PLEDOARIE PENTRU BASM

 Lorincz Cristina, profesor

Liceul de Arte Plastice, Braşov

Rezumat: Articolul se doreşte un îndemn pentru reîntoarcerea spre lumea basmului într-o societate axată pe material, spre pragmatic. Se aduc argumente pentru a demonstra importanţa lecturii acestei specii care nu presupune doar divertisment ci o adevărată iniţiere.

Cuvinte cheie: basm, complexitate, fantastic, mesaj

         Scăderea din ce în ce mai accentuată a interesului colectiv pentru artă se datorează în primul rând, în mare parte condiţiilor social- existenţiale actuale, care acţionează direct asupra mentalităţii individuale şi sociale, şi care îi determină automat pe oameni să-şi îndrepre atenţia cu preponderenţă către material, către pragmatic.

         Pe de altă parte, arta, care devine din ce în ce mai ermetică, mai închisă în sine, mai rigidă şi mult mai dificil vulnerabilă, se îndepartează de public nu programat, organic, într-o evoluţie absolut firească, deci nu poate fi ea culpabilă de inensibilitatea mereu în creştere a publicului. Omul nu pătrunde mesajul operei, nu realizează rolul miraculos pe care aceasta îl are în cursul obişnuit al vieţii; mai mult decât atât, el nu mai crede în puterea operei de artă. Literatura nu e doar literatură, e mult mai adevărată decât viaţa. De aici indispensabila raportare a literaturii la viaţă, unde efortul principal merge în sensul aflării unui numitor comun.

         Tocmai de aceea avem nevoia de literatură şi cu atât mai mult de basm, specie aparte prin complexitatea lui deosebită. Poate fi pură ficţiune ce poartă un mesaj mai mult sau mai puţin codificat, dar care în mod sigur oferă posibilitatea eliberării de obsesii şi a evadării într-o altă lume sau dimpotrivă, poate fi considerat un camuflaj al unei lumi inaccesibile omului obişnuit, neiniţiatului, deoarece la originea basmului stau, fără îndoială, experienţe extatice. Basmul a apărut în comunităţile rurale şi a reprezentat pentru acestea ceea ce a reprezentat mitotlogia pentru marile centre culturale ale antichităţii. Ele repetă pe un alt plan şi cu alte mijloace scenariul de iniţiere, vindecare, la nivelul imaginarului. Ele nu constituie un divertisment decât pentru conştiinţa banaliazată a omului modern, căci basmul continuă să- şi transmită mesajul, să-şi opereze mutaţiile la nivelul inconştientului. Fără să îşi dea seama şi crezând că se amuză, omul modern este transportat în lumea spirituală, unde beneficiază de o iniţiere pe care basmul şi astăzi o mai transmite, aşa cum afirma Mircea Eliade în „Aspecte ale mitului”- psihicului  uman.

Întorcerea către basm devine astfel necesară. Basmul îl transpune pe ascultător/ cititor într-o lume fabuloasă, unde cu ajutorul tovarăşilor năzdrăvani, eroul luptă împotriva întruchipărilor fantastice. El satisface astfel nevoia de imaginaţie care este speculată, în ultimul timp, din ce în ce mai mult şi care se concretizează în dezvoltarea industriei cinematografice, televiziunii, internetului sau industriei publicităţii. Omul tinde să se întorcă periodic la arhetip, la origini, menţinând cadrele generale ale structurilor şi traseelor spirituale primordiale. Domeniile de succes ale erei informaţionale utitlizeazaă elemente invariabile ale imaginarului arhetipal care reprezintă în noua perioadă mai mult decât un domeniu pe care teoreticienii unor orientări din domeniul ştiinţelor sociale le utilizează pentru impunerea propriilor ideologii.

         În cultura occidentală contemporană, imaginaţia apare ca fiind un concept cu o extrem de largă sferă conativă, abordabil din puncte de interes care îî modifică fundamental semnificaţia. Termenul este plasat în familia conceptelor- cheie ale culturii europene, fiind identificat cu creativitatea sau perceput ca sursă primară a gândirii şi a originalităţii. Se remarcă chiar faptul că o dată cu romantismul începe să joace un  rol central în retorica criticii îndreptate împotriva secularizării şi ştiinţificizării lumii.

         Imaginaţia este indispensabilă individului uman , facilitând actul prin care se conferă sens şi semnificaţie logică experienţelor misterioase şi nefamiliare.Ea pune în ordine haosul provocat de noile elemente şi situaţii cotidiene, făcând posibilă nu numai trăirea anticipată şi retrăirea acestor situaţii, ci şi conectarea noilor elemente întâlnite la categoriile deja stabilite. Imaginaţia facilitează pe această cale transformarea necunoscutului şi inexplicabilului în familiar şi „deja experimentat”. Imaginaţia realizează legătura conştientă şi coerentă între aşteptarile noastre orienate spre viitor, tradiţiile moştenite din trecut şi iniţiativele din prezent.

         Întâlnim aceeaşi similaritate şi consubstanţialitate a realului şi imaginarului în naraţiunile mitice. În basm, atât locutorul cât şi ilocutorul sunt atraşi într-un timp şi spaţiu fantastic guvernat de reguli care pendulează continuu între real şi imaginar. Întreaga acţiune este plasată sub acel „mai ca-mi vine  a crede” pe care Tz. Teodorov îl postula ca o condiţie fundamentală de apariţie şi instituire a fantasticului. Participanţi la acţiunile eroului în basm datorită caracterului interactiv al genului, lectorul şi auditoriul nu operează o distincţie specifică între imaginar şi real, fantasticul fiind marcat de ezitarea lectorului între cele două planuri. Perceperea ambiguă de către cititori a evenimentelor relatate se instituie ca  o esenţială condiţie de a surprinde logica faptelor petrecute în lumea basmului, constituind o gramatică accesibilă şi familiară individului uman.

         Cu atât mai mult este important basmul în societatea nostră cu cât Iuri  Lotman încadrează cultura tradiţional românescaă în cele structurate ca având în centru textele absolute legate de sacru- relaţia cu Divinitatea. Se remarcă prin urmare  nevoia oricărei culturi de a găsi loc şi pentru manifestările care contravin regulilor absolute ale relaţiilor din interiorul comunităţii, o nevoie de a culturaliza chiar si pornirile naturale.

         Dacă pe lângă toate acestea menţionăm şi puterea basmului de a ne angaja în mod efectiv şi activ în ceea ce putem numi învăţare putem cu siguranţă afirma că „basmul a fost si este principalul mijloc de educaţie, de formare morală, culturală şi socială” (Şt. Popenici ”Pedagogia alternativă”) de care vom avea tot timpul nevoie.

Bibliografie:

Călinescu, G. - Estetica basmului, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1965