Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768

Revista cu ISSN


Transdisciplinaritatea
Scris de mihaiela lazar   
Marţi, 08 Noiembrie 2016 12:30

TRANSDISCIPLINARITATEA

Profesor Elena Marica

Şcoala Gimnazială Pietrari

Articolul de faţă scoate în evidenţă abordarea integrată a curriculumului, punând accent pe transdisciplinaritate, din perspectiva profesorului de limba şi literatura română.

Cuvinte cheie: transdisciplinaritate, competenţe, atitudine, abilităţi.

,,Scopul studierii limbii şi literaturii române în perioada şcolarităţii obligatorii este acela de a forma un tânăr cu o cultură comunicaţională şi literară de bază, capabil să înţeleagă lumea, să comunice şi să interacţioneze cu semenii, să-şi utilizeze în mod eficient şi creativ capacităţile proprii pentru rezolvarea unor probleme concrete din viaţă cotidiană, să poată continua în orice fază a existenţei sale procesul de învăţare, să fie sensibil la frumosul din natură şi la cel creat de om.”

Astfel, programa şcolară din 2009 recomandă ca strategiile didactice pentru predarea disciplinei limba şi literatura română să pună accent pe realizarea progresivă a competenţelor, pe flexibilitatea abordărilor, pe coerenţă şi abordări inter şi transdisciplinare.

Dacă instruirea de tip „disciplinar” pune accent pe rigurozitatea şi aspectul şlefuit al achiziţiilor, abordarea integrată a curriculumului scoate în evidenţă problemele semnificative ale vieţii reale şi se întemeiază pe nevoile de educaţie ale elevilor, în contextul lumii de azi.

Din punct de vedere curricular, integrarea presupune:

· organizarea, punerea în relaţie a disciplinelor şcolare, cu scopul de a evita izolarea lor tradiţională;

· procesul şi rezultatul procesului prin care elevul interpretează materia care îi este transmisă pornind de la experienţa de viaţă şi de la cunoştinţele pe care deja le-a însuşit;

· stabilirea de relaţii de convergenţă între cunoştinţele, capacităţile, competenţele, atitudinile, valorile ce aparţin unor discipline şcolare distincte;

· procesul educaţional organizat astfel încât să traverseze barierele obiectelor de studiu, predarea şi învăţarea fiind văzute din perspectivă holistică, reflectând lumea reală, care este interactivă.

Distingem, astfel, trei niveluri ale integrării:

· multidisciplinaritatea(care surprinde raportul lipsit de cooperare între două sau mai multe discipline oferite simultan) ;

· pluridisciplinaritatea (care presupune studierea unui obiect dintr-una şi aceeaşi disciplină prin mai multe discipline deodată);

· interdisciplinaritatea (care transferă concepte şi metodologie dintr-o disciplină într-alta pentru a permite abordarea mai adecvată a problemelor cercetate);

Ultima, transdisciplinaritatea, „ se referă – aşa cum indică prefixul trans - la ceea ce se află în acelaşi timp şi între discipline, şi înăuntrul diverselor discipline, şi dincolo de orice disciplină. Finalitatea sa este înţelegerea lumii prezente, unul din imperativele sale fiind unitatea cunoaşterii.” Aceasta nu se va mulţumi să stabilească interacţiuni sau reciprocităţi între cercetările specializate, ci va situa aceste legături într-un sistem total, fără frontiere stabile între discipline.

Termenul de transdisciplinaritate a apărut acum trei decenii în lucrările unor cercetători diferiţi, precum Jean Piaget, Edgar Morin şi Eric Jantsch. El a fost inventat în epocă pentru a exprima nevoia depăşirii frontierelor dintre discipline. La început de nou mileniu, abordarea transdisciplinară este redescoperită şi folosită ca răspuns la sfidările fără precedent lansate de lumea noastră. Astfel, românul Basarab Nicolescu lansează, de la Paris, un „manifest” pentru transdisciplinaritate, pentru ceea ce se află între şi dincolo de discipline.

