Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768

Tipare cosmogonice romanesti
Luni, 08 Februarie 2010 03:00

TIPARE COSMOGONICE ROMÂNEŞTI

 

Prof. Iorga Violeta Teodora

Şcoala 16 ,,Nicolae Bãlcescu”, Galati

 

 

Cosmogonia reprezintã un punct de referintã pentru mitologia tuturor popoarelor. ªi pentru români, aceasta presupune trei etape de desfãsurare: etapa precosmogonicã, cea cosmogonicã si etapa postcosmo-

gonicã. Cele mai importante dimensiuni ale unei astfel de mitologii sunt: scenariul cosmogonic (existenta întunericului si a apei, nasterea din Haos), personajele mitice (Fârtatul si Nefârtatul, ca expresii ale tendintelor contradictorii proprii Haosului), episoadele mitului cosmogonic (un proces dual, în care este nevoie de gândirea lui Dumnezeu si de forta fizicã a Diavolului) si valoare etnoistoricã pentru cultura românã.

 

Omul a avut constiinta faptului cã e mai usor sã îi cunosti pe zei decât pe oameni. Prin urmare, el nu a început prin a se explica pe sine, ci a ales sã-i caute si sã-i explice pe cei mai puternici decât el. Astfel se explicã faptul cã începuturile lumii sunt dominate de cosmogonii si nu de antropogonii, deci de refaceri ale genezei si ale asezãrii firii.

Cosmogonia presupune trei etape de desfãsurare: 1. etapa precosmogonicã, care se mai numeste Haos sau Antegonie si care reprezintã starea inertã si indeterminatã a elementelor care urmeazã sã creeze lumea; 2. etapa cosmogonicã propriu-zisã, când apare o anumitã organizare în Haos care devine nucleu viu si activ al Cosmosului; 3. etapa postcosmogonicã, care constã în re-structurarea lentã sau catastroficã a Cosmosului îmbãtrânit sau aflat în descompunere.

În ceea ce priveste materia originarã, în cosmogonia româneascã avem de-a face cu monismul, însã procesul de cosmotizare ne îndreaptã cãtre dualism. Cum materia creatiei si principiul ei formal nu pot fi separate, vorbim despre monism si dualism, realizând existenta unei conjunctii si nu a unei disjunctii.

În lipsa unei literaturi mitografice consolidate, asa cum a existat în Egipt, China, Grecia sau Scandinavia, memoria colectivã a înregistrat existenta unei mitologii specifice, alimentatã de miturile geto-dacice, de mitologia romanã sau de reprezentãrile crestinismului. În centrul acestei mitologii se aflã perechea demiurgicã a Fârtatului si a Nefârtatului, protagonistii scenariului cosmogonic în majoritatea variantelor folclorice cunoscute. Personajele care participã la creatie reprezintã însã doar o micã parte din materialul legendelor cosmogonice. Scenariul cosmogonic, episoadele creatiei, reprezentãrile intelectuale sau ideoplastice ale creatiei, aria de rãspândire sau valoarea etnoistoricã trebuie, deasemenea, avute în vedere.

I. Scenariul cosmogonic

Înainte de a fi creat, Cosmosul a fost un hãu pustiu si întunecat, în care plutea un ocean de ape înnegurate, numite în majoritatea cazurilor „apele primordiale”. În majoritatea legendelor cosmogonice, întâlnim formulãri de genul: ,,Dintru-ntâi si-ntâi, era numai apã si întuneric.”(Crearea lumii), ,,Pânã nu a fost lumea si era numai o apã mare ...”( Fluturele si viermele).

Antegonia sau Haosul reprezintã, precum spune Romulus Vulcãnescu, „Starea imaginarã precedând oricare creatie si explicatiile acestei stãri prin naratiuni mitice si poetice.” Haosul nu detine nici o explicatie mitologicã, însã este totusi privit ca un cadru natural în care apare Cosmosul si din care se dezvoltã. Nu trebuie confundat cu Neantul, acesta fiind o „categorie mitologicã care denotã lipsa oricãrei realitãti concrete, a oricãrei substante palpabile” (Romulus Vulcãnescu, Mitologie românã). Haosul se referã la amestecul dezordonat si etern al elementelor universale din care se obtine materia primã din care urmeazã sã fie construit Cosmosul. Aceastã materie primã poartã denumirea popularã de „stihiile lumii” si se aflã în interiorul „orcanului de ape”, fãrã viatã, moarte, început sau sfârsit.

În aceastã categorie a Haosului intrã si elementul cel mai important în majoritatea mitologiilor, si anume apa. În legendele cosmogonice românesti, apa este superioarã celorlalte elemente deoarece pare sã îndeplineascã anumite cerinte de minimã inteligibilitate ale principiului: nedeterminarea, nelimitarea si capacitatea de creatie continuã. Apa originilor este materia asupra cãreia aveau sã lucreze Dumnezeu si Diavolul. Ideea creatiei din nimic este târzie, apartine dogmei crestine si va rãmâne mereu neexplicatã.

