Mecanismul setei

In conditiile unei activitati normale, un om pierde zilnic cam 2,5 litri de apa, pe care o inlocuieste imediat, odata cu alimentele sau cu apa de baut. In cazul in care el este supus unor eforturi fizice mai mari sau unor stari de boala insotite de voma, de diaree, etc., pierderea de apa va fi si mai mare, respectiv 6-8 litri.

In momentul in care pierderile de apa sunt mai mari si organismul si-a epuizat toate resursele de echilibrare a situatiei, apar tulburari care dau semnalul de alarma. Primul semnal de alarma il constituie setea care se instaleaza cand organismul pierde 0,2% apa din greutatea sa, ceea ce pentru un om de 50 de kilograme ar reprezenta cam 100 ml. Atat la om, cat si la animale, setea este provocata, in primul rand, de consumul mare de sare de bucatarie, care este absorbita la nivelul intestinului, odata cu substantele nutritive si trimisa in torentul circulator sanguin, unde mareste concentratia de saruri existente, putand produce tulburari mai mult sau mai putin grave. Pentru a preintampina efectul vatamator al concentratiei de saruri, organismul isi ia primele masuri de aparare, respectiv diluarea cu apa la limitele normale. In acest scop este folosita apa din celule, aceasta fiind extrasa prin peretele celular. Ca urmare, creste concentratia de saruri din celule, acestea devenind vulnerabile actiunii vatamatoare a sarii.

Pentru preintampinarea unor accidente, organismul intervine prompt, declansand mecanismul de sete (“setea osmotica”, care reflecta nevoia de apa a celulelor). Sunt insa situatii cand, dupa o transpiratie indelungata, o hemoragie puternica, diaree prelungita, etc., se produce o micsorare anormala a lichidului exterior celulelor, fara a fi vorba de o concentratie de saruri, ci doar de o scadere de volum. Deoarece scaderea volumului arteriale, stare cu urmari foarte grave si in aceasta situatie organismul cauta sa-si recupereze apa pierduta tot cu ajutorul fenomenului de sete, in acest caz “setea hipovolumica”.

Scaderea tensiunii arteriale determina rinichiul sa produca renina, un ferment care actioneaza asupra creierului, producand senzatia de sete. Pana in prezent nu se cunoaste locul din creier asupra caruia actioneaza renina. Cert este ca injectarea acestui ferment la animale produce sete.