Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Titu Maiorescu si I L Caragiale consonante spirituale
Duminică, 08 Aprilie 2012 23:19

TITU MAIORESCU ŞI I. L. CARAGIALE

CONSONANŢE SPIRITUALE

 

 Prof.drd.GABRIELA IONESCU

Colegiul Tehnic Nr.2, Târgu-Jiu, Gorj

 

Rezumat: Dintre iluştrii contemporani ai lui T. Maiorescu, acela care a rezonat cel mai profund cu teoriile şi principiile lui a fost I. L. Caragiale. Pe lângă contextul socio-cultural în care şi-au desfăşurat activitatea şi care, inevitabil, se regăseşte în scrierile lor, o cauză a concordanţei între unele dintre ideile celor doi mentori ai culturii noastre este faptul că destinele lor s-au  intersectat  deseori şi în viaţă.  Principiile  călăuzitoare ale junimiştilor, adevărul în tot şi în toate, cultivarea spiritului critic, filosofic, a ironiei,  reprezintă atât pentru Titu Maiorescu, cât şi pentru Caragiale şi scrierile sale trăsături caracteristice.

Cuvinte cheie: repere ale culturii, perenitate, consonanţă în idei, preocupări filosofice şi literare, iniţiatori, spiritus rector, anistorism.

 

 

Titu Maiorescu şi Ion Luca Caragiale sunt doi dintre scriitorii români care sunt şi astăzi puncte de  reper în cultura noastră, iar scrierile lor, sfidând trecerea timpului, sunt acum, la început de secol XXI, la fel de actuale ca în momentul în care au fost scrise. Perenitatea operelor a determinat de-a lungul timpului nenumărate exegeze, în care se caută înţelegerea şi explicarea permanenţei scrierilor celor doi erudiţi. Ideea unei paralele între cei doi autori a apărut din cel puţin două motive: în primul rând pentru că în operele celor doi au fost remarcate consonanţe profunde de convingeri şi idealuri, iar în al doilea rând se datoreşte faptului că destinele lor s-au intersectat deseori în timpul vieţii. Ambii au fost mai mult sau mai puţin preocupţi de filosofie şi literatură, iar operele lor lasă loc pentru noi abordări.

Ambii scriitori au făcut pionierat, au fost iniţiatori, „au despărţit apele de uscat”: Titu Maiorescu, având vocaţie de întemeietor, a fost preocupat de întregul fenomen cultural românesc nu doar de o anumită latură, ci de fenomen ca întreg; el a fost un  spiritus rector al culturii române, spirit călăuzitor în filosofie, critică literară, drept, învăţământ etc., iar I.L.Caragiale, deşi a excelat în dramaturgie, scrierile sale demonstrează şi preocupări legate de multe alte  aspecte, inclusiv de filosofie.

Deşi destul de diferiţi ca structură sufletească - Maiorescu fiind mai rece şi autoritar, dar echilibrat, foarte calculat, consecvent, perseverent, persuasiv, în timp ce Caragiale avea o fire veselă, însă foarte schimbătoare, trecând surprinzător de repede de la bunătate şi voioşie la supărare şi irascibilitate – ambii scriitori sunt cunoscuţi şi recunoscuţi, de-atunci şi până în contemporaneitate, pentru metoda prin care înţelegeau să corecteze, cel mai adesea,  ceea ce considerau greşit în epocă sau în comportamentul apropiaţilor: ironia.

Şi Maiorescu şi Caragiale  au avut aversiune faţă de  compromis, nimic nu îi putea determina să renunţe la principiile lor, fapt căruia se datorează frecventele urcuşuri şi coborâşuri din vieţile celor două personalităţi. Ambii au fost apreciaţi, dar şi denigraţi de contemporanii lor, stârnind ostilitatea pe care o provoacă adesea prezenţa talentului în mijlocul mediocrităţii: Maiorescu a fost implicat într-un proces legat de activitatea sa de profesor la Şcoala Centrală de fete din Iaşi, iar Caragiale asemenea, a fost nevoit să treacă printr-un proces, cunoscutul proces Caion, pentru că fusese acuzat de plagiat de către un neavenit. Ambele acuzaţii s-au dovedit,  în urma proceselor, a fi nefondate.

Un alt punct în care destinele celor doi se intersectează este societatea Junimea: Titu Maiorescu, membru fondator (alături de Pogor, Negruzzi, Carp şi Rosetti), identificat adesea, el însuşi cu Junimea, îl invită pe Caragiale la şedinţa din  26 mai 1878 ţinută acasă la el, în etapa bucureşteană a Junimii. Astfel, la vârsta de 26 de ani I.L.Caragiale îşi face intrarea la cea mai importantă societate culturală din epocă, iar Titu Maiorescu scrie o nouă filă în cartea activităţii sale de mecenat.

