SOLUŢII METODICO-PRACTICE DE CREŞTERE

A EFICIENŢEI LECŢIEI DE EDUCAŢIE FIZICĂ

Prof. Curticăpean  Aurelian

Liceul Tehnologic ”Dr. Ioan Șenchea” Făgăraș

Creșterea eficienței lecției de educație fizică este problema care preocupă cel mai mult specialiştii domeniului nostru şi nu numai, deoarece în condiţiile efectuării tot mai reduse a exerciţiilor fizice la nivelul adolescenţilor şi tinerilor, lecţia de educaţie rămâne principala „sursă” de practicare cu regularitate şi în mod sistematic a diferitelor forme de manifestare a exerciţiului fizic, iar mișcarea organizată este cel mai ieftin ”medicament” în combaterea efectelor produse de noile tehnologii și de alimentația neraţională. Informațiile care stau la baza acestor solutii metodico-practice trebuie cunoscute și aprofundate de toți profesorii de educație fizică, iar dacă este cazul trebuie căutate altele noi în concordanță cu dinamica domeniului, cu trebuințele elevilor și posibilitățile materiale ale școlii.

Preocuparea specialiştilor domeniului trebuie să fie conceperea, utilizarea şi selecţionarea de metode şi mijloace didactice adecvate, în funcţie de resursele umane şi materiale, de finalităţile fiecărui profil sau specializări, precum şi găsirea de noi forme de organizare, de noi principii, metode de lucru, de transpunerea în plan conceptual a noi modalităţi de eşalonare a instrumentelor operaţionale şi găsirea de soluţii practico-metodice de creştere a eficienţei lecţiei de educaţie fizică.

Se pune problema eficientizării lecției prin prisma a mai multor finalităţi ale procesului instructiv –educativ şi anume:

- Întărirea sănătăţii prin practicarea exerciţiilor fizice în aer liber şi în sală, în condiţiile călirii organismului sub influenţa factorilor de mediu şi formarea unor cunoştinţe şi deprinderi practice la ora de educaţie fizică, privind acest lucru.

- Dezvoltarea fizică armonioasă şi combaterea atitudinilor corporale deficitare, dezvoltarea  indicilor calităţilor motrice de bază şi specifice necesare desfăşurării unor acte/activităţi motrice prevăzute de programă sau a unor activităţi individuale cotidiene, specifice meseriei şi domeniului de muncă, în vederea integrării rapide a absolventului în câmpul muncii.

- Cunoaşterea şi aplicarea cunoştinţelor /deprinderilor /priceperilor specifice atletismului, gimnasticii, jocului sportiv pentru trecerea probelor şi normelor de control semestriale/anuale sau pentru promovarea probelor sportive necesare admiterii în învățământul liceal sau superior cu profil militar (M.Ap.N, M.I., Jandarmi, Pompieri), respectiv pentru practicarea independentă a unor probe sau discipline sportive.

- Conştientizarea efectelor practicării cu regularitate şi în mod sistematic a exerciţiilor fizice asupra sănătăţii, pentru evoluţia armonioasă şi corectă a organismului.

- Participarea activă, cât mai interesată şi cât mai numeroasă a elevilor la orele de educaţie fizică şi activităţile sportive competiţionale și nu în ultimul rând concursurile sportive de masă.

- Transmiterea/dezvoltarea/educarea unor calităţi psihice, de voinţă şi de comportament, atitudine sportivă  pozitivă şi fair–play, care să concureze la combaterea comportamentelor antisociale cu care se confruntă societatea românească în ultimul timp.

Din punct de vedere metodic creşterea eficienţei lecţiei depinde de factori operaţionali cum sunt:

- asigurarea unei densităţi motrice şi funcţionale optime;

- prezenţa formelor de aplicare şi generalizare  în concursuri/întreceri a cunoştinţelor, deprinderilor/priceperilor însuşite anterior;

- motivarea şi angrenarea tuturor elevilor în procesul de exersare pe toată durata lecţiei;

- îmbinarea judicioasă a procedeelor de exersare frontală cu cele de exersare pe grupe, pe perechii şi individuală;

- eficienţa, varietatea  şi atractivitatea mijloacelor utilizate pe parcursul lecţiei;

- alternarea activităţilor conduse nemijlocit de profesor  cu cea  desfăşurată de elevi în regim de organizare şi autoorganizare;

- calitatea şi cantitatea mijloacelor didactice folosite.

