Lumea afectiva a copilului

Printre complexele sisteme de stabilire a unui echilibru suficient intre persoana umana si conditiile de mediu natural si social, structura afectiv-emotionala joaca unul dintre rolurile cele mai importante. Sa nu uitam ca prin medierea / mijlocirea structurii si functiunilor afective, organismul uman se adapteaza la conditiile de viata.

Afectivitatea constituie un rezonator (Wiener) care imprima o traire, o sensibilizare a evenimentelor interne sau externe, acestea capatand astfel o valoare pentru individ.  Deci, prin intermediul trairilor afectiv-emotionale persoana umana atribuie, in raport cu necesitatea dezvoltarii sale, o valoare, o semnificatie fiecarui obiect, fiecarui eveniment.  In felul acesta, omul se “ghideaza” prin multitudinea de lucruri, obiecte, fenomene, selectandu-se si ierarhizandu-le dupa anumite criterii de valoare, stabilind deci un suport de asimilare la lumea afectiva.

Datorita faptului ca in toate relatiile persoanei cu universul obiectelor si al persoanelor exista o mare doza de afectivitate, prin necesitatea integrarii omului intr-un spatiu de valori de o mare diversitate, trairile afective cunosc o luxurianta dezvoltare si ele influenteaza profund intreaga dezvoltare a personalitatii umane.

E important si necesar sa cunoastem ca motivatia intregului comportament uman pentru actiune, pentru realizare, pentru creatie, utilizeaza energia pusa in circulatie de catre afectivitate, ea constituind cel mai important “combustibil” ale existentei umane in conditiile necesitatilor atat de complexe de adaptare si integrare sociala.

Vorbim in mod curent de manifestarile afective ale copilului, de abia dupa ce ne surande sau auzm cuvantul acela magic”mama. Stadiul acesta este deja … tardiv!

Pentru ca sa poate exista si mai ales sa se poata dezvolta noul nascut trebuie sa se prezinte cat de cat echipat pentru noile relatii cu noul univers: cel din afara.

De aceea, inteleapta natura dezvolta cu mult inainte mecanismele care pun in miscare afectele primare: placerea – neplacerea – teama.

S-au obisnuit deja, date sigure in legatura cu faptul ca un fat, in viata intrauterina, reactioneaza prin miscari de intensitati diferite la stari de neplacere / inconfort, produs fie pe calea unei suferinte fizice – alimentatia gresita a mamei, stare de toxicitate, bolile gravidei etc., fie pe carea unor “trairi afective” specifice: tristete, frica, spaima, suparari diverse ale mamei, care il fac pe micut sa reactioneze. Tot asa dupa cum acelasi fat are capacitatea sa se “destinda”, adica sa incerce starea de confort – “de bine” – atunci cand aude muzica de un anumit tip sau i se transmit anumite frecvente de vibratii. Legaturile sale cu lumea intruterina si extrauterina au deci si un efect afectogen. Venirea sa pe lume, care se traduce printr-un soc fiziologic foarte puternic, comporta si o traire emotionala. Evenimentul, dupa datele unor specialisti, are ecouri importante in dezvoltarea ulterioara a copilului.

Plansul constituie o forma de manifestare a starilor emotiv-afective, care se constituie chiar din prima clipa ca un mod afectiv de comunicare intre copil si mediu.