Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Titu Maiorescu si I L Caragiale consonante spirituale
Duminică, 08 Aprilie 2012 23:19

TITU MAIORESCU ŞI I. L. CARAGIALE

CONSONANŢE SPIRITUALE

 

 Prof.drd.GABRIELA IONESCU

Colegiul Tehnic Nr.2, Târgu-Jiu, Gorj

 

Rezumat: Dintre iluştrii contemporani ai lui T. Maiorescu, acela care a rezonat cel mai profund cu teoriile şi principiile lui a fost I. L. Caragiale. Pe lângă contextul socio-cultural în care şi-au desfăşurat activitatea şi care, inevitabil, se regăseşte în scrierile lor, o cauză a concordanţei între unele dintre ideile celor doi mentori ai culturii noastre este faptul că destinele lor s-au  intersectat  deseori şi în viaţă.  Principiile  călăuzitoare ale junimiştilor, adevărul în tot şi în toate, cultivarea spiritului critic, filosofic, a ironiei,  reprezintă atât pentru Titu Maiorescu, cât şi pentru Caragiale şi scrierile sale trăsături caracteristice.

Cuvinte cheie: repere ale culturii, perenitate, consonanţă în idei, preocupări filosofice şi literare, iniţiatori, spiritus rector, anistorism.

 

 

Titu Maiorescu şi Ion Luca Caragiale sunt doi dintre scriitorii români care sunt şi astăzi puncte de  reper în cultura noastră, iar scrierile lor, sfidând trecerea timpului, sunt acum, la început de secol XXI, la fel de actuale ca în momentul în care au fost scrise. Perenitatea operelor a determinat de-a lungul timpului nenumărate exegeze, în care se caută înţelegerea şi explicarea permanenţei scrierilor celor doi erudiţi. Ideea unei paralele între cei doi autori a apărut din cel puţin două motive: în primul rând pentru că în operele celor doi au fost remarcate consonanţe profunde de convingeri şi idealuri, iar în al doilea rând se datoreşte faptului că destinele lor s-au intersectat deseori în timpul vieţii. Ambii au fost mai mult sau mai puţin preocupţi de filosofie şi literatură, iar operele lor lasă loc pentru noi abordări.

Ambii scriitori au făcut pionierat, au fost iniţiatori, „au despărţit apele de uscat”: Titu Maiorescu, având vocaţie de întemeietor, a fost preocupat de întregul fenomen cultural românesc nu doar de o anumită latură, ci de fenomen ca întreg; el a fost un  spiritus rector al culturii române, spirit călăuzitor în filosofie, critică literară, drept, învăţământ etc., iar I.L.Caragiale, deşi a excelat în dramaturgie, scrierile sale demonstrează şi preocupări legate de multe alte  aspecte, inclusiv de filosofie.

Deşi destul de diferiţi ca structură sufletească - Maiorescu fiind mai rece şi autoritar, dar echilibrat, foarte calculat, consecvent, perseverent, persuasiv, în timp ce Caragiale avea o fire veselă, însă foarte schimbătoare, trecând surprinzător de repede de la bunătate şi voioşie la supărare şi irascibilitate – ambii scriitori sunt cunoscuţi şi recunoscuţi, de-atunci şi până în contemporaneitate, pentru metoda prin care înţelegeau să corecteze, cel mai adesea,  ceea ce considerau greşit în epocă sau în comportamentul apropiaţilor: ironia.

Şi Maiorescu şi Caragiale  au avut aversiune faţă de  compromis, nimic nu îi putea determina să renunţe la principiile lor, fapt căruia se datorează frecventele urcuşuri şi coborâşuri din vieţile celor două personalităţi. Ambii au fost apreciaţi, dar şi denigraţi de contemporanii lor, stârnind ostilitatea pe care o provoacă adesea prezenţa talentului în mijlocul mediocrităţii: Maiorescu a fost implicat într-un proces legat de activitatea sa de profesor la Şcoala Centrală de fete din Iaşi, iar Caragiale asemenea, a fost nevoit să treacă printr-un proces, cunoscutul proces Caion, pentru că fusese acuzat de plagiat de către un neavenit. Ambele acuzaţii s-au dovedit,  în urma proceselor, a fi nefondate.

Un alt punct în care destinele celor doi se intersectează este societatea Junimea: Titu Maiorescu, membru fondator (alături de Pogor, Negruzzi, Carp şi Rosetti), identificat adesea, el însuşi cu Junimea, îl invită pe Caragiale la şedinţa din  26 mai 1878 ţinută acasă la el, în etapa bucureşteană a Junimii. Astfel, la vârsta de 26 de ani I.L.Caragiale îşi face intrarea la cea mai importantă societate culturală din epocă, iar Titu Maiorescu scrie o nouă filă în cartea activităţii sale de mecenat.