La realizarea calităţii şi eficienţei globale  a lecţiei concură modul în care este concepută, pregătită, organizată şi condusă de către profesor, fiecare situaţie de instruire (verigă) a lecţiei, corespunzător  specificului clasei (vârstă, sex, nivel de pregătire, opţiuni, număr de ore pe săptămână), pentru participarea activă a tuturor elevilor la procesul de exersare. Astfel:

a)          Pregătirea este o activitate de creaţie în funcţie de tematica lecţiei, nivelul de pregătire al elevilor şi calitatea cadrului didactic.

b)          Conducerea lecţiei trebuie să fie corectă, profesorul imprimând, prin comanda sa fermă şi precisă, formaţiile de lucru, procedeele de exersare adecvate, toate influenţând ritmul lecţiei şi solicitările la efort. După caz el trebuie să demonstreze, la nivel de model, exerciţiile predate. Calitatea demonstraţiei influenţează formarea corectă a deprinderilor. Profesorul trebuie să corecteze ritmic şi metodic greşelile generale de grup şi cele individuale.

Măsurile recomandate din partea profesorului pentru a creşte eficienţa lecţiei vizează: latura organizatorică, metodică, comportamentală  şi de altă natură a acestuia.

Măsurile organizatorice: amenajarea adecvată a spaţiului de lucru în funcţie de numărul de elevi, cantitatea materialelor utilizate, măsuri de asigurare, supraveghere continuă a exersării pentru evitarea pauzelor inutile, verificarea stării de funcţionare a aparatelor şi instalaţiilor utilizate, stabilirea grupelor cu caracter permanent egale ca număr  şi ca potenţial valoric, desemnarea pentru fiecare grupă a unui responsabil, care  asigură îndrumarea, ordinea, arbitrajul şi disciplina colectivului de elevi, alegerea formaţiei de lucru pentru a valorifica tot spaţiul de lucru, schimbarea formaţiilor să asigure o refacere după efort sau o sarcină motrică suplimentară şi nu un scop în sine.

Măsurile metodice vizează folosirea procedeelor de exersare adecvate şi eficiente în funcţie de: tematica lecţiei, nivelul de instruire al elevilor, faza învăţării motrice, numărul de elevi, cantitatea materialelor didactice, etc.; organizarea procedeelor de exersare în toate momentele lecţiei prin activităţi frontale, pe grupe mici, pe perechi sau individual, pentru a valorifica la maxim posibilităţile oferite de baza materială; să fie printre elevi, să transmită precizări, de ordin metodic, să facă aprecieri, să stimuleze, să atenţioneze, să efectueze demonstraţii şi corectări individualizate; să aplice indicatorii de direcţie dinainte stabiliţi, aceştia direcţionând anumite mişcări în sensul dorit de profesor (exemplu la baschet: se marchează pe sol în apropierea panoului cei doi paşi de elan cu două cercuri; se marchează pe panou, cu cretă colorată, un cerc în care se trimite mingea pentru a intra în coş.); să transmită cunoştinţe igienice şi de regulament pe care trebuie să le cunoască elevii; să utilizeze raţional  metodele de explicaţie şi demonstraţie pentru obţinerea unei densităţi motrice optime; să introducă în lecţii ştafete, suveici, jocuri dinamice cu formaţii reduse; să introducă sarcini suplimentare pentru elevi, când exersare impune aşteptarea rândului pentru execuţie, scurtând astfel pauzele de aşteptare; să diminueze perioada de exersare fragmentată în favoarea celei globale; să cupleze adecvat temele lecţiei astfel încât cel puţin una să se realizeze printr-o formă intensivă; să efectueze sondaje pe parcursul orelor cu privire la indicii funcţionali (puls) care să arate nivelul de efort realizat, în acest fel putând doza corespunzător efortul în orele următoare, să folosească algoritmi de învăţare accesibili şi eficienţi.