Louis D’ Hainaut în Des fins aux objectifs de l’education, distinge, în plan curricular, între transdisciplinaritatea instrumentală şi cea comportamentală.

Transdisciplinaritatea instrumentală urmăreşte să-i furnizeze elevului metode de muncă intelectuală transferabile la situaţii noi cu care acesta se confruntă; ea este orientată mai mult către rezolvarea anumitor probleme, decât pe achiziţia de cunoaştere „de dragul cunoaşterii”.

Transdisciplinaritatea comportamentală intenţionează, după cum sublinia D’Hainaut, să ajute elevul să-şi organizeze fiecare dintre demersurile sale în situaţii diverse. Acest tip de abordare se focalizează pe activitatea subiectului care învaţă; ţinând seama de psihologia procesului de învăţare, transdisciplinaritatea comportamentală se situează permanent într-o strânsă legătură cu situaţiile de viaţă semnificative (care au sens) pentru cel ce învaţă. Astfel, transdisciplinaritatea a fost ridicată la rangul de nouă viziune asupra lumii. Această „etichetare” îşi are sursa în convingerea că domeniul de pertinenţă al transdisciplinarităţii este singurul capabil să conducă la înţelegerea şi soluţionarea multiplelor şi complexelor provocări ale lumii prezente.

,,Probabil un lucru esenţial, în orice sistem de învăţământ, ar fi acea zonă de cunoaştere, de capacităţi de aptitudini pe care şcoala ţi le formează la diverse discipline şi cu care rămâi în momentul în care uiţi ceea ce ai învăţat din disciplina respectivă. Este un fel de sâmbure ,este ceea ce numim valijoara cu care mergi toată viaţa şi în care porţi o serie de lucruri:cunoştinţe fundamentale,dar nu în sens de cunoaştere de fapte, date, evenimente, ci, mai degrabă, cunoaşterea de tip procesual. Psihologia cognitivă din ultimii 10 ani merge pe ceea ce cred că ar trebui să meargă toate sistemele de învăţământ – pe cunoaşterea procedurală. Cunoaşterea procedurala se defineşte foarte simplu:este ceea ce numim noi a şti să faci [...] Sistemele occidentale sunt destul de puţin interesate de cum arată programele, manualele. Ele sunt interesate de cum arată elevii după şcoală. [...] În sistemele occidentale se pune foarte mult problema obiectivelor care sunt pentru toată viaţa, şi acestea ar fi obiectivele transdisciplinare, obiectivele pe care toate disciplinele la un loc le realizează, cu care tânărul rămâne în sens de background de cunoaştere, de atitudini şi de capacităţi.”

In acest sens, obiectivele învăţării transdisciplinare ar fi:

· dezvoltarea personală integrală;

· responsabilitatea socială a elevilor.

În activităţile transdisciplinare, învăţarea devine un proiect personal al elevului, îndrumat, orientat, animat de către profesor, care este managerul unor situaţii de învăţare. Crearea unui mediu cu o largă varietate de stimuli şi condiţii, face învăţarea interesantă şi stimulativă şi o consolidează.

Participarea elevilor se realizează pe tot parcursul activităţilor desfăşurate, fundamentate pe principiul învăţării prin acţiune practică, cu finalitate reală. Accentul cade pe activitatea de grup şi nu pe cea cu întreaga clasă, cadrul didactic trebuind să renunţe la stilul de lucru fragmentat, în care lecţiile se desfăşoară una după alta, cu distincţii clare între ele, ca şi cum nu ar face parte din acelaşi proces, şi să adopte o temă de interes pentru elevi, care transcende graniţele diferitelor discipline, organizând cunoaşterea ca un tot unitar, închegat.

Abordarea realităţii se face printr-un demers global, graniţele dintre discipline topindu-se într-un scenariu unitar, în cadrul cărora tema se lasă investigată cu mijloacele diferitelor domenii de cunoaştere.

