PERTURBĂRI ÎN COMUNICAREA DIDACTICĂ

Prof.Pavel-Surlaru Adriana-Cristina

Colegiul Economic Buzău

Comunicarea didactică, ca şi comunicarea generală interumană, este supusă unor perturbări numeroase şi variate. O analiză extinsă a acestora şi o sistematizare riguroasă a lor conduce la urmatoarea clasificare astfel:

-a. Perturbări psihologice

-b. Perturbări de natură social-valorică

-c. Perturbări la nivelul canalelor de transmisie

-d. Perturbări determinate de natura domeniului cognitiv

Cuvinte cheie: comunicare, relaţie, context social, emiţător, receptor, feedbeck, barieră, blocaje, a interfera, sistem comunicaţional, perturbaţie, factor blocant, ascultatul activ, comunicare eficientă.

Perturbări psihologice

Perturbările psihologice sunt analizate de D.-Şt. Săucan (1999). În drumul parcurs de mesajul ştiinţific, de la persoana-emiţător la persoana- receptor, se produc multe pierderi ale stării iniţiale a acestuia. Mai întâi, reţinem că înţelegerea mesajului de către elevi este dependentă de inteligenţa şi capacitatea de înţelegere a acestora, precum şi de cultura lor. Elevii cu un IQ mic nu vor putea recepţiona, în mod adecvat, cunoştinţele care li se predau, capacităţile lor cognitive mediocre reprezentând un factor blocant manifestat în relaţia de comunicare cu profesorul.

Există, apoi, elevi care nu au suficientă încredere în capacităţile personale, timizi, indecişi, care nu se pot implica în suficientă măsură în sarcina didactică. Aceştia necesită o intervenţie plină de tact pedagogic pentru creşterea încrederii în ei înşişi.

Oboseala, diferitele deficienţe(fizice, senzoriale etc.) produc şi ele perturbări în comunicarea didactică.

La nivelul persoanei-receptor (elevi) pot apărea situaţii de neatenţie, apatie, rumoare, fenomene perturbatoare care pot fi înlăturate printr-o atitudine fermă din partea profesorului, dar plină de atenţie şi respect faţă de elevi pentru că altfel, dacă în relaţia de comunicare profesor-elev nu există o încărcătură afectivă adecvată, elevii pot manifesta atitudini de retragere, de evitare, chiar de opoziţie.

Alte perturbări se produc în comunicarea didactică datorită profesorului. Există profesori care nu respectă principiile didactice, cum este de exemplu principiul accesibilităţii. Aceştia realizează o comunicare abstractă, insuficient adaptată la nivelul de înţelegere al elevilor. Superficialitatea în pregătirea sarcinilor didactice, graba, neatenţia se repercutează negativ asupra relaţiei de comunicare. La fel, trăsăturile negative de personalitate vor fi controlate. În clasă elevii nu trebuie să se simtă nişte victime. Este corect ca ei să trăiască sentimente de securitate şi de afecţiune. Marchand (1956) descrie astfel profesorul model: „El se profilează în faţa elevilor ca un exemplu, nu abstract şi impersonal, ci concret, direct pentru fiecare elev. El este un exemplu de eroism şi curaj pentru copilul pe care îl ştie înfricoşat şi şovăielnic, un exemplu de modestie pentru cel care se arată prea orgolios; un exemplu de iubire dezinteresată pentru cel pe care îl bănuieşte lacom;…este un singur şi de neînlocuit exemplu. El poate să adopte această atitudine numai pentru că nutreşte faţă de elevii săi cea mai deplină dragoste, plămădită din abnegaţie şi uitare de sine”

Perturbări de natură social-valorică

În această categorie este menţionat, în primul rând, conflictul de autoritate. Profesorul este considerat autoritate epistemică, pentru că el stăpâneşte mai bine un domeniu. Elevul este doar cel care beneficiază sau nu de autoritatea cognitivă a profesorului său. Dacă elevii îl consideră pe profesor ca autoritate ştiinţifică reală şi autentică, atunci comunicarea cu el va fi benefică, îi va apropia pe elevi de educator pentru a afla de la el cât mai multe informaţii în legătură cu o problemă sau alta. Dacă însă profesorul respectiv va fi considerat autoritate excesivă, care, prin caracteristicile lui de personalitate imprimă teamă, datorită căreia elevii nu-şi pot permite analize sau păreri proprii, atunci apare conflictul de autoritate care provoacă distorsiuni în comunicarea didactică.