Pentru realizarea densităţii motrice (60-65%) profesorul trebuie să aplice cu consecvenţă principiul accesibilităţii sub dublu aspect: aspectul complexităţii exerciţiilor; aspectul calităţii şi cantităţii efortului. El trebuie să folosească următoarele operaţii: să selecteze şi să dozeze adecvat cele mai bune mijloace; să folosească reglatorii metodici; să adapteze expunerea (prin povestire, explicaţie, prelegere) şi alte metode şi procedee metodice de instruire la gradul de înţelegere şi dezvoltare psiho-motrică a subiecţilor.

Măsuri comportamentale: profesorul trebuie să aibă o relaţie corectă cu elevii care să funcţioneze în ambele sensuri, în condiţii de cooperare şi respect reciproc. El nu trebuie să folosească un limbaj sau atitudine  agresive, el trebuie să fie un bun comunicator și mai ales un model de ținută și atitudine. 

Măsuri de altă natură: creşterea caracterului atractiv al lecţiei prin conţinutul mijloacelor selecţionate şi prin modul general de desfăşurare–participare activ-conştientă a elevilor; crearea unor motivaţii puternice; conştientizarea elevilor cu privire la efectele mişcării; proiectarea specială a lecţiei pentru realizarea demersului didactic prestabilit pentru a eliminarea pe cât posibil a  improvizaţiilor din lecţie.

Dat fiind faptul că realizarea scopurilor şi obiectivelor propuse pentru o lecţie sunt criteriile prin care se poate aprecia eficienţa lecţiei voi insista schematic asupra structurii lecţiei– obiectivelor specifice fiecărei verigi şi soluţiilor metodico-practice folosite în fiecare verigă din lecție.

I. Organizarea colectivului de elevi: Durata 2-3 minute

Are ca obiectiv principal începerea organizată a lecţiei, motivarea  elevilor pentru participarea activă la oră şi dacă este cazul: ridicarea stării emoţionale, dinamizării şi disciplinării colectivului. Pentru realizarea acestora s-au statornicit în timp formaţiile de adunare, alinierea raportul, verificarea stării momentane de sănătate şi a echipamentului, comunicarea temelor lecţiei, înregistrarea frecvenţei.

Formaţia de adunare şi alinierea  trebuie păstrate în timp, periodic putându-se schimba.

Verificarea  stării momentane de sănătate şi a echipamentului sunt obligatorii, acestea asigurând evitarea unor posibile accidentări. Aceasta se face în minimum de timp prin adresarea întrebării „Este cineva care nu se simte bine?” sau prin observare directă de către profesor a unor reacţii neobişnuite (paloare, tuse, îmbujorare excesivă), profesorul putând lua măsura trecerii elevului pe bancă, recomandarea anumitor exerciţi sau restricţii privind efortul şi anumite exerciţii programate sau trimiterea la medicul şcolii.

Elevii cu echipament necorespunzător vor fi trecuţi pe marginea terenului, în repaus, iar în cazul repetării se vor lua măsuri disciplinare prevăzute de regulamentul şcolar. Acest moment permite profesorului să transmită informaţii privind igiena efortului fizic ce urmează şi să facă recomandări privind igiena personală (echipament curat şi strict personal, schimburi uscate, duşul, spălarea sumară cu apă, alimentaţie, adecvarea la condiţiile meteo şi călirea organismului la factorii de mediu, etc.).

Comunicarea temelor lecţiei este momentul în care profesorul prezintă şi elevul află ce se predă în lecţia respectivă. Această prezentare trebuie să fie precisă, concisă şi să determine motivarea elevilor. Se recomandă ca temele lecţiei să fie însoţite și de finalităţile concrete pe care le urmăreşte.

Când se observă o stare de agitaţie, comentarii, profesorul trebuie să recurgă la un exerciţiu de captare a atenţiei,  fie comenzi de întoarceri pe loc, fie  executarea anumitor poziţii sau mişcări.