II. Personajele mitice

Deasupra apelor, pluteau douã fapturi gemene, Fârtatul si Nefârtatul, ca expresii ale tendintelor contradictorii proprii Haosului. Dar pentru a putea identifica trãsãturile acestor douã personaje, trebuie analizat continutul variantelor populare. Una din variantele atestate în Molodova si în Muntenia este urmãtoarea:

,,La începutul începuturilor, când nu era nici ceru cu stelele si nici pãmântu cu ce se vede si miscã pe el, peste tot era numai vãzduh si întunerec beznã si nimic nu se vedea.În vãzduhu si în întunerecu ãsta, erau doi frati, care bâjbâiau de colo pânã colo, erau Dumnezeu si Sarsailã. Frati, frati erau ei, dar unu cu altul nu se aveau bine, pentru cã pe cât era Dumnezeu de bun la suflet si drept, pe atât Sarsailã era rãu la suflet, viclean si nedrept. D-aia, desi Sarsailã zicea întruna lui Dumnezeu "Frate-meu", Dumnezeu însã zicea totdeauna lui Sarsailã "Nefrate-meu".Dar nãcazul ãl mai mare al lui Sarsailã pe Dumnezeu era cã Dumnezeu avea putere sã facã orice vrea, din nimic, pe câtã vreme Sarsailã n-avea aceastã putere. D-aia Sarsailã avea mare urã si pizmã pe Dumnezeu si cãuta prin tot felu de viclesuguri si mestesuguri diavolesti sã strice si sã facã rãu tot ce Dumnezeu fãcea bun.Dumnezeu mai avea si alt nume, îi mai zicea si "Milostivu". ªi Sarsailã mai avea si el si alte nume, cã-i mai zicea: satana, diavolu si dracu.”

Relatia dintre cele douã divinitãti este una de relativã fraternitate. Întâlnirea lor pregosmogonicã îi asazã împreunã la temelia facerii lumii, ca întemeietori. Legenda continuã descriind cilaborarea lor în genezã, dictatã nu de vointe proprii, ci de o ratiune superioarã fiecãruia:

Din început era numai apã. Dumnezeu zbura pe sus ca un hulub, iar Necuratul cu trei rânduri de aripi sta în apã si a fost strâns niste spumã cât casa. "Ce faci acolo?" îl întreabã Dumnezeu. "Vreau sã-mi fac un loc, sã am pe ce sedea." "Nu face asa, cã nu-i bine, ci fã cum ti-oi zice eu. Du-te în fundul mãrii si adã pãmânt în numele meu." El n-a vrut sã zicã asa, cãci voise sã fie pãmântul al lui, si tocmai a treia oarã a zis, când nu-I mai rãmãsese decât pe sub unghii. Dumnezeu a luat acel pãmânt si a fãcut un pat de s-au culcat amândoi. "Mâine îl voi blagoslovi", a zis Dumnezeu. Când a gândit Necuratul cã Dumnezeu doarme, l-a luat încetisor în brate ca sã-l arunce în mare, dar pãmântul a început a creste si apa a se îndepãrta. Diavolul a prins a alerga cât putea, doar ar ajunge la mal. Mai întãi a alergat spre rãsãrit cât e pãmânt spre rãsãrit în ziua de astãzi si, vãzând cã nu-i capãt, s-a întors iar la culcusul lor, stiind cã acolo e malul aproape. Acuma a pornit spre asfintit, dar pãmântul si aice a început a creste sub picioarele lui si a mers iarãsi pãnã unde e az capãtul pãmântului. Vãzând cã nu-i încotro, s-a înturnat iarã la locul lor, cu gândul cã mai este încã în douã pãrti malul aproapiat, vrând sã-l arunce înspre miezul noptii. Dar si aice a mers pãnã ce-a ajuns la capãt, de unde iarãsi s-a înturnat si a luat-o înspre amiazãzi pãnã ce apoi, vãzând cã oricât ar merge, nu mai e sfãrsit, s-a întors si l-a pus pe Dumnezeu înapoi jos de unde l-a luat. Dar Dumnezeu toate le stia. A doua zi, spune Diavolul cãtrã Dumnezeu: "Hai, Doamne, s-om blagoslovi pãmântul." "Dac-amu-i blogoslovit!" îi rãspunde Dumnezeu. "Tu ce-ai fãcut cu mine astã noapte, nu I-ai fãcut cruce, nu l-ai blagoslovit?"

