Focuri nestinse si vulcani noroiosi

Din maruntaiele pamantului mustind de bogatii necunsocute, se strecurau pana la suprafata gaze, care scapate prin crapaturile scoartei se aprindeau printr-un incident oarecare si ardeau – flacara nestinsa lipsita de vrasmasie, dar impresionanta prin perpetuitatea ei. Acestor limbi de foc galbene-albastrui li se inchinau stramosii daci ca unor altare.

Sunt de atunci petrecute mai bine de doua mii de ani. Tainele au fost descifrate treptat, explicate, pe masura ce omul a stapanit tot mai divers mediul in care traieste.

Sunt doua mii de ani de atunci. Focurile mai ard si azi dar nu le mai aureoleaza decat legendele si propria lor piveliste stranie. Focurile nestinse si vulcanii noroiosi au ramas printre curiozitatile peisajului nostru.

Stiinta suprima semnul de intrebare, explica originile, cauzele si lasa libera admiratia fenomenului.

Uneori cand ploua temeinic focurile “nestinse” se sting si se reaprind doar prin accident sau datorita chibritului. In zona Buzaului se gasesc raspandite cateva vetre cu asemenea focuri la Jaristea, Berca, Lopatari. Cel mai robust este focul situat la 3 km de satul Berca. El este plasat sub o rapa afumata de arderi si are o flacara a carei inaltime depaseste un metru si un diametru de 30 cm.

O manifestare mai curioasa insa a naturii din valea superioara a raului Slanic sunt vulcanii noroiosi. Denumirea lor este, desigur, pretentioasa. Pentru cei care nu i-au vazut ei pot implica cine stie ce inchipuri masive si amenintatoare.

Denumirea de vulcani este datorata doar asemanarii cu vulcanii adevarati si “modului de lucru”, adica felul cum se manifesta: au o vatra, erup, formeaza un crater si conuri caracteristice. Pe cand insa vulcanii veritabili au vatra plasata la mii de metri in adancul pamantului, arunca lava cand erup, bucati de roci ucigatoare produc cutremure si fauresc conuri inalte de mii de metri, vulcanii noroiosi au vatra plasata doar la cateva sute de metri adancime, erup imposcand noroi si construiesc conuri ce nu depasesc 10 m inaltime. Eruptiile sunt desigur nepericuloase si nu produc cutremure.

Un fel de mic peisaj selenar se desfasoara privirilor pe o intindere de cativa kilometri. Movilele, mlastinile circulare pufoase si bolborosinde de glob cafeniu, conurile miniaturale sfarsite cu un crater pe care se prelinge globul – unele albite de sarea cristalizata – produc senzatia unei privelisti de pe alta planeta. Goliciunea locului accentueaza si mai mult aceasta senzatie. Cate un asfintit rosiatic cu lumina trandafirie prefirata prin umbrele serii, reliefeaza puternic intinderile subliniindu-le stranietatea. Nu e, desigur, un loc de delicii turistice, dar eu un loc care merita vazut prin insusi caracterul sau singular.

Activitatea acestor vulcani este astazi mai redusa. In trecut, eruptiile frecvente si puternice au aruncat la suprafata glob din belsug si bucati de roca din care s-au format cele doua platouri ale Paclelor, azi acoperite cu argila sarata.

De pe inaltimile de langa satul Beciu, Paclele Mari apar ochiului in toata strania lor frumusete.