Disciplinarea colectivului se impune atunci când, din diferite motive, elevii nu reacţionează corespunzător la comenzile uzuale sau  manifestă neastâmpăr, dinamism  necontrolat, volubilitate. În aceste situaţii se recomandă folosirea unor comenzii ferme, inclusiv prin utilizarea fluierului, utilizarea unor acte motrice până la restabilirea ordinii clasei.

II. Pregătirea organismului pentru efort. Durată 5 – 8 minute.

Obiectivul principal al acestei verigi îl reprezintă angrenarea treptată a funcţiilor cardiovasculare şi respiratorii în efort, pregătirea aparatului locomotor pentru solicitările specifice temelor lecţiei, cât şi dobândirea de către elevi a stării de excitabilitate optimă a sistemului nervos.

În această verigă se execută variante de mers, alergare, săritură, alternări ale acestora, procedee tehnice consolidate, mişcări combinate de braţe, trunchi, picioare. Formaţiile de lucru utilizate sunt: coloană câte unu, coloană câte doi, linie pe unul sau mai multe rânduri cu elevii dispuşi pe lungimea sau lăţimea terenului, coloană câte doi pe centrul terenului. Exerciţiile utilizate sunt din şcoala alergării, săriturii, exerciţii ce folosesc procedee tehnice de bază însuşite corect, deplasări laterale cu pas adăugat, încrucişări, schimbări de formaţii.

Variantele de mers trebuie justificate prin efectele pe care le au asupra musculaturii şi articulaţiilor membrelor inferioare, variantele de alergare, prin efectele pe care le au asupra lanţurilor musculare şi aparatelor cardiovascular şi respirator, la fel şi pentru braţe şi trunchi. Este recomandat ca elevii să fie înzestraţi cu tehnicile de măsurare a frecvenţei cardiace – puls, respiratorii şi de a compara valorile acestora cu cele specifice unui organism pregătit pentru efort corespunzător vârstei şi sexului. În această verigă profesorul trebuie să transmită informaţii privind consecinţele pe care le suportă un organism nepregătit pentru efort (entorse, întinderi musculare, rezistenţă slabă la efort, rupturi musculare, suprasolicitări cardio-respiratorii).

O altă cerinţă importantă în această verigă o reprezintă varietatea mijloacelor folosite şi a formaţiilor de lucru de la o etapă de instruire la alta. Este recomandat ca formaţiile folosite să fie variate, putându-se folosi şi linii succesive, perechi, cu treceri prin contopire, din coloană câte unu în coloană câte doi şi invers. Ca exerciţii utilizate trebuie extinse deplasările cu „joc de gleznă”, cu pas adăugat, cu pas fandat, cu pas încrucişat, deplasările cu pas săltat şi sărit şi variante de sărituri cu desprindere pe unul sau două picioare.

Pentru creşterea eficienţei acestei verigi se vor concepe programe stabile de încălzire, cu şi fără mingi, concordante ciclurilor tematice abordate, condiţiilor atmosferice şi a spaţiilor de lucru. La clasele mai mari sunt premise favorabile ca, sub conducerea unui elev, să se desfăşoare această parte a lecţiei. Tot la clasele mari sunt recomandate, în timpul lucrului în sală, să se folosească programe de încălzire însoţite de un fond muzical adecvat, acest lucru amplificând semnificativ angajarea elevilor în efort şi ridicarea stării emoţionale. În lecţiile la care se lucrează pe grupe stabile, constituite pe criteriul opţiunii, profesorul va elabora programe de încălzire specifică fiecărei discipline, probe practicate de grupa respectivă, pe care le va dirija nemijlocit în prima fază, în vederea realizării lor, ulterior, de către elevi, în regim de autoorganizare.

III. Influenţarea selectivă a aparatului locomotor.  Durată 5 – 10 minute.

Această verigă are ca obiective: influenţarea selectivă a aparatului locomotor; educarea atitudinii corporale corecte; stimularea tonicităţii şi troficităţii musculare; influenţarea mobilităţii articulare şi a elasticităţii musculaturii; educarea actului respirator voluntar. Se vor folosi exerciţii analitice cu influenţă selectivă specifică fiecărui segment, articulaţie, grupă musculară, ele putând fi: libere, cu obiecte portative şi aparate, efectuate frontal, în perechi sau individual şi grupate în programe de dezvoltare fizică generală, cuprinzând 10 – 12 exerciţii. Pentru o densitate motrică optimă se vor folosi procedee de exersare în mod frontal sau alternativ pe perechi, în care profesorul stabileşte numărul de repetări, ritmul de lucru şi durata pauzei. Pentru atractivitatea acestei verigi se recomandă folosirea exerciţiilor libere, pe perechi, cu obiecte, pe un ritm muzical care stimulează și dirijează exersarea.