Dincolo de intentionalitatea fiecãruia, lumea ia nastere nu conform unui plan al rationalitãtii divine, ci sub presiunea unei ordini anterioare si primordiale, accesibilã în primul rând cunoasterii lui Dumnezeu si, în al doilea rând, dinamismului practic si material al Diavolului. Diavolul apare prin actele sale ca un erou civilizator, însã numai în aparentã, cãci el face totul pentru sine, nu pentru om. Tot ceea ce întreprinde este împotriva oamenilor, iar lucrurile pe care le inventeazã nu stie sã le foloseascã sau sã le desãvârseascã. Prin urmare, împotriva aparentelor, el nu este un erou civilizator.

Ca personaj al cosmogoniei, Dumnezeu are o „biografie” modelatã dupã cea biblicã, însã cu nenumãrate abateri. Dumnezeul legendelor nu este identic cu cel al religiei, „are chip omenesc si se poartã ca un bãtrân întelept, este creator al lumii si vegheazã asupra-i.” (Gheorghe Vlãdutescu, Filosofia legendelor cosmogonice românesti). Îi lipseste însã aureola datã de cultul crestin. Acest Dumnezeu este subordonat fatã de materie si dependent, prin complementaritate, de Diavol. El se naste din elementele primordiale: ,,Dumnezeu s-a nãscut din spuma mãrii.” sau ,,Dumnezeu, cicã, s-a nãscut din aer.”, iar uneori neagã fraternitatea cu Necuratul: ,,Nu-mi fi frate, ci numai prieten: cã nimeni nu-mi poate fi frate.”

Dupã o credintã bucovineanã, Dumnezeu s-a nãscut din apã, cãci el avea nevoie sã stea la început pe ceva ce nu era pãmânt. „La începutul începutului nimic nu era pe lume decât întuneric si o mare fãrã de margini. În mijlocul acestei mãri s-a ridicat un vârtej de spumã, din care s-a nãscut Dumnezeu.”

O altã credintã continuã evenimentele: „În mijlocul spumei de pe mare erau un fluture si un vierme, care pluteau pe apã în nestire. De la o vreme însã fluturele si-a lepãdat aripele si s-a întruchipat într-un fecior tânãr si frumos, care a fost Dumnezeu, iar viermele s-a prefãcut si dânsul îndatã într-o altã fãpturã, în El, Drac sau Diavol.”

Dintre animalele care apar la zidirea pãmântului, cel mai des întâlnit este ariciul. Astfel,o povestire ne spune cã, ,,voind Dumnezeu sã facã pãmântul, a început întâi sã-l urzeascã pe sub cer, ca sã fie deopotrivã de mari amândouã. Pentru aceasta si-a luat de ajutor pe arici. Dându-i un ghem de atã, l-a trimis sã-l depene sau sã-l desfãsoare pe sub poalele cerului; ariciul însã, socotind în mintea lui cã mai bine ar fi dacã ar fi pãmânt mai mult, a urzit o câtime mai mare decât i se poruncise. În chipul acesta s-a pomenit Dumnezeu cã pãmântul era mai mare decât cerul si de aceea cerul nu-l putea acoperi în întregime.”

Ariciul, precum si alte animale, albina, musca, apar mai mult în legendele despre crearea dealurilor, muntilor si vãilor.

III. Episoadele mitului cosmogonic

Crearea lumii este un proces dual, în care este nevoie de gândirea lui Dumnezeu si de forta fizicã a Diavolului. Într-una din aceste legende, este înfãtisat un Dumnezeu meditativ, introvertit, care îi dispune Diavolului sã coboare în adâncurile mãrii pentru a putea aduce nisipul (pãmântul) din care se va zãmisli uscatul. În alt text, inspirat de reprezentãrile crestine, Dumnezeu a fãcut cerul si pãmântul cu vietuitoare în sase zile, iar în a saptea s-a odihnit.

Dupã problema facerii pãmântului apare aceea a creãrii muntilor si vãilor. Aici existã de asemenea mai multe legende si variante, în care rolul principal se pare cã este detinut de unele animale precum ariciul si albina. O legendã bucovineanã spune cã muntii si vãile au fost create pentru cã atunci când Diavolul l-a rostogolit pe Dumnezeu pãmântul s-a întins prea mult iar apele nu mai aveau loc. Atunci Dumnezeu a trimis-o pe albinã sã îl întrebe pe arici ce ar trebui sã facã. Ariciul a refuzat sã îl ajute pe Dumnezeu spunând cã el este atotstiitor si nu are nevoie de ajutorul lui. Însã albina nu a plecat, ci a ascultat la usã si a aflat cã apa va avea loc când se vor face dealuri, vãi si vãgãuni. Albina îi spune lui Dumnezeu secretul, iar ariciul o blestemã ca oamenii sã-i mãnânce scârna. Dumnezeu o binecuvânteazã fãcând din scârna ei miere. Într-o legendã din tara Româneascã albina este înlocuitã de muscã. În alte cazuri, ariciul întrã sub pãmânt si ridicã cu spinarea sa muntii si dealurile. Existã si variante în care cel trimis la arici este Sfântul Petru

