Univers de copil

A+ R A-


Oboseala la scolarii mici

 

Daca oboseala adolescentilor, a studentilor a fost indelung observata si studiata, multa vreme lumea medicala a ignorat sau a trecut usor peste oboseala scolarilor mici. Acesti copilasi, pe care noi gresit ii catalogam drept neastamparati si neobositi, au totusi unele praguri de efort peste care trec anevoie. Sa vedem insa daca exista o oboseala reala a scolarului in primele clase, care sunt cauzele si cum putem combate aceasta stare de oboseala la scolarul mic.

 

Cel mai adesea, oboseala la scolari se manifesta ca urmare a unor eforturi intense si prelungite de ordin fizic si intelectual, prin reducerea timpului de odihna sau poate fi consecinta unor suprasolicitari nervoase ori pe fond afectiv. Este stiut ca de integritatea, de buna functionare a sistemului nervos depinde calitatea functiilor noastre psihice superioare (memoria si gandirea). Mai mult de atat, manca intelectuala implica si o componenta emotionala, ceea ce presupune ca numai o corecta organizare a modului de invatatura la scoala si acasa mentine echilibrul propice activitatii cerebrale. Munca intelectuala a elevilor este insotita de modificari minime ale metabolismului, de respiratii mai frecvente, dar superficiale, de cresterea pulsului. De asemenea, la toate varstele scolare, intr-o prima perioada de activitate, tensiunea arteriala creste, dar scade treptat, in raport cu instalarea oboselii.

 

Procesul instructiv-educativ, organizat pe baze stiintifice, este incadrat in limitele fiziologice ale capacitatii la efort a organismului tanar in special si tine seama de influenta pozitiva pe care trebuie sa o aiba acumularea cunostintelor asupra dezvoltarii neuropsihice.

Caracteristica oboselii scolare este, deci, reducerea posibilitatilor de intelegere a problemelor mai abstracte, a puterii de generalizare, asociere, memorare si scadere a atentiei.

Scolarul obosit are o aloare specifica a fetei, are cearcane, scade in greutate, nu ii este foame. Mai mult, este instabil, nelinistit, apatic, are insomnie, isi modifica vizibil comportamentul in clasa si in familie. in starile de oboseala mai intense, scolarul acuza crize colitice, dureri abdominale, cefalee, palpitatii, dureri precordiale, senzatie de sufocare, cresterea in volum a tiroidei, febra trecatoare si chiar dureri musculare, randamentul scolar se resimte.

 

Mai sunt parinti care nu tin seama de oboseala psihica pe care ei indirect o pot cauza copiilor lor. Astfel, climatul familial in care mocneste o enervare latenta, nu intotdeauna zgomotoasa, marcata de puseuri conflictuale, de certuri si stari tensionate, oboseste copilul, in primul rand sufleteste. Lipsa de armonie a parintilor face din scolar un instabil, un agitat, un apatic care, pregatindu-si lectiile, cu greu se poate concentra. Cauzata de intensitatea si durata prea mare a efortului, de lipsa de miscare, de activitatea extrascolara prelungita, de conditiile de lucru si de viata necorespunzatoare, oboseala scolarului mic in special alarmeaza pe educatori/invatatori, parinti si medic. In cazul oboselii fiziologice, simptomele descrise mai sus dispar in mod normal prin odihna igienica sanatoasa. Afla care este programul eficient de munca al scolarului mic pentru a face fata solicitarilor si a da randament maxim in activitatile desfasurate.

 

Enigmele Insulei Pastelui

Enigmele Insulei Pastelui

Enigmele Insulei Pastelui Legenda povesteste ca dupa o lunga si grea calatorie, Hotu Matua a poposit in Insula Pastelui, unde avea sa devina primul rege si a botezat-o “Te Pito no...

Citate celebre despre iubire i…

Citate celebre despre iubire in limba engleza

Citate celebre despre iubire in limba engleza De-a lungul timpului scriitori si artisti celebri au incercat sa defineasca acest simtamant in cuvinte. Va oferim o selectie de citate despre dragoste, iubire...

Ceasul desteptator

Ceasul desteptator

Ceasul desteptator Va oferim spre lectura povestea “Desteptatorul” scrisa de Anca Marinescu. Ilustratia apartine lui Pompiliu Dumitrescu. Pentru prima data, Horia a ramas singur in casa. Nerabdator si...

Mesaje de Craciun noi si amuza…

Mesaje de Craciun noi si amuzante

Mesaje de Craciun noi si amuzante Vezi mesaje de Craciun noi, amuzante, haioase, pentru prieteni. E Craciun! Este divin! Ne uitam pe geam afara … Prin zapada Mosul zboara? … Ni...

Horoscop 2012

Horoscop 2012

Horoscop 2012   Afla ce iti prezic astrele pentru anul 2012 in domeniile esentiale ale vietii: dragoste, cariera, bani si sanatate. Horoscopul pentru 2012 este unul general si orientativ si nu constituie...