STUDIU PSIHOLOGIC PRIVIND PREGĂTIREA ELEVILOR

Profesor învăţământ primar Postolică Steluţa,

Şcoala Gimnazială Nr. 2 Piatra - Neamţ

Încă de la apariţia şi manifestarea sa în Univers, prin dorinţa sa de cunoaştere, OMUL a transformat existenţa proprie într-o SPIRALĂ A PROGRESULUI. A avut curaj, am spune noi! Curajul de a-şi asuma uriaşa responsabilitate de a duce mai departe „opera” lui Dumnezeu. Depăşirea condiţiei umane a fost mereu determinată/condiţionată de orientarea omului către VIITOR, de capacitatea sa de a face faţă situaţiilor noi, problemelor nemaiîntâlnite. Fiinţa umană este singura capabilă să se raporteze proiectiv. Anticiparea este aptitudinea de a proiecta viitorul, de a propulsa omul spre progres.

Se impune astăzi, mai mult ca oricând, pregătirea copilului pentru viitor, pentru a fi capabil să rezolve cu succes orice obstacol apărut în calea cunoaşterii. Pentru că şi abordarea viitorului poate fi învăţată, întocmai ca orice altceva! Supravieţuirea omului în viitor, a copilului în mod special -, este condiţionată de gradul de mobilitate în timp şi spaţiu, de capacitatea de a descoperi şi elimina disfuncţionalităţile, de capacitatea de a rezolva probleme, de responsabilitatea pentru actele personale, de independenţe şi deschiderea pentru interacţiunea şi schimbul de idei, de interesul şi entuziasmul pentru devenire şi desăvârşire a propriei fiinţe.

Tema asupra căreia s-a oprit demersul nostru meditativ din această lucrare vizează formarea planului intern al acţiunii la elevii de clasa a IV-a, în vederea integrării cu succes în ciclul gimnazial. Succesul reprezintă o realitate şcolară complexă, ce include: cunoştinţe însuşite, capacităţi intelectuale formate, abilităţi de aplicare a cunoştinţelor în rezolvarea problemelor teoretice şi practice, apărute pe drumul cunoaşterii.

Rolul învăţătorului în pregătirea elevului, pentru a ajunge la gradul de maturitate cerut de gimnaziu, ni se pare covârşitor. De asemenea, modernizarea educaţiei depinde de această reuşită.

Multe cadre didactice se tem parcă de noul “tip de copil” apărut pe scena lumii. Pare tot mai greu de cunoscut, de modelat, de educat. Greşeala intervine atunci când educatorului i se pare că numai el are dreptul şi puterea de a modela; iar elevul este doar un obiect de studiu. Un fenomen la care trebuie să medităm!

Echilibrul dintre disponibilitatea de a fi educat şi forţa voinţei copilului îl transformă pe şcolar în maturul ce este gata de o integrare unică şi creatoare în societate.

Astfel privind lucrurile, suntem de părere că noi, cei care facem educaţie, trebuie să reconsiderăm meritul propriu, să punem în centru copilul, accentuăm: COPILUL MODERN.

Din această abordare, decurg obiectivele cercetării:

1) identificarea capacităţii elevului de a acţiona mental, de a plănui demersul de rezolvare a problemelor;

2) proiectarea, desfăşurarea, evaluarea unui proiect de intervenţie, menit să dezvolte capacitatea elevului de a acţiona mental, în vederea rezolvării problemelor;

3) monitorizarea, înregistrarea, interpretarea progreselor elevilor, apărute pe parcursul cercetării aplicative;

4) valorificarea rezultatelor analizate, în practica psihopedagogică.

Pornind de la argumentele teoretice, expuse în capitolele anterioare, corelate cu obiectivele cercetării, am presupus următoarele ipoteze de lucru:

1) Coeficientul de inteligenţă influenţează semnificativ planul intern al acţiunii;

2) Relaţia dintre coeficientul de inteligenţă şi planul intern al acţiunii au impact major asupra rezolvării problemelor;

3) Planul intern al acţiunii atinge un nivel înalt diferenţiat la vârsta şcolară mică;

4) Planul intern al acţiunii este mai dezvoltat la fetele din clasa a IV-a, decât la băieţii de aceeaşi vârstă.

După funcţia îndeplinită, cercetarea realizată este una constatativă, ce urmăreşte cunoaşterea capacităţii elevului de a acţiona mental, de a plănui demersul de rezolvare a problemelor.

Pentru a demonstra importanţa studierii relaţiei dintre planul intern al acţiunii şi coeficientul de inteligenţă, experimentul s-a desfăşurat pe 111 subiecţi, elevi ai claselor a IV a, din Şcoala Gimnazială Nr.2, din Piatra – Neamţ.

