Univers de copil

A+ R A-


Ghicitori despre insecte

 

Insectele sunt cele mai numeroase organisme de pe Terra, existând peste 1 milion de specii. Tu câte cunoşti? Ia să vedem ... Poţi răspunde la câteva ghicitori despre insecte?

 

Şapte puncte poartă-n spate

Şi-ajută pomii cât poate.

(buburuza)

 

Care gâză stricătoare

Apare în luna mai

Şi face pagubă mare,

De ţipă copacii: “Vai”!

(cărăbuşul)

 

Colorat e ca o floare,

Trupul fin şi mic îl are,

Zboară vara pe câmpie,

Spuneţi ce-ar putea să fie.

(fluturele)

 

Mică, dar voinică,

În spate ridică

Sacul cu povară,

Să-l ducă la moară.

(furnica)

 

Cine cântă toată vara

Prin fâneţe cu ghitara?

(greierele)

 

Iedul cu şase picioare

Vrea ca lanul să doboare!

(lăcusta)

 

E un mic aeroplan

Cu aripi de celofan!

(libelula)

 

Mici pitici cu felinare

Umblă noaptea pe cărare!

(licuricii)

 

Noi muncim vara întreagă,

Să o dăm din casă afară,

Că-i urâtă şi murdară!

(musca)

 

Turmă mică, târâtoare,

Paşte-n pomi, nu pe ogoare!

(omizile)

 

Cine ţese-n colţ de casă

Pânză nouă de mătase?

(păianjenul)

 

Cine-i mic şi mititel,

De se sperie şi Vodă de el?

(puricele)

 

Are dânsul şi picioare,

Însă preferă să zboare.

Ţin, ţin, ţin şi pişcătura ...

Cine-i obrăznicătura?

(Ţânţarul)

 

Moşuleţul cel voinic

Se-nfăşoară-n borangic!

(viermele de mătase)

 

Pare-albină, dar nu prea,

Fiindcă-i leneşă şi rea!

(viespea)

 


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Varstele femeii

Varstele femeii

Varstele femeii Cantata de poeti, zugravita de nemuritoare panze, mereu alaturi de barbat, la bine si la greu, femeia a fost si ramane eterna purtatoare a vietii, a frumosului, a duiosiei...

Elefantii nu uita niciodata

Elefantii nu uita niciodata

Elefantii nu uita niciodata Elefantii sunt uriasii lumii animale. Creierul elefantului este mai dens decat creierul uman, iar lobii temporali (unde are loc procesul de memorare) sunt mult mai dezvoltati decat...

Examinarea psihiatrica la copi…

Examinarea psihiatrica la copii cu deficiente mintale

Examinarea psihiatrica la copii cu deficiente mintale face referire la examinarea psihiatrica a copilului deficient mintal, pentru perioade de varsta cu caracteristici psihologice proprii, respectiv 0-3 ani si 3-15 ani.

Cine a facut unirea de la 24 i…

Cine a facut unirea de la 24 ianuarie

Cine a facut unirea de la 24 ianuarie? Vorbim despre unirea de la 24 ianuarie 1859, mai exact “Mica Unire”, Unirea Principatelor Romane. In mod evident, aceasta zi a...

8 Martie felicitare

8 Martie felicitare

8 Martie felicitare   Vine 8 Martie, ziua femeii, ziua mamei. Femeile din viata noastra (mama, bunica, iubita, sotie, prietena, colega, etc.) merita din partea noastra toata atentia din lume. Transmite, asadar,...