Apus de soare in Delta Dunarii

Salupa cu care calatoresti in Delta Dunarii patrunde nestiutoare in peienjenisul de canale. Ce mare placere pentru cei ce vad intaia oara Delta! Adesea, ti-o inchipui altfel: ca un simplu pamant, niste paduri de stuf, s.a.m.d. Dar Delta Dunarii, in salbaticia si splendoarea ei, e unica.

La fiecare miscare de directie a salupei ti se deschide in fata ochilor o noua filamde album a celui mai desavarsit pictor – NATURA. Salciile pletoase isi apleca crengile cu frunzele argintii pana pe luciul apei. E rugaciunea de seara a vegetatiei Deltei, catre maretul astru (SOARELE) pregatit sa apuna. Nuferii cu frunze late, cu flori albe si gingase, parca sorb cu nesat lumina rosiatica a asfintitului. Luminisurile de apa limpede ca oglinda, isi arata adancurile captusite cu covorul de verdeata, presarat cu smaralde. Doar clipocitul apei lovite de lopata unui pescar intarziat te face sa tresari, alungand pentru un timp vraja de care esti stapanit.

Ultimele falfaituri de aripi ale gratioaselor lebede anunta trecerea solemna a soarelui pe celalalt tarm. Pe zare picura sange. Discul orbitor de lava aprinsa al soarelui il poti zari printre salcii, la orizont, ramas in neclintire. Delta Dunarii primeste sarutul de “noapte buna” al batranului astru. O licarire din ce in ce mai slaba si soarele a apus. In jur e o liniste de nepatruns. Luminile caselor se profileaza in departare se sting rand pe rand … In aer ramane doar mirosul patrunzator de peste.

Totul e un miracol! Ramai in pragul vreunei case pescaresti, cuprins de mirajul oferit de LUNA – sora soarelui, plecat sa se culce, admirand cum se ridica in jiltu-i de imparateasa a noptii. Cu lumina ei blanda a infatisat ca intr-o marama transparenta Delta, aceasta fiica a Dunarii, plina de minunatii.