Activităţile de învăţare ar trebui să vizeze educaţia integrală a omului. Prin urmare, paradigma culturală din perspectiva căreia a fost construită viziunea asupra educaţiei este aceea a cosmodernităţii. Cosmodernitatea realizează o triplă mutaţie: la nivelul viziunii despre lume, al viziunii despre cunoaştere şi al viziunii despre om. Adjectivul care caracterizează fiecare dintre cele trei elemente este cuvântul transdiscipinar care se poate asocia cu substantive precum: atitudine transdisciplinară, metodologie transdisciplinară, trăire transdisciplinară. Din perspectiva viziunii transdisciplinare, omul şi universul formează un tot unitar; perspectiva asupra universului se schimbă, în sensul că studiul universului şi studiul fiinţei umane se susţin reciproc.

Activităţile transdisciplinare sunt şi instrumente de apreciere prognostică, întrucât indică măsura în care copiii prezintă sau nu, în mod real, anumite aptitudini, şi au valoare diagnostică, fiind un bun prilej de testare şi de verificare a capacităţilor intelectuale şi a aptitudinilor creatoare ale copiilor. Totodată, pot fi implicate mai multe forţe în procesul educaţional (specialişti, membri ai comunităţii locale, părinţi), lăsându-se mai multă libertate de exprimare şi acţiune atât pentru elev, cât şi pentru profesor.

Învăţarea nu are loc numai în şcoli. Cea mai mare parte a învăţării se realizează în afara şcolii. Familiile, comunitatea şi mass-media constituie, într-o măsură tot mai semnificativă, medii de învăţare.

Cultura, considerată principalul câştig al umanităţii care trebuie transmis prin educaţie, şi-a lărgit foarte mult semnificaţia şi - în plus - şi-a schimbat accentele, de la cultura de tip academic către cea de tip oral şi audio-vizual.

Organizaţii internaţionale ca U.N.E.S.C.O. şi U.N.I.C.E.F. au dat semnificaţii noi conceptului de învăţare. În studiul U.N.E.S.C.O. sunt introduşi cei patru „piloni ai învăţării”:

· a învăţa să ştii/ să cunoşti – a învăţa să înveţi;

· a învăţa să faci – a te integra în societate;

· a învăţa să munceşti împreună cu ceilalţi;

· a învăţa să fii – a manifesta simţ etic.

Alături de cei patru piloni din raportul întocmit de Jacques Delors, Shaeffer şi colaboratorii săi adaugă încă unul -„a învăţa să te transformi pe tine şi să schimbi societatea” - adică a dezvolta solidaritatea şi coeziunea socială. Organizarea învăţării pe criteriul disciplinelor formale clasice devine insuficientă într-o lume dinamică şi complexă, caracterizată de explozia informaţională şi de dezvoltarea fără precedent a tehnologiilor. O învăţare dincolo de discipline, de rigiditatea canoanelor academice tradiţionale poate fi mai profitabilă din perspectiva nevoilor omului contemporan.

Competenţele transdisciplinare nu pot fi clasificate în funcţie de conţinuturile unei discipline, aşa cum se întâmplă cu cele monodisciplinare. Ele pot fi clasificate astfel:

· competenţe generale – metodologice: observarea, experimentarea, reprezentarea grafică, interpretarea datelor sau a unui text etc.;

· competenţe metacognitive – estimare a gradului de dificultate a sarcinii de lucru, planificarea strategică, evaluarea rezultatelor, monitorizarea comportamentală, tehnici personale de învăţare;

· atitudine pozitivă, motivantă – realism, interes pentru învăţare, toleranţă pentru informaţii contradictorii, atitudine pozitivă faţă de performanţele personale;

· abilităţi pragmatice – iniţiativă personală, capacitate de concentrare, orientarea acţiunilor spre rezolvarea sarcinii, deprinderi de muncă.

Ce va şti să facă elevul în urma învăţării monodisciplinare?

Elevul va fi capabil:

· să memoreze;

· să reproducă mecanic cunoştinţe;

· să scrie după dictare;

· să facă rezumate;

· să evidenţieze idei principale;

· să facă studii de specialitate pe o temă dintr-un anumit domeniu.