Exerciţiile trebuie să solicite în cel mai eficient mod grupa, lanţul muscular, segmentul sau articulaţia, având o localizare precisă. Exerciţiul se derulează pe timpi, în direcţii şi planuri exacte, cu amplitudini maxime, păstrându-se pe toată durata execuţiei, atitudinea corporală corectă, globală şi segmentară. Elevii trebuie să conştientizeze efectele exerciţiilor, acestea fiind proporţionale cu numărul de repetări. Dozarea la un exerciţiu este de 3–4 X 8 t. Pentru eficienţa exerciţiilor, concretizată în formarea reflexelor de atitudine corporală corectă, dezvoltarea proporţională a tuturor grupelor musculare, realizarea unor raporturi corecte între parametri morfologici, preîntâmpinarea instalării unor atitudini deficiente şi corectarea lor. Acestea trebuie să angreneze în exersare toate grupele, lanţurile, segmentele corpului, în cel puţin unul din planurile funcţionale. Exerciţiile să fie cu materiale didactice care să asigure localizarea precisă şi creşterea nivelului solicitării (exerciţii cu bastoane, cercuri, mingi elastice, coardă, benzi elastice, etc.).

Profesorul trebuie să prezinte corect, terminologic, să execute practic fiecare exerciţiu şi să informeze asupra efectelor acestora, asupra grupelor musculare solicitate. Pentru a reduce timpul consumat cu prezentarea, explicarea şi demonstrarea fiecărui exerciţiu, se pot folosi complexele DFG o perioadă mai lungă de timp. Profesorul trebuie să asigure, cu precădere la clasele mari, o tratare diferenţiată a fetelor în raport cu băieţii, respectiv a elevilor cu atitudini deficiente evidente  şi ceilalţi. Pentru evitarea rutinei se vor schimba periodic formaţiile de lucru, se vor alterna exerciţiile individuale cu cele în perechi sau cu obiecte şi aparate.

Un rol foarte important în organizarea acestei verigi o are folosirea acompaniamentului muzical, care va însoți exersarea complexelor DFG, fondul muzical selecționat determinând o participare activă a elevilor şi o ambianţă emoţională plăcută de bună dispoziţie. Muzica imprimă o conştientizare mai mare a mişcării în plan fizic şi psihic, acest din urmă aspect având efecte de combatere a oboselii, stresului, de dezvoltare a creativităţii şi fanteziei copiilor, provoacă emoţii superioare şi nu în ultimul rând dezvoltă capacitatea de adaptare a corpului la cele mai variate poziţii, sarcini motrice sau cerinţe operaţionale.

* Muzica este una din componentele esenţiale pentru a ajuta clasa în coordonare și pentru stimularea motivaţiei, ea reprezentând o valoare adăugată fiecărei lecţii.

IV. Rezolvarea temelor lecţiei. Durată 15 – 40 minute.

Disciplinele sportive prevăzute se constituie în unităţi de învăţare de sine stătătoare, generând, de regulă temele principale ale majorităţii lecţiilor (din atletism, gimnastică, sărituri la aparate, din jocuri sportive).

La atletism trebuie să se lucreze pe cât posibil pe grupe mici astfel ca elevii să beneficieze de un număr de repetări mai mare, să se corecteze între ei, să-şi măsoare şi să-şi înregistreze performanţele. Încălzirea organismului trebuie să cuprindă exerciţii introductive din şcoala alergării şi săriturii, iar în faza perfecţionării tehnice să se folosească întrecerile.