În ceea ce priveşte studiile şi formarea intelectuală  a celor doi oameni de cultură, putem spune că acestea au fost cât se poate de diferite:  Maiorescu îşi construieşte personalitatea dând dovadă de o disciplină nemţească, are o atitudine categorică faţă de propria sa devenire, îşi planifică în cele mai mici detalii studiile  şi respectă cu sfinţenie programul autoimpus, în vreme ce Caragiale nu îşi desăvârşeşte nici studiile liceale, pe care le întrerupe pentru a se înscrie la cursurile de mimică şi declamaţie ţinute la Teatrul Naţional din Bucureşti, sperând că va reuşi într-o carieră actoricească; însă trebuie precizat că în anii de şcoală pe care I.L.Caragiale i-a urmat a fost un elev foarte bun, demonstrând o inteligenţă sclipitoare şi o mare putere de asimilare.

Educaţia pe care ambii au primit-o în copilărie a fost în spiritul respectului faţă de familie, al respectului faţă de părinţi, care, fireşte au avut o influenţă majoră în devenirea celor doi copii; dacă Maiorescu va creşte într-o familie austeră în care studiul făcea parte din activităţile cotidiene, fapt ce explică, aplecarea lui spre învăţătură şi  modul foarte meticulos în care îşi organiza programul în adolescenţă şi nu numai, de fapt, pe parcursul întregii vieţi, Caragiale are o copilărie lipsită de astfel de griji, era neastâmpărat şi jucăuş, zburda liber prin poienile din preajma Mânăstirii Mărgineni, îşi făcea prieteni cu uşurinţă, copii de ţărani, de ţigani şi fiind isteţ şi voluntar el era cel care iniţia şi organiza jocurile; de aceea G.Călinescu spune despre el că a fost „un copil crescut liber, un mahalagiu”.

Dintre iluştrii contemporani ai lui T.Maiorescu, acela care a rezonat cel mai profund cu teoriile şi principiile lui a fost I.L.Caragiale. Pe lângă contextul socio-cultural în care şi-au desfăşurat activitatea şi care, inevitabil, se regăseşte în scrierile lor, o cauză a concordanţei între unele dintre ideile celor doi mentori ai culturii noastre este faptul că destinele lor s-au  intersectat  deseori şi în viaţă.

Întâlnirea spirituală a celor doi scriitori se produce preponderent pe tărâmul Junimii, ale cărei principii le promovează fără nici un fel de dificultate în opere, pentru simplul fapt că principiile acestei confrerii de spirite erau şi principiile lor. Este bine cunoscut faptul că Maiorescu este liderul incontestabil al societăţii, iar Caragiale a fost unul din membrii de prestigiu ai acestei grupări de intelectuali. Prin scrierile lor, ambii au încurajat dezvoltarea spiritului filosofic, critic, oratoric, printre contemporani, angajând cultura română într-o nouă direcţie. Fini observatori ai societăţii, fiecare dintre cei doi amendează, în stilul său specific, aspectele negative ale societăţii pe care vor să o reordoneze, să o corecteze trasând direcţii de urmat, în cazul lui Maiorescu, sau ironizând, parodiind moravurile sociale, aşa cum o face Caragiale.

Maiorescu rămâne în istoria culturii române intelectualul cu vocaţie de întemeietor, care a abordat fenomenul cultural românesc ca întreg, nelimitându-se la o singură arie culturală. Contribuţia sa la evoluţia culturii româneşti a fost majoră: el a trasat direcţii de urmat în filosofie, în literatura şi limba română, în politică, în drept, susţinând astfel  învăţământul şi ducând o permanentă luptă pentru culturalizarea poporului. Mai mult chiar: „Lui T.Maiorescu îi revine meritul incontestabil de a fi trecut această cultură, aşezată până la el pe baze istorico-filologice, pe temelii spirituale mai solide, filosofice”, iar  „Noua direcţie trasată de Maiorescu şi junimişti, încă de prin 1872 – sau «era nouă» după expresia unui alt junimist notoriu, a lui P.P.Carp – înseamnă o aplicare critică la fenomenul românesc de cultură, cu intenţia de a-l aşeza între nişte coordonate teoretice mai precise, care să permită o apreciere valorică corectă a sa dar, în acelaşi timp, şi trasarea unor directive viitoare de evoluţie. Cu aceasta mentalitatea junimistă încearcă să impună pentru întreg ansamblul manifestărilor culturii române, valoarea conducătoare a adevărului, ca principala coloană de susţinere a viitorului edificiu spiritual naţional.” (V.Muscă)

Acest principiu călăuzitor al junimiştilor, adevărul în tot şi în toate, reprezintă şi pentru Caragiale şi scrierile sale o trăsătură caracteristică. Slavici îşi aminteşte despre el, din perioada în care lucrau alături de Eminescu în redacţia ziarului Timpul: „Caragiale nu era în stare să fie cruţător. Era destul să i te uiţi în faţă pentru ca să simţi adâncul dispreţ ce se dedea pe faţă în zâmbetul lui sarcastic şi-n agerii lui ochi.  Nici tăiat nu spunea omul acela ceea ce nu-i era-n gând.