 

IV. Valoarea etnoistoricã pentru cultura românã:

În concluzie, studiul legendelor cosmogonice românesti deschide o vastã perspectivã investigatiilor de filozofie a culturii poporului român. El ne relevã forma cosmosului: lenticularã sau ovoidalã. „Forma lenticularã este aceea alcãtuitã ca turtitã de Fârtat, iar forma ovoidalã este perfectarea în timp si spatiu a formei lenticulare. De altfel, ambele forme, cu predominarea celei ovoidale, sunt mosteniri strãvechi la majoritatea popoarelor în al cãror substrat intrã elemente indo-europene.” (Romulus Vulcãnescu, Mitologie românã)

Asa se explicã intuitia plasticã a oului cosmic în opera lui Brâncusi, ceea ce dovedeste cã acesta a cunoscut miturile cosmogonice în care apare oul.

 

Bibliografie:

- Legende populare românesti, Editura Litera International, Chisinãu, 2002.

- Pamfile, Tudor, Povestea lumii de demult dupa credintele poporului roman. Pamantul dupa credintele poporului roman. Sfarsitul lumii dupa credintele poporului roman, Ed. Paidea, Bucuresti, 1983.

- Pop, Mihai si Ruxãndoiu, Pavel – Folclor literar românesc, EDP, Bucuresti, 1990

- Vlãdutescu, Gheorghe – Filosofia legendelor cosmogonice românesti, Ed. Paidea, Bucuresti, 1998.

- Vulcãnescu, Romulus – Mitologie românã, Editura Academiei, Bucuresti, 1987

 

Ultima actualizare în Vineri, 26 Martie 2010 19:20
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Calendarul admiterii in invatamantul lic…

Calendarul admiterii in invatamantul liceal de stat 2013   Vezi Calendarul admiterii in invatamantul liceal de stat pentru anul scolar 2013-2014, anexa la OMECTS nr. 5608/2012.  

Read more

Activitati de educatie rutiera

ACTIVITĂŢI DE EDUCAŢIE RUTIERĂ   Accidentul rutier reprezintă una dintre cele mai grave forme de vătămare înregistrate la nivel mondial conform rapoartelor internaţionale şi a datelor statistice înregistrate. După malformaţii congenitale şi...

Read more

Manualele scolare in invatamantul preuni…

Metodologia privind evaluarea/reevaluarea, aprobarea, achiziţionarea şi gestiunea manualelor şcolare în învăţământul preuniversitar în dezbatere publică     Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat marţi, 21 mai, în dezbatere publică, până la data de 30...

Read more

Pledoarie pentru lectura

PLEDOARIE PENTRU LECTURĂ     Prof. Stan Cristina Şcoala Gimnaziala Bâsca-Chiojdului, jud. Buzău     Lumea se schimbă cu o rapiditate extraordinară, mass-media pătrunde în viaţa fiecăruia dintr noi, copleşindu-ne prin informaţie, comunicaţia este rapidă, prin telefon,...

Read more

Lecturi limba si literatura romana pentr…

LECTURI LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ PENTRU CLASA A X-A Lecturi obligatorii - Literatura română pentru clasa a IX-a:G. Bălăiţă - Lumea în două zileA. Babeti, M. Mihăieş, M. Nedelciu - Femeia...

Read more

Asertivitatea si rolul ei in comunicarea…

ASERTIVITATEA ŞI ROLUL EI ÎN COMUNICAREA CU ELEVUL Alina Martin, profesor-consilier la CJRAE-Timiş-Colegiul Tehnic “Ion Mincu”, Liceul de Arte Plastice şi Grădiniţa PP nr. 14 Timişoara   Rezumat: Asertivitatea joacă un rol deosebit...

Read more

Experiente de invatare generate de jocul…

EXPERIENȚE DE ÎNVĂȚARE GENERATE DE JOCUL DIDACTIC MATEMATIC LA ȘCOLARII MICI, ABORDATE DIN TREI PERSPECTIVE DIFERITE Marinescu Gabriela, Prof. învățământ primar Școala Gimnazială „Romulus Cioflec”Araci, jud. Covasna ...

Read more

Tulburari de invatare dislexia disgrafia…

DISEMINARE – MOBILITĂȚI INDIVIDUALE COMENIUS „TULBURĂRI DE ÎNVĂȚARE” (Dislexia, Disgrafia, Discalculia) Prevenție și intervenție în context educațional   Profesor Petric Anamaria Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Alba Iulia   ACTIVITATE DE DISEMINARE   În luna ianuarie a acestui...

Read more