Ce va şti să facă elevul în urma învăţării transdisciplinare?

Elevul va fi capabil:

· să interpreteze;

· să analizeze;

· să formuleze;

· să exprime opinii personale;

· să utilizeze informaţia în scopul rezolvării unei probleme date;

· să identifice şi să soluţioneze probleme.

Dacă prin abordareamonodisciplinarăa învăţării se formează în mod deosebit competenţe specifice nivelului cognitiv, prin abordarea transdisciplinară se formează competenţe integratoare şi durabile prin însăşi transferabilitatea lor. Conţinuturile organizate transdisciplinar se vor axa în procesul educaţional nu pe disciplină, ci pe demersurile intelectuale, afective şi psihomotorii ale elevului. Organizarea conţinuturilor în manieră transdisciplinară se bazează în procesul de predare – învăţare – evaluare pe conduitele mentale ale elevului din perspectiva unei integrări efective, realizată de-a lungul tuturor etapelor procesului educaţional (proiectare, desfăşurare, evaluare). Temele transdisciplinare ajută elevul să înveţe în ritm propriu şi să fie evaluat în funcţie de ceea ce ştie, stimulează cooperarea între elevi, minimalizându-se astfel competiţia, oferă elevilor posibilitatea de a-şi crea strategii proprii de abordare a diverselor situaţii, asigurând o învăţare activă. Elevul participă activ, imaginaţia, investigaţia, creativitatea sa fiind cele care se evidenţiază.

Scenariile didactice ar trebui să vizeze ilustrarea unităţii lumii şi a cunoaşterii. Conţinuturile trebuie construite având ca obiective esenţiale dezvoltarea la elevi a spiritului reflexiv-interogativ şi înţelegerea unor adevăruri fundamentale despre lume şi despre sine. Ar trebui alese teme generoase care în acelaşi timp să aparţină disciplinelor, să traverseze disciplinele şi să fie totodată dincolo de discipline; să vizeze relaţia dintre esenţă şi aparenţă, dintre ceea ce se vede şi ceea ce, de obicei, rămâne ascuns, atât în universul exterior, cât şi în cel interior, atât în planul uman cât şi în cel cosmic; să genereze experienţe şi trăiri unice. În acest context, lectura textului literar (ca şi a oricărei creaţii spirituale a omului ) nu se mai poate limita la simplul exerciţiu cerut de programă. Ea trebuie să răspundă nevoilor reale ale educaţiei integrale.

Manualele propun vizionarea şi analiza unor ecranizări şi spectacole teatrale (de exemplu la studiul textului Paşa Hassan de G. Coşbuc, filmul Mihai Viteazul în regia lui Sergiu Nicolaescu, Două loturi, Vizită..., D-l Goe..., O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale, Amintiri din copilărie de I. Creangă), analiza unor grupaje de recitări (M. Eminescu, N. Stănescu), comentarea unor ilustraţii de carte, analiza unor creaţii plastice, sculpturale sau literare cu aceeaşi temă ca şi textul literar. Se pune astfel accent pe evidenţierea interferenţelor literaturii cu celelalte arte (pictura, sculptura, muzica, cinematografia, coregrafia, teatrul). Perspectiva transdisciplinară presupune şi înţelegerea, comentarea şi analiza mesajelor spirituale transmise constant prin textul beletristic, implicându-se, astfel, şi formarea de atitudini şi valori.

Orele de limbă şi literatură română trebuie să vizeze şi integrarea comunicării scrise şi orale alături de studiul limbii şi literaturii. Situaţiile de comunicare ce ar implica elevii s-ar constitui în secvenţe de reflecţie asupra puterii cuvântului în literatură, muzică sau texte non-literare. Cea mai bună cale de înţelegere a fenomenului lingvistic rămâne experienţa producerii de text, prin nişte sarcini de lucru provocatoare pentru elevi care ar putea fi suportul unor reflecţii consistente.

