Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Participarea elevilor la activitatile de educatie fizica si sport in functie de starea lor de sanatate
Marţi, 14 Septembrie 2010 07:04

METODOLOGIA ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII

ACTIVITĂŢILOR DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

  

 

CAPITOLUL III

 

PARTICIPAREA ELEVILOR LA ACTIVITĂŢILE DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT ÎN FUNCŢIE DE STAREA LOR DE SĂNĂTATE

 

Art.12. Funcţia principală a educaţiei fizice şi sportului este de a optimiza sănătatea elevilor, folosind mijloace, metode şi tehnologii diferenţiate, astfel încât de efectele acestor activităţi să beneficieze toţi elevii, indiferent de nivelul aptitudinilor sau al capacităţilor de mişcare.

 

Art.13. Participarea elevilor la activităţile de educaţie fizică şi sport este condiţionată de prezentarea avizului medical “apt pentru efort fizic”. O situaţie particulară este aceea în care unii elevi sunt în incapacitate de a depune eforturi fizice, fiind scutiţi medical. 

 

Art.14. Metodologia privind eliberarea scutirilor medicale de la orele de educaţie fizică şi sport pentru elevi şi Baremul medical cuprinzând afecţiunile pentru care se acordă scutirile medicale de la orele de educaţie fizică şi sport, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei şi cercetării, sunt obligatorii pentru toate unităţile de învăţământ.

 

 

Art.15. Scutirile medicale de la orele/lecţiile de educaţie fizică şi sport se eliberează de către medicul unităţii de învăţământ, iar în lipsa acestuia de către medicul de familie al elevului şi se consemnează pe Adeverinţa medicală, al cărei formular tipizat este aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

Art.16. (1)Scutirile medicale de la orele/lecţiile de educaţie fizică şi sport pot fi:

a)        anuale (totale sau parţiale);

b)        semestriale (totale sau parţiale);

c)        temporare (totale sau parţiale), pe durate mai mici decât un semestru.

(2)Scutirile anuale şi semestriale se acordă:

a)        elevilor inapţi total pentru orele/lecţiile de educaţie fizică şi sport, care nu primesc notă la această disciplină; la recomandarea medicului, consemnată pe verso-ul adeverinţei medicale, elevii în cauză pot efectua în cadrul orelor/lecţiilor de educaţie fizică şi sport unele elemente uşoare de dezvoltare fizică;

b)        elevilor inapţi total pentru orele/lecţiile de educaţie fizică şi sport, fără notă la această disciplină, dar cu recomandarea, consemnată pe adeverinţa medicală, de a efectua exerciţii de recuperare medicală în cabinete medicale sau în unităţi sanitare de specialitate; aceşti elevi vor prezenta profesorului de educaţie fizică, la sfârşitul fiecărei luni, o dovadă privind efectuarea programului de recuperare eliberată de unitatea sanitară în care a efectuat recuperarea; pentru elevii care învaţă în localităţi fără posibilităţi de recuperare medicală, medicii specialişti care îi dispensarizează vor consemna în adeverinţa medicală de scutire programul de exerciţii pe care elevul îl va efectua în orele/lecţiile de educaţie fizică şi sport sub supravegherea profesorului de educaţie fizică şi sport;

c)        elevilor inapţi parţial numai pentru unele dintre activităţile incluse în orele/lecţiile de educaţie fizică şi sport, cu notă la această disciplină de învăţământ; tipurile de exerciţii fizice contraindicate medical vor fi consemnate pe verso-ul adeverinţei medicale.

(3)Scutirile temporare se acordă:

a)        elevilor inapţi total pentru orele/lecţiile de educaţie fizică şi sport, fără a fi notaţi în perioada pentru care s-a eliberat scutirea;

b)        elevilor inapţi parţial pentru unele dintre activităţile incluse în orele/lecţiile de educaţie fizică şi sport, fiind notat, în perioada pentru care s-a eliberat scutirea, la celelalte activităţi.

 

Art.17. Scutirile medicale de la orele/lecţiile de educaţie fizică şi sport nu pot fi eliberate retroactiv, ele fiind valabile din ziua acordării lor, cu excepţia situaţiei în care elevul, din cauză de boală, a absentat la toate disciplinele de învăţământ.

 

Art.18. În vederea participării elevilor la activităţile de educaţie fizică şi sport, în funcţie de starea lor de sănătate, trebuie respectate următoarele cerințe:

a)        elevii/copiii (părinţii acestora) au obligaţia de a prezenta cadrului didactic care predă disciplina educaţie fizică şi sport, la începutul fiecărui an şcolar, avizul medical cu specificaţia “apt pentru efort fizic în anul şcolar …..”; acest aviz poate fi eliberat de către medicul de familie, de medicul de circumscripţie, de unitatea sanitară, purtând obligatoriu semnătura, parafa medicului şi ştampila unităţii/cabinetului;

b)        copiii/elevii care nu prezintă avizul medicului ca fiind apţi pentru efort fizic, vor fi primiţi la lecţii, vor fi obligaţi să ocupe un loc pe bancă/scaun/saltea şi nu vor depune niciun efort; ei sunt sub supravegherea cadrului didactic şi nu vor fi consemnaţi ca absenţi; această procedură va fi continuată până la prezentarea avizului, iar dacă situaţia se prelungeşte de-a lungul întregului semestru, elevul va rămâne cu situaţia şcolară neîncheiată; cadrele didactice care predau educaţia fizică au obligaţia de a informa învăţătorii şi diriginţii asupra unor asemenea cazuri;