La gimnastică  se recomandă  formarea deprinderilor de asigurare şi autoasigurare în cadrul execuţiilor dificile pentru eliminarea accidentărilor. Ca exersare se folosesc grupele, perechile şi exersarea frontală în linie  cu lucru alternativ pe o singură direcţie, în care unul execută, celălalt asigură şi corectează. Profesorul trebuie să fie un bun demonstrant al exerciţiilor acrobatice, acest lucru stârnind interesul şi motivând elevul pentru o execuţie corectă. Pentru deprinderile acrobatice dinamice consolidate  se pot folosii şi exerciţiile în „torent” care asigură o densitate motrică foarte bună, iar pentru perfecţionare vor fi aplicate şi în cadrul parcursurilor aplicativ – utilitare. La clasele liceale se vor aborda şi conţinuturi suplimentare programei care să crească interesul şi atractivitatea pentru orele cu teme din gimnastică, dacă elementele dinamice şi statice simple au fost însuşite corect, concomitent cu dezvoltarea forţei segmentare dinamice şi statice. Se recomandă folosirea, pe cât posibil, a fondului muzical care facilitează sincronizarea mişcărilor.

Pentru eficientizarea procesului instructiv-educativ, în predarea jocurilor sportive, s-a stabilit o regulă generală pe care profesorul trebuie să o respecte, pentru învăţarea/consolidarea/perfecţionarea procedeelor tehnico – tactice a jocului predat. Algoritmul predării conţinuturilor jocurilor sportive presupune câţiva paşi metodici  şi anume:

1. Explicaţie – demonstraţie – explicaţie,

2. Imitarea mişcării,

3. Execuţia analitică,

4. Introducerea într-un complex tehnic şi legarea de alte elemente/procedee tehnice cunoscute,

5. Lucru cu un partener,

6. Ştafete şi suveici,

7. Introducerea adversarului pasiv / semiactiv / activ,

8. Jocuri ajutătoare / pregătitoare  / tematice,

9. Jocul bilateral cu efectiv complet, în condiții regulamentare cu arbitraj realizat de profesor,

10. Jocul bilateral cu efectiv complet, în condiții de autoorganizare și autoarbitraj.

Fiecare din temele afectate disciplinei sportive implică exerciţii şi lecţii rezervate învăţării, consolidării, perfecţionării şi verificării  componentelor probei, a cunoştinţelor aferente şi aplicarea acestora sub formă globală, respectiv de concurs.

În predarea jocului de baschet elevii trebuie să parcurgă teme de lecţii ca: poziţia fundamentală şi deplasările specifice; ţinerea, prinderea şi pasarea mingii cu două mâini; oprirea şi pivotarea; driblingul simplu şi multiplu; aruncarea la coş cu o mână, de pe loc; aruncarea la coş din dribling şi din săritură; marcajul normal la jucătorul fără minge; marcajul jucătorului cu mingea; schimbul de adversari; urmărirea şi recuperarea mingii în apărare; pătrunderea; depăşirea; blocajul şi ieşirea din blocaj; combinaţia tactică „dă şi du-te”; contraatacul; apărarea „om la om”; protejarea mingii; etc. Pe parcursul predării se vor transmite şi se vor aplica cunoştinţele de regulament specifice procedeului tehnic sau acţiunii tactice, cât şi informaţii din baschetul naţional şi internaţional.

În ceea ce priveşte dezvoltarea calităţilor motrice profesorul trebuie să se documenteze şi să selecteze atent metodele, procedeele metodice şi mijloacele cele mai eficiente pentru a avea efecte asupra capacitării elevilor cu competenţa de a-şi întreţine şi ameliora calităţile motrice pe parcursul întregii vieţi. Calităţile motrice trebuie să fie abordate ca teme distincte cu caracter principal sau secundar. O modalitate eficientă de exersare a unora din conţinuturile specifice calităţilor motrice o reprezintă exersarea deprinderilor, procedeelor specifice jocurilor  sportive cu impunerea unor parametri de viteză, încărcătură, număr de repetări, complexitate şi pauze diferenţiate.