La Caragiale ne impresionează, în aceeaşi măsură, modul în care a putut surprinde trăsături atât de generale, de universal-valabile  ale personalităţii umane încât, indiferent în ce perioadă a fost citit, a fost întotdeauna actual. Fie că a fost considerat „vinovat” de această permanenţă a actualităţii lui Caragiale, faptul că noi ca popor  „batem pasul pe loc”: „Anistorismul nostru funciar, reticenţele mentalităţii româneşti faţă de timp, rezistenţa faţă de solicitările schimbării istorice constituie factorul capabil să dea într-o largă măsură explicaţia acestei actualităţi aproape nezdruncinată până astăzi, care face din Caragiale eternul nostru contemporan.” (V.Muscă)

Contemporani fiind, într-o perioadă în care învăţătura nu era la îndemâna oricui, aceste minţi de excepţie ale culturii româneşti nu puteau să nu se întâlnească şi să nu îşi recunoască reciproc meritele. Diferenţa de vârstă de 12 ani nu i-a împiedicat să lege o frumoasă camaraderie, o prietenie de aproape 15 ani, care s-a destrămat, în schimb, din cauza temperamentului capricios şi a vanităţii lui Caragiale, despre care Şerban Cioculescu afirmă că suporta cu greu faptul de a-i fi îndatorat lui Maiorescu pentru solicitudinea constantă pe care acesta a avut-o faţă de el.

 

Bibliografie:

§         Vasile Muscă, Titu Maiorescu şi Böhm Károly. Lupta în jurul sistemului. (O paralelă filosofică), în vol. Discurs despre filosofie, Editura Grinta, Cluj-Napoca,  2005

§         Vasile Muscă, Caragiale, eternul nostru contemporan, în vol. Discurs despre filosofie, Editura Grinta, Cluj-Napoca,  2005

§         Ioan Slavici, Amintiri, Editura Minerva, Bucureşti, 1983

§         Şerban Cioculescu, Viaţa lui I. L. Caragiale, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1969

§         E. Lovinescu, T.Maiorescu, Editura Minerva,  Bucureşti, 1972

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Scoala si prietenii surse de suport soci…

ŞCOALA ŞI PRIETENII, SURSE DE SUPORT SOCIAL PENTRU COPIL   Psih. Pop Petronica Profesor consilier şcolar/CJRAE Cluj Rezumat Este bine ştiut cine este un „mare consumator de...

Read more

INSTRUIREA ASISTATA DE CALCULATOR

INSTRUIREA ASISTATÃ DE CALCULATOR   prof. Adriana Verbinschi Colegiul National Octav Onicescu Bucuresti     Sistemul IAC (Instruire Asistatã de Calculator) este un mediu integrat hardware-software destinat interactiunii dintre posesorii unui sistem de cunostinte si destinatarii...

Read more

Advantages of teaching english through p…

ADVANTAGES OF TEACHING ENGLISH THROUGH PROJECTS   Sorina Mirela Lungu - profesor Colegiul Tehnic Reșița   The article concentrates on the positive aspects of teaching English in a more natural way, through projects. By applying...

Read more

Importanta cunoasterii modelelor explica…

IMPORTANŢA CUNOAŞTERII MODELELOR EXPLICATIV-INTERPRETATIVE ALE CULTURII PENTRU PREVENIREA ŞOCULUI CULTURAL Prof. înv. primar Anca Pasca Şcoala Gimnazială Ghimbav În general dezvoltarea...

Read more

Voluntariatul recunoscut ca experienta p…

Voluntariatul recunoscut ca experienta profesionala Camera Deputatilor, for decizional, a adoptat legea care prevede ca voluntariatul sa fie recunoscut ca experienta profesionala. Legea işi propune promovarea ideii de voluntariat, in conditiile...

Read more

Eminescu si aron pumnul

EMINESCU ŞI ARON PUMNUL Prof. Safta Mariana Alina Şcoala Gimnazială Tudor Vladimirescu, Târgovişte Aron Pumnul s-a născut la 27.XI.1818, la Cuciulata, judeţul Braşov şi a murit la 12./24.I.1866, la Cernăuţi....

Read more

Relatia dintre cognitiile irationale ale…

RELAȚIA DINTRE COGNIȚIILE IRAȚIONALE ALE COPIILOR CU ADHD ȘI CELE ALE PĂRINȚILOR ACESTORA Prof. Obancea Maria, CJRAE-Școala ”Liviu Rebreanu”, Cluj-Napoca Abstract: Cel mai important lucru pentru o evoluție cât mai sănătoasă...

Read more

Metode de eficientizare a lectiilor de l…

METODE DE EFICIENTIZARE A LECŢIILOR  DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ   Institutor Romanescu Camelia Şcoala cu clasele I-VIII Bereşti-Tazlău, jud. Bacău     Limba este însuşită de către copii încă din primii ani de viaţă. Învăţătorului...

Read more