Univers de copil

A+ R A-


La tunel

Va oferim spre lectura povestirea ‘”La tunel” scrisa de Irimie Straut.

Cand acceleratul intra dinspre Adjud pe Valea Trotusului furtuna se retragea spre culmile muntilor Ghimesului. Fusese o rupere a baierilor cerului, care revarsase peste asezarile dintre Asau si Palanca o cascada de apa, umfland paraiele, smulgand bucati de glii cu tufe si stanci din maluri.

Fratii Viorel si Costel ai lui Merlusca, porniti sa-si caute niste miei razletiti prin hugeacurile Chietrasului, surprinsi de razvratirea vremii se adapostisera de plaoia torentiala in gura tunelului de la kilometrul 43 + 900, dincolo de vechea cariera “Scaricica”. Dupa ce ploaia se oprise copiii iesisera la lumina, pornind de-a lungul caii ferate, catre podul de la Caralita, cu gandul s-o coteasca de la rampa, pe cararuia serpuita ce ducea spre padurea de pini de la poalele Ciubanasului. Deodata, Viorel, cel mai mic dintre baieti, isi prinse fratele de brat:

- Priveste!

Pe linia ferata, chiar in fata lor, in curba, pe jumatate ascunsa de dambul inierbat, peste sina din dreapta, poposea o stanca mare cat un berbec batran, rostogolita probabil dinspre vechea cariera.

- Acusi soseste acceleratul … Trebuie sa facem ceva! striga Costel, proptindu-se cu mainile in muchiile ascutite, de granit. Nici gand sa poata fi clintita din loc …

… In clipele acelea trnul urca vertiginos dinspre Caiuti, apropiindu-se de Slanic Moldova

- Viorel, fugi si-l anunta pe badita Ivancu, paznicu tunelului; eu ies in drum, poate apar cineva de pe santier …

Costel gandise bine. In apropiere de hidrocentrala de pe Trotus erau cativa oameni, cu utilaje puternice …

Paznicul tunelului a sosit in fuga, insotit de Viorel, la locul cu pricina, in timp ce Costel oprise o automacara convingandu-l pe sofer sa intoarca in drum.

… Acceleratul urca spre Comanesti, dupa orar …

In acest timp, paznicul ajutat de sofer priponise de funiile de otel si carligele automacaralei uriasul bolovan si dirijati de cei doi baieti izbutira sa-l ridice si sa-l azvarle in rau. Alergand cu sufletul la gura la telefonul tunelului, paznicul putea sa anunte acum, usurat:

- Cale libera! Acceleratul poate trece …

Cateva minute mai tarziu, calatorii aflati la fereastra trenului putea vedea la intrarea in tunel, langa paznicul care saluta cu mana la chipiu, si doi oameni, fara sa stie cat de mult le datoreaza acestora pentru tihna calatoriei lor.


Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Confectionare ghetute de Mos N…

Confectionare ghetute de Mos Nicolae

Confectionare ghetute de Mos Nicolae Cu mic, cu mare, in noaptea de Sfantul Nicolae, 5/6 decembrie, primim daruri, de la Mosul care nu se arata niciodata. Mai ales copiii sunt nerabdatori. In...

Genetica ereditate si mediu

Genetica ereditate si mediu

Genetica, ereditate si mediu Genetica studiaza de foarte mult timp rolul ereditatii si al mediului in geneza caracterelor normale si patologice. Initial s-a admis ca un caracter oarecare poate fi...

Produsele cosmetice in timpul …

Produsele cosmetice in timpul sarcinii

Produsele cosmetice in timpul sarcinii Pe perioada sarcinii ar fi bine sa reduceti folosirea produselor cosmetice si sa apelati la o ingrijire cat mai naturala. Mizati, in special, pe...

Scapa de balonare la stomac si…

Scapa de balonare la stomac si senzatia de disconfort

Scapa de balonare la stomac si senzatia de disconfort Senzatia ca acum faci poc, crampe, arsuri la stomac – 10% dintre oameni se confrunta cu astfel de probleme, cand si cand,...

Calul si maslinul legenda pent…

Calul si maslinul legenda pentru originea orasului Atena

Calul si maslinul - legenda pentru originea orasului Atena In mitologia greaca este o legenda frumoasa despre originea calului si maslinului. In cele ce urmeaza o povestim pe scurt. ...