Un aspect foarte important este proiectarea unor conţinuturi din calităţi motrice combinate, la clasele terminale, deoarece bagajul de deprinderi şi priceperi motrice permite abordarea multiplă a motricităţii la această vârstă. Un exemplu foarte bun este folosirea exerciţiului simplu „ cris-cros” cu alergare sau exerciţiu complex cu exersarea în acelaşi timp a procedeelor specifice de transport a mingii din jocurile sportive.

În realizarea temelor de lecţie eficienţă este direct proporţională cu: selectarea şi adaptarea celor mai eficiente metode; asigurarea cantitativă şi calitativă a materialelor didactice necesare exersării specifice fiecărei teme; utilizarea formaţiilor de exersare care să asigure cea mai bună densitate motrică; folosirea conţinuturilor predate în activităţile globale specifice fiecărei teme, realizate sub formă de întrecere sau desfăşurate în condiţii de autoorganizare (arbitraj, autoevaluare); calitatea de demonstrant şi capacitatea de tratare diferenţiată a elevilor manifestată de profesor.

Se vor folosi, ca formaţii de exersare: formaţii care să permită acţionarea frontală, angrenând în exersare întregul colectiv de elevi simultan; pe grupe valorice; în perechi; individual (la traseele individuale de instruire și recuperare a decalajelor în pregătirea fizică și tehnică).

Densitatea (motrică și funcțională) se realizează la parametri ridicaţi dacă se utilizează un mare număr de materiale, instalaţii şi aparate specifice, care să asigure organizarea exersării intensive, scurtându-se cât mai mult posibil perioadele de inactivitate.

Profesorul trebuie să fie preocupat permanent de stimularea elevilor prin notare curentă şi motivarea elevilor pentru depăşirea recordurilor personale şi îmbunătăţirea tehnicii. Periodic se recomandă organizarea unor întreceri la nivelul (cine face mai multe flotări, cine dă mai multe coşuri, cine aleargă mai repede, cine nu face paşi, etc.)

V. Liniştirea organismului după efort/ scăderea treptată a nivelului de efort. Durată 1 – 2 minute.

Se va urmări scăderea progresivă a parametrilor funcţionali la valori apropiate de cele iniţiale prin exerciţii de mică intensitate, exersate frontal, în timpul cărora profesorul conştientizează elevii privind necesitatea autocontrolului revenirii după efort prin pulsometrie şi determinarea frecvenţei respiratorii. Se recomandă folosirea alergării uşoare, mersului, exerciţiilor de relaxare, respiraţie, streching şi de captare a atenţiei.

VI. Încheierea organizată a lecţiei şi recomandări pentru activitatea ulterioară. Durată 1 – 2 minute.

Se va urmării prezentarea unor concluzii utile şi se va aprecia global, pe grupe şi individual, activitatea realizată de elevi în urma observaţiei sistematice sau evaluării privind componentele instruirii, a unor aspecte de grup sau individualizate care să fie abordate în activităţile independente ale elevilor. Profesorul va evidenţia aspectele pozitive şi negative ale lecţiei, va aprecia elevii prind modul de execuţie corectă a unor exerciţii fundamentale, va acorda note. Pentru a mări atractivitatea acestei verigi, profesorul va numi un elev pentru a face o demonstraţie „model”.

Pentru o creştere a eficienţei lecţiei este imperativ necesar ca la procesul instructiv-educativ să participe activ şi interesat toţi factorii implicaţi în acesta (elevi şi profesori). Depinde doar de profesor să îşi perfecţioneze metodele didactice, bagajul de cunoştinţe şi deprinderi pentru ca ora de educaţie fizică să fie atractivă şi eficientă, iar elevii să vină cu plăcere la orele de educaţie fizică.

Bibliografie

1.            Albu C-tin – „Educaţia fizică în liceu”, Bucureşti, Editura Sport – Turism, 1981

2.            Cârstea Gh. –„Teoria şi metodica E.F.S.”, Bucureşti, Editura Universul,1993

3.            Cârstea,Gh. –„Didactica educatiei fizice”. Bucureşti, ANEFS, 2001

4.            Scarlat, E. - „Lecţia de educaţie fizică, metode şi mijloace”, Bucureşti, Editura Sport Turism, 1981.

5.            Dragomir P. , Scarlat E. –„Educaţia fizică şcolară”, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2004