Analizând poziţia cadrului didactic în faţa problemelor instruirii şi ale învăţării, observăm că profesorii sunt solicitaţi astăzi, în mod continuu, să promoveze învăţarea eficientă. Şi nu orice învăţare eficientă, ci una participativă, activă şi creativă. Învăţarea interactiv-creativă este un proces evolutiv, care are la bază receptivitatea faţă de experienţele noi, căutate şi rezolvate prin explorare, deducţie, analiză, sinteză, generalizare, abstractizare, concretizare, punând accentul pe realizarea conexiunilor între sensuri şi solicitând o profundă implicare intelectuală, psihomotorie şi afectivă. În cadrul învăţării interactiv-creative, elevul descoperă, imaginează, construieşte şi redefineşte sensurile, filtrându-le prin prisma propriei personalităţi şi solicitând procesele psihice superioare de gândire şi creaţie. Ea apare ca urmare a eforturilor individuale şi colective, a interacţiunii educatului cu ceilalţi,bazându-se pe schimburile sociale în dobândirea noului.

Activitatea didactică transdisciplinară aduce în prim-plan câteva probleme care solicită atenţie. Ele se referă la limbaj, la metode, la constrângerile instituţionale şi la cele cognitive. Cum fiecare disciplină şi-a dezvoltat propriul limbaj, transdisciplinaritatea cere o adaptare şi o însuşire a diferitelor modalităţi de utilizare a acestuia, fapt ce poate duce la întâmpinarea unor dificultăţi în comunicarea rezultatelor demersului didactic, la împrumutarea de termeni tehnici uneori puţin înţeleşi de cadrele didactice care predau alte discipline. Disciplinele sunt adesea devotate propriilor metode de învăţare, lucru ce poate duce la neînţelegeri şi opoziţii. Constrângerile cognitive constituie un mare impas spre o activitate didactică autentic transdisciplinară, ele presupunând o cunoaştere aprofundată a mai multor discipline.

Traversarea frontierelor disciplinei este, fără îndoială, un act formativ esenţial, iar scenariul didactic nu poate să nu îl includă fără a trăda exigenţele timpului nostru. Această traversare însă trebuie atent pregătită.

Desprinsă de modelul tradiţional, disciplina limbă şi literatură română este greu de supus unor imperative categorice. Profesorul de limbă şi literatură română îşi propune deodată lucruri foarte importante şi deosebite: să-i înveţe pe elevi să comunice, indiferent când, unde, cu cine şi de ce, să-i înveţe să recunoască şi să preţuiască frumosul, să-i înveţe să-şi construiască şi să-şi exprime propriile puncte de vedere, să-i înveţe să se descopere pe ei înşişi, să-i înveţe să descopere şi să preţuiască spaţiul cultural căruia îi aparţin.

Disciplina noastră atât de indisciplinată are nevoie de îmblânzitori înzestraţi nu numai cu discernământ, ci şi cu iniţiativă şi inventivitate, cu o singură condiţie: profesorului să i se asigure spaţiul de iniţiativă.

Pe de alta parte, pentru a răspunde cerinţelor legate de adaptarea transdisciplinară a curriculumului la contextul local, şcoala trebuie să sensibilizeze şi să atragă în parteneriate variate persoane sau instituţii din comunitate care deţin competenţe sau resurse care pot contribui la realizarea educaţiei de calitate: părinţi, membri ai comunităţii, autorităţi locale, agenţi economici, instituţii guvernamentale, organizaţii non-guvernamentale etc.

Experienţa în cadrul şcolii demonstrează că, de multe ori, părinţii elevilor sunt greu de atras în susţinerea demersului de adaptare a curriculumului la contextul local, deşi familia ar trebui să reprezinte principalul partener al şcolii în acest domeniu. Si colaborarea cu agenţii economici, care pot oferi resurse pentru procesele de învăţare, este destul de modestă, deşi aceasta colaborare ar putea juca un rol foarte important în realizarea unui curriculum adaptat la contextul local.