c)        pentru elevii scutiţi medical semestrial/anual, profesorul de educaţie fizică şi sport consemnează în catalog, la rubrica respectivă, „scutit medical în semestrul ...” sau „scutit medical în anul şcolar ...”, specificându-se documentul medical, numărul şi data eliberării acestuia;

d)        adeverinţele medicale pentru scutirea de la orele/lecţiile de educaţie fizică şi sport se păstrează, pe tot parcursul anului şcolar, de către personalul didactic de predare a disciplinei;

e)        elevii inapţi total, scutiţi medical de la orele/lecţiile de educaţie fizică şi sport, au obligaţia de a fi prezenţi la acestea în ţinuta vestimentară pe care o doresc, având încălţăminte adecvată lecţiilor desfăşurate în sală; absenţele lor de la aceste ore se consemnează în catalog şi generează efectele prevăzute de legislaţia în vigoare;

f)          în timpul orei/lecţiei de educaţie fizică şi sport, cadrul didactic poate atribui elevilor scutiţi medical sarcini organizatorice, pentru o firească integrare în colectiv: arbitraj, cronometrare, măsurare, supraveghere, înregistrarea unor elemente tehnice, ţinerea scorului, distribuirea şi recuperarea de material didactic, montarea şi demontarea instalaţiilor sportive uşoare etc.;

g)        în cazul în care un elev scutit temporar, total sau parţial, a primit minimum două note/calificative pe semestru în perioada cât a fost apt, se va încheia media semestrială.

h)        dacă un elev este scutit medical, fiind inapt total pe un semestru, media anuală este media/calificativul obţinut în semestrul în care a fost apt;

i)          în clasele/şcolile generale şi liceele cu program sportiv integrat, elevii cu scutiri medicale, declaraţi inapţi total pe întregul an şcolar, vor fi declaraţi inapţi pentru acest profil şi îndrumaţi spre alte profile/forme de şcolarizare, cu excepţia elevilor din clasele terminale (IV-VIII-XII);

j)          la fiecare lecţie/activitate de educaţie fizică, cadrul didactic se va informa, în veriga de organizare a colectivului, asupra stării momentane de sănătate a elevilor, luând măsurile care se impun, în cazul unui/unor elevi care reclamă un disconfort fizic (elevii vor fi reţinuţi de la efort, trimişi la cabinetul medical etc.);

k)        în procesul verbal de protecţia muncii care va fi prelucrat şi semnat de elevi, va exista cerinţa ca elevii care simt deteriorări ale stării de sănătate (ameţeli, senzaţii de vomă, dureri acute, sufocări etc.), pe parcursul lecţiei, să anunţe  imediat profesorul.

 

Ultima actualizare în Miercuri, 26 Ianuarie 2011 16:58
 

Revista cu ISSN

Genuri literare si evolutia genurilor

GENURILE LITERARE. EVOLUȚIA GENURILOR. Ștefan Maximiliana, profesor Limba și literatura română, Școala Gimnazială „Ion Buteanu” Buceș, jud. Hunedoara Disciplina Limba ...

Read more

Absenteismul o problema care isi asteapt…

 ABSENTEISMUL – O PROBLEMĂ CARE ÎŞI AŞTEAPTĂ REZOLVAREA   Prof. Mihai Popescu GST Ploieşti                                                                                      Starea absenteismul în şcolile din România a devenit un fenomen îngrijorător, iar datele publicate de inspectoratele şcolare arată că unii...

Read more

Transdisciplinaritatea

TRANSDISCIPLINARITATEA Profesor Elena Marica Şcoala Gimnazială Pietrari Articolul de faţă scoate în evidenţă abordarea integrată a curriculumului, punând accent pe transdisciplinaritate,...

Read more

Competence culturelle et competence inte…

COMPETENCE CULTURELLE ET COMPETENCE INTERCULTURELLE   Octavian Horia MINDA Şcoala cu clasele I-VIII SINANDREI TIMIŞ     La compétence culturelle est, d'après Abdallah-Pretceille (1996 :32), « la connaissance des différences culturelles (dimension ethnographique), [...] une analyse en termes de structures...

Read more

Dezvoltarea de competente pentru elevi p…

DEZVOLTAREA DE COMPETENȚE PENTRU ELEVI PRIN PARTENERIATELE ȘCOLARE Prof. Mihaela Corina Nicolae Liceul de Arte Bălașa Doamna, Târgoviște Proiectul internaţional Comunicare interşcolară, derulat în parteneriat cu școli europene și școli din...

Read more

Mediul

                                                                                              MEDIUL                  Mediul este reprezentat de totalitatea elementelor si conditiilor de viata cu care individul interactioneaza, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale, in diferite etape de evolutie. Factorii de...

Read more

Trois types de jeux

TROIS TYPES DE JEUX Prof. Negru Simona-Solomia Liceul Teoretic ,,Eftimie Murgu,, Bozovici, Caraș-Severin La classification des jeux pédagogiques que nous voulons proposer dans les lignes qui suivent n’à pas...

Read more

Managementul resurselor umane dimensiune…

1.      Managementul resurselor umane – dimensiune a managementului educațional și școlar     1.1 Școala ca organizație    Într-o societate în tranziție, așa cum este societatea în care trăim, în care fiecare instituție, fiecare...

Read more