Balbaiala la copii

Ideea curenta printre specialisti este aceea ca balbaiala nu exista, ca reprezinta adesea doar incercarea disperata de a nu ne balbai. Aceasta opinie capata azi o circulatie foarte larga printre multi terapeuti, medici foniatri, ortofonisti, psihiatri, care nu mai incearca sa vindece simptomul – in sensul disparitiei sale complete -, ci mai degraba sa-l faca “purtabil”. A invinge balbaiala nu mai inseamna azi sa eradicam orice sentiment de frica, rusine, vinovatie in constiinta subiectului, care va trebui sa reuseasca “sa se balbaie constient”. “Probabil ca nu voi scapa niciodata de balbaiala, spunea un pacient, care se supunea de catva timp unei practici de ameliorare, dar nu ma mai deranjeaza.”

Si pentru cea mai mare parte a celor care sufera de acest defect sarcina principala consta in a intelege si a reusi sa se afirme in societate asa cum sunt, fara nicio reticenta, fara sentimentul de handicapati. Ceva mai mult - si sunt cercetari in acest domeniu -, ortofonistii si psihoterapeutii preocupati de precizarea notiunii de “cuvant perfect rostit” precieaza ca un cuvant normal nu este aproape niciodata un cuvant perfect rostit, el fiind foarte adesea “baiguit”, “garnisit”, cu ezitari si repetari.

Pe scurt, cuvantul rostit este ceva viu si tributar procesului de gandire in curs de elaborare in timpul discursului. Sarcina principala a terapeutului este deci sa inlature din constiinta subiectului ideea de cuvant perfect rostit. Acesta va fi invatat sa-si analizeze vorbirea, cu ajutorul eventual al unui aparat de inregistrare sau prin exercitii cu un “partener” si sa se plaseze ca auditor al propriei dictiuni. In cazul copiilor si al adolescentilor, sarcina revine in primul rand parintilor.

Cum se manifesta? Perturbarea in rostirea unui cuvant, mai ales la inceputul fluxului verbal, constituie aspectul cel mai evident al balbaielii. Ea poate fi impartita in trei categorii, si anume balbaiala clonica, tonica si tonic-clonica. Balbaiala clonica se caracterizeaza prin repetarea sacadata si involuntara a unei silabe, in general prima silaba a primului cuvant din silaba. Fenomenul se poate repeta de mai multe ori in cursul vorbirii. Clonusul verbal repetat este insotit si de contractii ale muschilor fetei, contractii care se extind uneori si la muschii trunchiului.

Balbaiala tonica reprezinta imposibilitatea de a emite unele sunete sau cuvinte un anumit timp. Blocajul tonic survine de obicei tot la primul cuvat al frazei. Efortul pe care subiectul il face pentru a reusi sa rosteasca cuvantul se traduce printr-o tensiune nervoasa care afecteaza buzele, maxilarele, ochii; fata se congestioneaza si se cripteaza, ochii se inchid, buzele si maxilarele se strang. Dupa o perioada mai mult sau mai putin lunga, subiectul paote sa spuna cuvantul, dar in mod exploziv. Vorbirea in continuare va pastra o anumita duritate.

Balbaiala tonic-clonica asociaza cele doua categorii de mai sus: cand blocajul hipertonic cedeaza, se observa in continuare o repetare exploziva a unor silabe. Consoanele care par sa favorizeze cel mai mult balbaiala sunt oclusivele p, t, d, b. Aceasta forma de balbaiala este cea mai raspandita. La copii, mai ales, balbaiala clonica pura este foarte rara.

Este de semnalat si aspectul particular al asa-zisei balbaieli primare, fiziologice, care apare in jurul varstei de 3 ani, cand copilul incepe sa aiba constiinta eului. Aceasta balbaiala nu are aspectul convulsiv si spasmodic al formei patologice si se manifesta numai prin repetarea mai prelungita a unei silabe. Fenomenul dispare spontan dupa un anumit timp. Se poate vorbi si de o balbaiala prin inhibatie, dificil de diagnosticat, deoarece mai greu ne putem da seama daca avem de-a face cu o greutate reala de exprimare sau doar cu un refuz de vorbire. Intr-adevar, se intampla ca atunci cand i se pune o problema, desi cunoaste raspunsul, copilul sa nu vorbeasca imediat, sa ramana inexpresiv un timp, dupa care totul sa intre in normal, el raspunzand si vorbind absolut corect. In aceasta perioada de suspensie nu se observa niciun fel de agitatie sau grimasa a fetei care sa tradeze un efort, uneori doar o usoara tremuratura a narilor.

In numeroase cazuri, balbaiala nu se limiteaza numai la o perturbare a vorbirii, simptomatologia ei completandu-se de obicei cu tulburari motorii, vasomotorii si secretorii. Incrodarea organelor efectoare ale vorbirii, in timpul discursului, se exprima la nivelul limbii, al obrazului si al buzelor, precum si la muschii aparatului respirator. In formele mai severe, se observa si fenomene de hipersalivatie, tahicardie sau palpitatii. Ea se asociaza adesea si cu unele tulburari de limbaj, cele mai frecvente finnd cele din cadenta vorbirii. Debitul verbal devine accelerat, precipitat, neregulat, sacadat sau, dimpotriva, pentru a-si masca defectul, subiectul vorbeste rar si afectat. Intarzierea in vorbire sau tulburarile de articulare sutn, de asemenea, asociate cu balbaiala copilului. Unele studii au dus la constatarea ca aproape jumatate din copiii balbaiti cercetati aveau antecedente de intarziere in vorbire. Alti autori considera ca la originea balbaielii s-ar afla o tulburare in elaborarea limbajului.