Univers de copil

A+ R A-


August - luna lui gustar

Luna Soarelui. Rege. Chiar daca ziua incepe sa scada, atotputernicia lui este de necontestat. In poala gradinilor se parguiesc toate legumele si verdeturile din lume, in livezi se coc merete, perele, prunele, iar in vii, primii struguri. Pe ogoarele transformate in lava, recoltarea celealelor este in toi si in sate miroase a paine noua. Vacanta este, si ea, la apogeu, pauza cea mare de peste an, cu libertatea ei absoluta.

August - luna lui gustar

Doar cate un stol de berze ivit la rastimpuri pe cer aduce o umbra de ingrijorare, la gandul ca toamna e deja peste gard. Mai greieri decat furnici, oamenii nu tin seama, insa, de avertismente si traiesc plenar, bucurandu-se pentru unsprezece luni de acum inainte de prezenta nepretuita a soarelui de pe cer. Un sentiment de multumire si implinire, favorizat si de privelistea mirigica a naturi, transforma luna august intr-un anotimp al sentimentelor fundamentale, pe care doar toamna tarzie le va fragiliza cu melancoliile ei. Dar pana atunci mai este o luna de vara, luna soarelui rege, stapan deplin peste cer, peste fire si peste pamant.

In aceasta perioada, soarele coace lanurile, livezile si gradinile, implineste nuntile animalelor din paduri. Dar berzele si randunelele pleaca, iar pe urma lor se ridica furtuni.

Luna furtunilor

Caldura puternica si evaporarea intensa a apelor sunt propice formarii de furtuni violente. Straturi uriase de nori, din care pot tasni fulgere, se formeaza in permanenta. Temperatura fulgerelor atinge 15.000 grade Celsius, iar tunetul provoaca o dilatare brusca a aerului, la trecerea sa.

Vremea meduzelor

In august, numeroase animale marine se apropie de mal. Ele sunt insotite de un cortegiu de pradatori, printre care, la loc de frunte se afla meduzele, mari devoratoare de plancton. Impinse de curent, ele esueaza adesea pe plaja.

Caprioarele si ursii intra in rut

Acaparate de ardoarea lor amoroasa, care incepe pe la mijlocul lui iulie, caprioarele isi pierd vigilenta. Capriorii isi disputa intaietatea, in lupte rapide si violente. Cuplurile se formeaza in luminisuri.

Se culeg fructele de padure: afinele, murele, zmeura

Pe coastele insorite ale muntilor, zmeura, murele si afinele reprezinta acum un regal, cine nu le poate culege le gaseste vandute la margini de drum sau in piete. Consumate proaspete, dar mai ales transformate in dulceata, reprezinta sanatatea si bucuria copiilor.

Secerisul ultimelor paioase

In locurile unde inca n-a fost secerat, graul intra in dintii batozelor, lasand sa curga rauri de boabe pentru painea anului viitor. In zonele de deal se secera ovazul si secera. Floarea soarelui incepe sa-si lase capul in piept.


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Povestea iedutului

Povestea iedutului

Povestea iedutului Va oferim spre lectura “Povestea iedutului” scrisa de Ana Rom. Bunica avea un iedut. Ii era foarte drag acest iedut, cu parul lins, cu botisorul negru si cu ochii...

Simboluri si decoratiuni de Ha…

Simboluri si decoratiuni de Halloween de colorat si decupat

Simboluri si decoratiuni de Halloween de colorat si decupat   Simbolurile de Halloween cele mai cunoscute sunt reprezentate de: vrajitoare, pisici negre, dovleci, luna, stafii, fantome, lilieci si monstri. Culorile cele mai...

Am 6 ani

Am 6 ani

Am 6 ani   Copilul dumneavoastra a crescut, are deja 6 ani, a terminat gradinita si se pregateste de scoala. Va fi scolar in clasa I ... Va invatam impreuna poezia “Am...

Capra prefacuta in varcolac

Capra prefacuta in varcolac

Capra prefacuta in varcolac Va oferim spre lectura un basm indian – “Capra prefacuta in varcolac”. Iata o poveste cu un brahman si patru oameni sireti. Sosind vremea ploilor, a sosit si vremea...

Idei de cadouri de Pasti pentr…

Idei de cadouri de Pasti pentru copii

Idei de cadouri de Pasti pentru copii Dincolo de semnificatia religioasa a sarbatorii de Paste, pentru copii aceasta reprezinta si un bun prilej de a primi cadouri. Cu siguranta, avand la...