În ceea ce priveşte studiile şi formarea intelectuală  a celor doi oameni de cultură, putem spune că acestea au fost cât se poate de diferite:  Maiorescu îşi construieşte personalitatea dând dovadă de o disciplină nemţească, are o atitudine categorică faţă de propria sa devenire, îşi planifică în cele mai mici detalii studiile  şi respectă cu sfinţenie programul autoimpus, în vreme ce Caragiale nu îşi desăvârşeşte nici studiile liceale, pe care le întrerupe pentru a se înscrie la cursurile de mimică şi declamaţie ţinute la Teatrul Naţional din Bucureşti, sperând că va reuşi într-o carieră actoricească; însă trebuie precizat că în anii de şcoală pe care I.L.Caragiale i-a urmat a fost un elev foarte bun, demonstrând o inteligenţă sclipitoare şi o mare putere de asimilare.

Educaţia pe care ambii au primit-o în copilărie a fost în spiritul respectului faţă de familie, al respectului faţă de părinţi, care, fireşte au avut o influenţă majoră în devenirea celor doi copii; dacă Maiorescu va creşte într-o familie austeră în care studiul făcea parte din activităţile cotidiene, fapt ce explică, aplecarea lui spre învăţătură şi  modul foarte meticulos în care îşi organiza programul în adolescenţă şi nu numai, de fapt, pe parcursul întregii vieţi, Caragiale are o copilărie lipsită de astfel de griji, era neastâmpărat şi jucăuş, zburda liber prin poienile din preajma Mânăstirii Mărgineni, îşi făcea prieteni cu uşurinţă, copii de ţărani, de ţigani şi fiind isteţ şi voluntar el era cel care iniţia şi organiza jocurile; de aceea G.Călinescu spune despre el că a fost „un copil crescut liber, un mahalagiu”.

Dintre iluştrii contemporani ai lui T.Maiorescu, acela care a rezonat cel mai profund cu teoriile şi principiile lui a fost I.L.Caragiale. Pe lângă contextul socio-cultural în care şi-au desfăşurat activitatea şi care, inevitabil, se regăseşte în scrierile lor, o cauză a concordanţei între unele dintre ideile celor doi mentori ai culturii noastre este faptul că destinele lor s-au  intersectat  deseori şi în viaţă.

Întâlnirea spirituală a celor doi scriitori se produce preponderent pe tărâmul Junimii, ale cărei principii le promovează fără nici un fel de dificultate în opere, pentru simplul fapt că principiile acestei confrerii de spirite erau şi principiile lor. Este bine cunoscut faptul că Maiorescu este liderul incontestabil al societăţii, iar Caragiale a fost unul din membrii de prestigiu ai acestei grupări de intelectuali. Prin scrierile lor, ambii au încurajat dezvoltarea spiritului filosofic, critic, oratoric, printre contemporani, angajând cultura română într-o nouă direcţie. Fini observatori ai societăţii, fiecare dintre cei doi amendează, în stilul său specific, aspectele negative ale societăţii pe care vor să o reordoneze, să o corecteze trasând direcţii de urmat, în cazul lui Maiorescu, sau ironizând, parodiind moravurile sociale, aşa cum o face Caragiale.

Maiorescu rămâne în istoria culturii române intelectualul cu vocaţie de întemeietor, care a abordat fenomenul cultural românesc ca întreg, nelimitându-se la o singură arie culturală. Contribuţia sa la evoluţia culturii româneşti a fost majoră: el a trasat direcţii de urmat în filosofie, în literatura şi limba română, în politică, în drept, susţinând astfel  învăţământul şi ducând o permanentă luptă pentru culturalizarea poporului. Mai mult chiar: „Lui T.Maiorescu îi revine meritul incontestabil de a fi trecut această cultură, aşezată până la el pe baze istorico-filologice, pe temelii spirituale mai solide, filosofice”, iar  „Noua direcţie trasată de Maiorescu şi junimişti, încă de prin 1872 – sau «era nouă» după expresia unui alt junimist notoriu, a lui P.P.Carp – înseamnă o aplicare critică la fenomenul românesc de cultură, cu intenţia de a-l aşeza între nişte coordonate teoretice mai precise, care să permită o apreciere valorică corectă a sa dar, în acelaşi timp, şi trasarea unor directive viitoare de evoluţie. Cu aceasta mentalitatea junimistă încearcă să impună pentru întreg ansamblul manifestărilor culturii române, valoarea conducătoare a adevărului, ca principala coloană de susţinere a viitorului edificiu spiritual naţional.” (V.Muscă)

Acest principiu călăuzitor al junimiştilor, adevărul în tot şi în toate, reprezintă şi pentru Caragiale şi scrierile sale o trăsătură caracteristică. Slavici îşi aminteşte despre el, din perioada în care lucrau alături de Eminescu în redacţia ziarului Timpul: „Caragiale nu era în stare să fie cruţător. Era destul să i te uiţi în faţă pentru ca să simţi adâncul dispreţ ce se dedea pe faţă în zâmbetul lui sarcastic şi-n agerii lui ochi.  Nici tăiat nu spunea omul acela ceea ce nu-i era-n gând.

