ROLUL GEOGRAFIEI ÎN EDUCAŢIA PERMANENTĂ

Prof. Flaviu Feşnic

Colegiul Tehnic “Andrei Şaguna”, Oradea

Scopul acestui articol este sublinierea rolului pe care geografia, ca obiect de studiu, îl poate avea în educaţia continuă de formare-dezvoltare a oricărei personalităţi umane. Concept specific pedagogiei contemporane, educaţia permanentă este mai nou urmărită în cadrul tuturor programelor de formare continuă, inclusiv a celor promovate de autorităţile şi instituţiile cu rol decisiv în activitatatea instructiv-educativă.

Educaţia permanentă reprezintă o direcţie importantă de evoluţie a activitaţii de formare - dezvoltare a personalitaţii, care urmareşte valorificarea tuturor dimensiunilor şi formelor educaţiei proiectate şi realizate pe tot parcursul existenţei umane şi în orice moment al ei.

     Definirea educaţiei permanente, la nivelul unui concept  pedagogic fundamental, presupune şi delimitarea domeniului de referinţă şi a semnificaţiei sale strategice. Ca domeniu de referinţă, educaţia permanentă  implică  întreaga durata de viaţă a unui individ. Ea vizează activitatea de formare-dezvoltare a personalitaţii umane, abordată în totalitatea ei, corelând  resursele, respectiv:

-stadiile educaţiei (vârstele preşcolare-şcolare-postşcolare şi psihologice; ciclurile vieţii:copilărie-adolescenţă-maturitate-batrâneţe);

-conţinuturile educaţiei (dimensiunile/laturile educaţiei: intelectuală-morală-tehnologică-estetică-fizică);

-formele educaţiei (educaţia formală-nonformală-informală);

      -factorii educaţiei (rolul familiei, comunităţii educaţionale, instit. şcolare, etc.)

     Această abordare permite integrarea tuturor resurselor educaţiei pe verticala sistemului (între stadiile educaţiei, susţinută pe tot parcursul existenţei umane) şi pe orizontala sistemului (complementaritatea resurselor educaţiei, aprofundată la nivelul fiecărui stadiu al educaţiei, în orice moment al existenţei umane). Ca semnificaţie strategică, educaţia permanentă poate fi definită la nivelul funcţional –structural-operaţional astfel:

-la nivel funcţional, angajează 3 categorii de funcţii: de adaptare, de inovare, de corectare;

-la nivel structural, educaţia  permanentă angajează 2 componente principale, aflate în  raporturi de interacţiune: componenta generală si cea profesională;

-la nivel operaţional, educaţia permanentă angajează resurse de dezvoltare pedagogică/educabilitate ale fiecărei personalităţi umane, valorificabile in termeni de oportunitate si de motivaţie individuală şi socială.

            Educaţia permanentă reprezintă astfel un concept specific pedagogiei contemporane. Ea este concepută ca un principiu organizatoric al întregii educaţii. Impunerea acestui principiu se datorează unei serii de condiţii dintre care se pot aminti:

-revoluţia tehnico-ştiinţifică, ce a dus la „explozia” cunoaşterii şi la o mare „perisabilitate” a cunoaşterii;

-schimbarea masivă a statutului economico.-social al multor oameni (trecerea multor oameni în sectorul serviciilor şi in sectorul cercetării);

-creşterea duratei timpului liber (dacă i se dă o utilizare creatoare, poate deveni o sursă de progres social).

            Cei trei termeni fundamentali pe care se bazează semnificaţiile conceptului sunt: viaţă, permanent, educaţie. Educaţia permanentă admite modalităţi şi moduri alternative de a dobândi educaţia. Ea mai inseamnă reciclarea, perfecţionarea profesională (postuniversitară).

            Printre obiectivele importante  relevante pentru geografie se pot aminti:

     -asigurarea procesului social continuu;

     -diminuarea efectelor „uzurii morale” a cunoştinţelor teoretice şi practice.

