Anemonele si Amfiprionii

Cercetand fundurile marine, cercetatorii se simt deseori atrasi de elucidarea unor fenomene care pot fi intalnite si pe uscat. Asa se face ca atentia lor s-a indreptat asupra unor ciudate si primejdioase asocieri intre anemona de mare si un mic peste vargat din familia Pomacentridelor, elegantul Amfiprion unimaculatus.

Veninoasa actinie sau anemona de mare, un soi de crizantema gelatinoasa, poate ajunge, uneori, pana la un diametru de 1 m si este fatala pestilor care trec prin apropierea tentaculelor ei. Dotate cu celule veninoase, aceste tentacule inhata si paralizeaza prada, pe care, apoi, inca vie, o dirijeaza spre gura lacoma a animalului, amplasata in partea lui superioara.

Plonjorii din marile calde, indeosebi din Oceania, unde Amfiprionul abunda, in zonele cu recifuri coraliere, au constatat ca acesta este singura specie de peste care n-are de patimit de pe urma anemonelor. El patrunde si iese din anemona, fara sa-i pese de tentacule, ca o pasare in cuibul ei. Ba, chiar, in anumite momente, intre cele doua vietuitoare marine, par sa aiba loc manifestari de tandrete: pestele se zbenguie printre tentaculele care il mangaie ca parul unei femei. Uneori Amfiprionul dispare in interiorul anemonei. Reapare printr-un salt, revine frematand.

Studiind cu atentie acest flirt, care, in termeni stiintifici, se numeste «comensualism», zoologii au reusit, pana la urma, sa-i gaseasca si explicatia: zburdand pe langa anemona, Amfiprionul ii face toaleta, adica ii curata tentaculele si gura. Este un gen de servicii destul de des intalnit, de altfel, in regnul animal. Micuta egreta alba de la tropice, de exemplu, se copula de toaleta bivolilor enervati de capuse. Ploierul egiptean curata dintii crocodililor. Crabii se ingrijesc de spinarile uriaselor iguane din insulele Galapagos, iar o alta specie de pesti, babutele, sunt dentisti, fata diploma, ai pestilor papagali. De asemenea, se cunosc acum, cel putin sase specii de crevete – valet si se mai stie ca morunul se impaca de minune cu redutabilele rizostome ale meduzelor. Acest gen de servicii prilejieste, insa, cateodata siretlicuri, astfel, pentru a-i inhata pe naivi, pestele Blennius, cu dintii ascutiti ca o sabie, ia deseori aspectul pestelui buzat – dentist.

De altfel, nici serviciile pe care Amfiprionul le face anemonei nu sunt chiar atat de inocente. Joaca, culoarea lui rosie, brazdata de dungi galbene, atrag atentia pestilor voraci care pornesc la urmarire pana la anemona, unde micul peste isi cauta salvarea, iar urmaritorul isi gaseste sfarsitul intre tentaculele veninoase. Abilele manevre ale Amfiprionilor au putut fi filmate, desigur, nu fara oarecare dificultati, de comandantul Cousteau, cunoscutul explorator al Lumii tacerii. El afirma ca, micutii pesti, nu numai ca atrag prada spre teribila capcana, dar, culeg si bucati de peste dinadins taiat, oferindu-le «stapanei». Deci, nu incape nicio indoiala, ca Amfiprionii indeplinesc oficiile unor adevarati valeti si inca stilati.

Multa vreme s-a crezut ca Amfiprionii sunt imuni la veninul anemonei. Ulterior, s-a constatat, totusi, ca lucrurile nu stau chiar asa. Se pare, socotesc cercetatorii, ca anemona nu-i respecta decat pe Amfiprionii proprii si nu pe cei ai vecinilor, tolerand doi sau cel mult trei, pe care ii protejeaza, servindu-le drept cuib. Ceea ce nu se stie inca prea bine este modul cum anemona isi recunoaste valetii. S-ar parea ca un rol important l-ar juca limbajul culorilor care – in lumea pestilor – este de o extrema precizie. Se crede ca anemona se pricepe sa deosebeasca nu numai specia, ci si individul. Singura ipoteza plauzibila pentru aceasta capacitate de recunoastere ar fi aceea a unei comunicari hormonale, electrice sau prin miscare, intrucat, cercetari recente confirma existenta la pesti a unui miros, a unui sistem fonic, a unei sensibilitati electice si a unor modalitati de exprimare prin gesturi. Care din aceste forme de comunicae asigura ciudata asociere dintre anemona si Amfiprion ramane inca a se stabili.