„Polii schimbării sunt societatea şi educaţia. Care se va schimba cea dintâi? Basarab Nicolescu aşază capitolul despre educaţie la sfârşitul manifestului. Oare societatea trebuie să dea tonul? Poate educaţia să schimbe ceva singură, intr-un mediu insuficient pregătit? Tulburătoare întrebări la care va trebui să răspundem împreună cu mileniul abia început.”

Bibliografie:

1. Programa şcolară de limba şi literatura română clasele a V-a - VIII - a, Bucureşti, 2009;

2. Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea. Manifest, Editura Polirom, p.52-54;

3. Basarab Nicolaescu, Noi, particula şi lumea, Polirom, 2002;

4. Perspective. Revista de didactica limbii şi literaturii române. nr 2/ 2003, Ed. Didactica Limbii şi Literaturii Romane, Cluj, 2003, p.13, p 81.

5. Mihaela- Loredana Pascan, Viziune integrată şi perspectivă transdisciplinară în studiul limbii şi literaturii române în gimnaziu. Aplicaţii didactice. Valenţe formative , Editura Pre-Text, Câmpulung Moldovenesc, 2010;

6. Ciolan Lucia, Învăţarea integrată - fundamente pentru un curriculum transdisciplinar, Editura Polirom, 2008;

7. Petrescu Paloma, Pop Viorica, Transdisciplinaritatea - o noua abordare a situaţiilor de învăţare, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007.

Ultima actualizare în Miercuri, 09 Noiembrie 2016 22:12
 

Structura anului scolar 2014-2015 in dez…

Structura anului scolar 2014-2015 in dezbatere publica Ministerul Educatiei a pus in dezbatere publica - pana la 17 iunie - structura viitorului an scolar. Anul scolar 2014-2015 va avea 36 de...

Read more

Studiu de caz elev

STUDIU DE CAZ R. D. Înv. Gligor Dana Școala Gimnazială Câmpeni Am ales acest caz fiind convinsă că pot ameliora situaţia creată, pot preveni...

Read more

Strategii de adaptare curriculara pentru…

 STRATEGII DE ADAPTARE CURRICULARĂ PENTRU COPIII CU ADHD   Prof. consilier Petric Anamaria Şcoala cu clasele I-VIII Săsciori       ADHD nu este o problemă doar pentru cei care suferă de această tulburare ci şi pentru...

Read more

Politici educationale de integrare europ…

POLITICI EDUCAŢIONALE DE INTEGRARE EUROPEANĂ DIMENSIUNEA DE GEN ÎN EDUCAŢIE   Profesor Maria Ionaş Şcoala Gimnazială Poplaca, Sibiu   Politicile educaţionale pentru integrare europeană vizează şi problema dimensiunii de gen în educaţie, sintagmă destul de puţin...

Read more

Comment motiver les eleves a apprendre u…

COMMENT MOTIVER LES ELEVES A APPRENDRE UNE LANGUE ETRANGERE?   Profesor: Popescu Mihaela Colegiul ,,Gheorghe Tătărescu” Rovinari   Le present étude a pour objectif principal de faire quelque considérations méthodologiques sur la motivation des élèves....

Read more

Analiza apei materie prima pentru indust…

Analiza apei materie prima pentru industria berii

ANALIZA APEI – MATERIE PRIMĂ PENTRU INDUSTRIA BERII Prof.ing. Simion Dobrica Liceul Tehnologic ,,Costin Nenițescu” Buzău ...

Read more

Tipuri de turism din comuna nanesti jude…

TIPURI DE TURISM DIN COMUNA NĂNEŞTI - JUDEŢUL VRANCEA   Prof. Ciobotaru Ana-Maria Şcoala Gimnazială Măicăneşti   Rezumat: Comuna Năneşti este situată în partea de sud-est a judeţului Vrancea pe malul drept al Siretului în plină...

Read more

Metodologia cadru privind mobilitatea pe…

Metodologia cadru privind mobilitatea personalului didactic in anul scolar 2013-2014 modificata si completata   Vezi ordinul pentru modificarea şi completarea Metodologiei - cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar...

Read more