           Factorii educaţiei  permanente sunt:

            -factorii  instituţionali şcolari;

    -factorii instit. perişcolari şi extraşcolari -mass media, radio, tv, presa scrisă, cinema, internet, CD, DVD, expoziţii, muzee, simpozioane, sesiuni ştiinţifice, consfătuiri, cluburi geo, excursii, vizite;

     -factori generali: progresul social, revoluţia ştiinţifico-tehnică.

            Dintre formele de educaţie permanentă se pot aminti: formele relativ libere, spontane de educaţie permanentă: educaţia mass-media, prin activităţi cultural-ştiinţifice in cercuri de elevi, cluburi ale copiilor, educaţie prin vizite, excursii, expoziţii, muzee, educaţie prin lecturi libere independente.

     Noile educaţii:aici, în strânsă legătură cu geografia se remarcă educaţia ecologică şi educaţia interculturală.

            În cadrul educaţiei ecologice, elevii, oamenii în general, trebuie să înţeleagă că ei şi mediul sunt inseparabili şi că tot ce face omul are impact asupra mediului cu consecinţe asupra vieţii sale; prin educaţie ecologică se urmăreşte ca elevii să dobândească cunoştinţe despre mediu şi despre modalităţi de menţinere a unui mediu nepoluat. Acesta este un obiectiv cognitiv. Obiectivul acţional este ca elevii să se implice în lupta pentru păstrarea unui mediu curat.

            În  ceea ce priveşte educaţia interculturală, în ţările în care fenomenul migraţiei e o problemă, interculturalismul poate fi un instrument eficient pentru a combate intoleranţa şi xenofobia. Aici se pot invoca problemele românilor din diaspora mai recentă, din Italia sau Spania, unde, din cauza unor malversaţiuni de comportament a conaţionalilor noştri (în special rromi români),  imaginea Romaniei (sintagmă des folosită) a fost denaturată, în plus faţă de faptul că e şi prea puţin cunoscută. Multiculturalismul european este o bogăţie potenţială cu condiţia să nu diminueze sau să anuleze identitatea fiecărei culturi. Sarcina şcolii de azi este de a forma elevilor, maturilor o conştiinţă europeană. Încă din clasele primare este de dorit să se cultive respectul şi solidaritatea faţă de cultura unor popoare. Cateva valori-cheie ar fi: aspiraţia către democraţie, respectarea  drepturilor omului, a drepturilor copiilor, justiţie socială, echilibru ecologic, toleranţa şi pacea, tradiţiile culturale, etc.

            Educaţia interculturală are rol terapeutic chiar, (poate stinge unele conflicte) şi preventiv (poate preveni unele conflicte); azi cu greu s-ar mai putea imagina situaţii asemănătoare celor din 15 martie 1990 de la Tg. Mureş, tocmai datorită unei mai bune cunoaşteri şi educaţii, ce s-a concretizat şi prin acordarea unor drepturi neacordate inainte de decembrie 1990. România a trecut dealtfel, printr-un  dificil examen al recunoaşterii valorilor europene. Acest tip de educaţie trebuie să fie şi un vector de combatere  a unor clişee răuvoitoare (românii mâncători de lebede de exemplu) sau de clarificare în ceea ce priveşte continua confuzie a poziţionării României în Europa-România ţara estică, gândire geopolitică reziduală, probabil rezultatul unei anumite ignoranţe sau aroganţe. Sau veşnica şi neconfortabila confuzie privind identificarea Budapestei drept capitală a României, mai puţin invers, confuzie având  şi posibil un substrat  lingvistic anglo-saxon, (asemănarea fonetică Budapest-Bucharest).

            Educaţia a apărut   o dată  cu societatea, evoluează  şi se schimbă in funcţie de transformările ce se produc în cadrul societăţii. În trecut, educaţia se referea doar la o etapă din viaţa omului, fapt datorat  ritmurilor de dezvoltare a societăţii. Marile personalităţi ale omenirii au insistat pe ideea că educaţia este necesar să se exercite asupra individului, pe tot parcursul vieţii sale.