Populaţia investigată a fost împărţită în două loturi:

1. lotul experimental: 29 de subiecţi, elevi ai clasei a IV a A, din Şcoala Gimnazială

   Nr.2, Piatra – Neamţ; elevii sunt omogeni ca vârstă, nivel

de şcolaritate, nivel intelectual, naţionalitate şi reprezintă clasa

pe care o am sub îndrumare ca învăţător.

b) lotul de control: 82 de subiecţi, elevi ai claselor a IV a B, a IV a C şi a IV a D, din

Şcoala Gimnazială Nr.2,, Piatra – Neamţ; elevii sunt

comparabili cu cei din lotul experimental, omogeni ca vârstă, nivel

intelectual, nivel de şcolaritate, naţionalitate.

Pentru evaluarea planului intern al acţiunii şi a capacităţii de rezolvare a problemelor la elevii din clasele a IV a a Şcolii Gimnaziale Nr.2, Piatra – Neamţ, a fost utilizat “Ghidul de evaluare a funcţiilor şi neoformaţiunilor specifice vârstei la elevii de vârstăşcolară mică, la momentul trecerii în clasa a V-a”, elaborat de conf. univ. dr. Larisa Stog, împreună cu “Grupul de cercetare Psihodiagnostic”.

Din studiul întreprins, privind posibilităţile de dezvoltare a planului intern al acţiunii în cadrul procesului de învăţământ, s-au desprins câteva CONCLUZII CU CARACTER GENERAL:

• dezvoltarea planului intern al acţiunii la şcolarul mic nu se realizează de la sine, ci numai într-un cadru bine organizat, ce presupune acţiuni continue de stimulare cognitivă;

• stimularea planului intern al acţiunii, în cadrul procesului de învăţământ, impune cunoaşterea specificului personalităţii fiecărui elev, nivelul acestuia de dezvoltare fizică şi intelectuală;

• folosirea strategiilor potrivite, în organizarea şi desfăşurarea activităţii de învăţare, favorizează dezvoltarea planului intern al acţiunii la şcolarul mic şi asigură o bună adaptare la ciclul gimnazial;

• prin antrenament formativ, capacitatea elevului de a rezolva probleme poate deveni punctul său forte de a face faţă la solicitările sociale, poate sta la baza producerii noului, originalului, valorilor socio-culturale.

  Experimentul organizat timp de un an şcolar a vizat, în primul rând, influenţarea pozitivă a planului intern al acţiunii, rezultatele finale confirmând valoarea experimentului. Se desprind, de aici, câteva CONCLUZII CU CARACTER PARTICULAR:

• modalităţile de lucru, abordate în timpul cercetării, asigurarea unui climat favorabil stimulării cognitive, au contribuit semnificativ la atingerea obiectivelor propuse;
• antrenamentul formativ trebuie introdus, în mod obligatoriu, în cadrul procesului de învăţământ, pentru un parcurs educativ de succes;
• conţinuturile de învăţământ trebuie abordate interdisciplinar, cu simţ de răspundere faţă de particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor;
• acţiunea de rezolvare a problemelor şi conceperea demersului rezolutiv, conduse şi dirijate cu multă măiestrie pedagogică de către învăţător, contribuie semnificativ la dezvoltarea personalităţii şcolarului mic;
• rezolvarea problemelor reprezintă un fenomen psihic complex, ce solicită multe cunoştinţe din partea cadrului didactic, dar deţinerea lor asigură succesul procesului de învăţământ.

Datoria fiecărui învăţător este de a se orienta în funcţie de colectivul pe care-l conduce, de „puterile” lui intelectuale, de condiţiile existente în clasă, oferindu-i micului şcolar posibilitatea dezvoltării personalităţii şi punându-i la îndemână instrumentele care să-i rămână utile întreaga viaţă. Şcolii îi revin multiple sarcini de a deschide calea către o nouă formă de învăţământ, care să asigure dezvoltarea capacităţii creatoare, o însuşire impusă de necesităţile vieţii, o trăsătură esenţială a generaţiilor viitoare şi a civilizaţiei moderne.

Recomandăm tuturor cadrelor didactice să folosească antrenamentul formativ în cadrul orelor de curs, măcar pentru 10 minute pe zi, în vederea dezvoltării planului intern al acţiunii, pentru a asigura depăşirea „şocului şcolarităţii” la trecerea dintr-o treaptă de învăţământ în alta. Ne exprimăm speranţa că studiul întreprins se va dovedi rodnic atât în plan teoretic, dar mai ales, în planul practicii şcolare. Cercetarea de faţă poate constitui un punct de plecare, de declanşare a unor ipoteze, pentru noi cercetări, pe care le dorim cu mult mai valoroase pentru fascinantul domeniu al educaţiei.

Bibliografie:

Cosmovici, A., Iacob, L. - Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi,

Allport, G.W., - Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981

Dumitriu, Gh. – Psihologia procesului de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997