La Caragiale ne impresionează, în aceeaşi măsură, modul în care a putut surprinde trăsături atât de generale, de universal-valabile  ale personalităţii umane încât, indiferent în ce perioadă a fost citit, a fost întotdeauna actual. Fie că a fost considerat „vinovat” de această permanenţă a actualităţii lui Caragiale, faptul că noi ca popor  „batem pasul pe loc”: „Anistorismul nostru funciar, reticenţele mentalităţii româneşti faţă de timp, rezistenţa faţă de solicitările schimbării istorice constituie factorul capabil să dea într-o largă măsură explicaţia acestei actualităţi aproape nezdruncinată până astăzi, care face din Caragiale eternul nostru contemporan.” (V.Muscă)

Contemporani fiind, într-o perioadă în care învăţătura nu era la îndemâna oricui, aceste minţi de excepţie ale culturii româneşti nu puteau să nu se întâlnească şi să nu îşi recunoască reciproc meritele. Diferenţa de vârstă de 12 ani nu i-a împiedicat să lege o frumoasă camaraderie, o prietenie de aproape 15 ani, care s-a destrămat, în schimb, din cauza temperamentului capricios şi a vanităţii lui Caragiale, despre care Şerban Cioculescu afirmă că suporta cu greu faptul de a-i fi îndatorat lui Maiorescu pentru solicitudinea constantă pe care acesta a avut-o faţă de el.

 

Bibliografie:

§         Vasile Muscă, Titu Maiorescu şi Böhm Károly. Lupta în jurul sistemului. (O paralelă filosofică), în vol. Discurs despre filosofie, Editura Grinta, Cluj-Napoca,  2005

§         Vasile Muscă, Caragiale, eternul nostru contemporan, în vol. Discurs despre filosofie, Editura Grinta, Cluj-Napoca,  2005

§         Ioan Slavici, Amintiri, Editura Minerva, Bucureşti, 1983

§         Şerban Cioculescu, Viaţa lui I. L. Caragiale, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1969

§         E. Lovinescu, T.Maiorescu, Editura Minerva,  Bucureşti, 1972

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Rolul disciplinelor de specialitate in i…

ROLUL DISCIPLINELOR DE SPECIALITATE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL LICEAL TEHNIC   Profesor Jianu Camelia Colegiul Tehnic Reşiţa, Caraş-Severin     Formarea competenței profesionale a unui absolvent este asigurată prin instruirea sa complexă și progresivă, pornind de la problemele...

Read more

Combaterea absenteismului scolar

COMBATEREA ABSENTEISMULUI ŞCOLAR   Profesor Păduraru Constantin Eugen Şcoala gimnazială nr. 1 Slănic Moldova, judeţul Bacău   Rezumat Fenomenul de absenteism conduce la insuccesul şcolar şi constituie un pas important spre abandonul şcolar. Pentru a putea...

Read more

Moliere personnalite situee entre le com…

MOLIÈRE - PERSONNALITÉ SITUÉE ENTRE LE COMIQUE ET LE TRAGIQUE       Prof. Alexie Cristina Colegiul Tehnic «Ion Mincu»   Molière reste un classique, mais un classique qui propose une comédie tragique, où le tragisme survient...

Read more

Freinet pedagogie nouvelle ou nouvelle p…

FREINET: PEDAGOGIE NOUVELLE OU NOUVELLE PEDAGOGIE?   Octavian Horia MINDA Şcoala cu clasele I-VIII SINANDREI TIMIS     La pédagogie nouvelle n'est pas un courant homogène puisque s'y côtoient des approches relevant de divers courants en...

Read more

Calendar pentru examenul de Bacalaureat …

Calendar pentru examenul de Bacalaureat 2014 Iata calendarul pentru examentul de Bacalaureat 2014, sesiunea iunie-iulie 2014.  

Read more

Educatia interculturala premisa a formar…

EDUCAȚIA INTERCULTURALĂ- PREMISĂ A FORMĂRII CETĂȚEANULUI EUROPEAN PROF. LAZĂR ADRIANA DORINA Școala Gimnazială „Învățător Radu Ion” Sat Vadu Părului, Prahova Abordarea educației interculturale în școală are un rol esențial în înțelegerea și...

Read more

Proiectul Metoda de invatare si evaluare

PROIECTUL METODĂ DE ÎNVĂŢARE ŞI EVALUARE   Ciobănescu Petruţa, profesor Gr. Şc. Industrial Construcţii de Maşini Nr. 2, Craiova   Rezumat: În acest articol voi prezenta câteva repere teoretice despre o metodă alternativă de invăţare/ evaluare-...

Read more

Procesul de invatamant si sistemul de in…

PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT ŞI SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT   Înv. Dobraniş Gabriela, Şcoala Gimnazială Ungureni, Bacău   Procesul de învăţământ este considerat cea mai înaltă formă de organizare şi desfăşurare a educaţiei, determinate de prezenţa...

Read more