O altă categorie de perturbări sau obstacole în comunicarea didactică, care ţin de natura relaţiilor valorice ale partenerilor acestui tip de comunicare. Astfel de perturbări sau conflicte valorice pot fi legate de valorile morale, estetice sau de cele existente la nivelul vieţii în comun. Conflictele de natură morală, precizează autoarea, îşi au originea în mediul familial din care provine elevul. Dacă profesorul nu va reuşi ca în decursul comunicării să-i determine pe elevi să înţeleagă valorile autentice atunci mesajele educaţionale vor avea mult de suferit.

Tot astfel, şcoala, educaţia, sunt opere de dirijare socială, care pun accentul pe acţiunile normate şi pe respectarea normelor. Unii elevi însă, resimt aceste cerinţe ca atentate la libertăţile individului, ca restricţii. „Relaţia dialogică profesor-elev este profund afectată atunci când elevul percepe cerinţele şcolare ca strategii de constrângere a individului pentru a adopta anumite comportamente” (D. Sălăvăstru, 2004)

Perturbări la nivelul canalelor de transmisie

Perturbările la nivelul canalelor de transmisie pot fi provocate, mai întâi, de tot felul de zgomote: declanşarea alarmei unui autoturism, şuşotelile elevilor în bănci, căderea unei cărţi sau rechizite pe duşumea, neadecvarea vocii educatorului etc. De asemenea, distanţa prea mare a elevilor faţă de profesor (în sălile de clasă spaţioase sau amfiteatre) poate obstrucţiona transmisia mesajului.

Una dintre cele mai cunoscute perturbări ale canalelor de transmisie o reprezintă pronunţia deficitară din partea profesorului care, în cursul transmiterii se poate amplifica. De asemenea, defectele de auz la unii elevi determină ca transmisia de la profesor să nu fie receptată în mod satisfăcător.

Distorsiunile la nivelul canalelor de transmisie (zgomote, vibraţii) perturbă fidelitatea transmisiei, între mesajul expediat şi cel receptat nu se constată corespondenţa necesară. Se deteriorează astfel înţelesul cuvintelor, al propoziţiilor, al sensului global al celor ce se comunică.

Perturbări determinate de natura domeniului cognitiv

O serie de perturbări ale comunicării didactice sunt determinate de nestăpânirea în suficientă măsură a limbajului sau comunicării în contextul unor discipline şcolare: matematică, fizică, biologie, filozofie etc, situaţie în care pentru a înţelege este necesar ca elevii să înţeleagă cuvintele de specialitate din domeniul respectiv. Ei trebuie să fie posesorii unor competenţe cognitive (pentru a înţelege informaţiile ştiinţifice) dar şi a unei competenţe lingvistice (să cunoască sistemul respectiv de semne care exprimă conţinutul de idei specializat). Evident că elevii trebuie să înveţe treptat limbajele respective, iar profesorii să folosească termenii pe care elevii îi cunosc, respectând astfel regula de bază a oricărei comunicări, aceea ca interlocutorii să folosească acelaşi limbaj.

BIBLIOGRAFIE:

1. Abric, J., Psihologia comunicării, Editura Polirom, Iasi, 2002;

2. Baban, A., Consiliere educaţională, Editura Ardealul, Cluj-Napoca, 2001.

3. Iacob, L., Comunicarea didactică , în Psihologie şcolară (coordonator A.Cosmovici, L. Iacob), Editura Polirom, Iaşi, 1998.

4. Liliana Ezechil, Comunicarea educaţională în context şcolar, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002.