            Comenius susţine că pentru om viaţa este o şcoală de la leagăn la mormânt. Seneca: şi bătrânii trebuie să înveţe. N.Iorga: învăţat este omul care se învaţă necontenit pe dânsul şi învaţă şi pe alţii.

            În  ultimii ani, explozia informaţională şi a dezvoltării exponenţiale a tehnicii I. T.  cu  Internet, Google Earth, Google Ocean, hărţi digitale, e-books, etc. au adus şi în geografie atât instrumente exraordinare cât şi necesitatea  decelării informaţiei utile. Ce uşor pot elevii de azi  să exploreze lumea, învelişurile geografice, totul la o simplă tastare. Cât de uşor poţi privi cel mai înalt munte de pe glob în imagini 3D.

            Atât  profesioniştii cât şi neprofesioniştii pot utiliza gadgeturi precum  sistemele G.P.S., utilizate de şoferi (taximetrişti), excursionişti, etc. Folosirea acestuia, de exemplu, implică reacomodarea cu nişte noţiuni sau  termeni geografici învăţate în clasele primare sau gimnaziale, precum: nord, sud, est, vest, latitudine, longitudine. Reviste gen „Terra magazin” au incluse  C.D.-uri  cu tematică geografică foarte bogată şi atractivă.

             În ceea ce priveşte educaţia permanentă în rândurile absolvenţilor învăţământului general şi obligatoriu, ca bază a educaţiei, geografia participă şi ea în diverse forme şi dimensiuni la crearea acelui profil de formare al   adolescentului absolvent al şcolii obligatorii  în încercarea  de a contura un portret  ideal  al acestui  tip de invăţământ cu efecte ulterioare. Geografia îşi aduce aportul pentru:

-demonstrarea unei gândiri creative  prin utilizarea unor modele de acţiune şi de luare a deciziilor adecvate într-o lume dinamică, formarea şi utilizarea unor deprinderi de judecată critică, folosirea unor tehnici de argumentare variată în contexte sociale diferite;

-folosirea unor modalităţi diverse de comunicare  în situaţii reale prin: cunoaşterea şi utilizarea eficientă şi corectă a codurilor, limbajelor şi a convenţiilor aparţinând terminologiei diferitelor  domenii ale cunoaşterii;

-înţelegerea sensului apartenenţei la diverse tipuri de comunităţi  prin: înţelegerea şi evaluarea interdependenţelor dintre identitate şi alteritate, dintre local şi  naţional, dintre naţional şi global;

-contribuţia la construirea unei vieţi de calitate, prin: dezvoltarea unor atitudini pozitive faţă  de sine şi faţă de semeni: toleranţă, responsabilitate, rigoare, etc.; acceptarea unui mediu natural propice  vieţii, formularea unor  judecăţi  estetice privind diferite aspecte ale realităţii naturale şi sociale;

-înţelegerea utilizării tehnologiilor în mod  adecvat  prin: folosirea de idei, modele, teorii diverse pentru a investiga şi a descrie procese naturale şi sociale, folosirea echipamentelor informatice în calitatea lor de  instrumente ale comunicării,î nţelegerea consecinţelor etice ale dezvoltării ştiinţei şi tehnologiei;

-să-şi dezvolte capacităţile de investigare şi să-şi valorizeze propria experienţă  prin dezvoltarea unor metodologii de muncă intelectuală şi a capacităţii de explorare a realităţii inconjurătoare;

-să-şi construiască un set de valori individuale şi sociale şi să-şi orienteze comportamentul şi cariera în funcţie de acestea prin: demonstrarea competenţei de a susţine propriile opţiuni, realizarea unor planuri personale de acţiune şi motivarea pentru învăţarea permanentă.

Bibliografie:

Ø      Ghid  metodologic de aplicare  a programei  de geografie, clasele I-VIII

Ø      http//cnpetrurares.ro/academic/programming.php ?meniu═ 5& submeniu═ 1& lb═ ro

Ø      Teachers corner - sinteze de psihopedagogie utile pentru Definitivat şi pentru Examenul de gradul II

Ø      Dave, R. H., Foundations of lifelong education