OPERA FOLCLORICÃ LOCALÃ

– PARTE INTEGRANTÃ A FOLCLORULUI ROMÂNESC –

Prof. Cristina Ciucã

Şcoala cu clasele I-VIII Bâsca-Chiojdului, Buzãu

Ca în atâtea locuri de pe întinsul tãrii noastre, constiinta folclorului, specificã satului românesc, este prezentã si în comunitatea sãteascã a Chiojdului. Credintele si obiceiurile strãvechi, îndeosebi cele privind momentele importante ale vietii omului – nasterea, cãsãtoria si moartea, prezintã un mare interes pentru localnici.

Indiscutabil, folclorul chiojdean este arhitectura acestor meleaguri. Folclorul local exprimã un întreg univers de gânduri, stãri si sentimente, credinte si relatii sociale, fiind astfel o autenticã enciclopedie anonimã, realizatã într-o formã artisticã elevatã.

Strãveche vatrã folcloricã, zona Chiojdului a constituit o punte de legãturã, de interferentã a creatiei populare locale cu folclorul din zona Munteniei, Moldovei si Transilvaniei. Elementele de influentã, departe de a dizolva fondul creatiei, au fost grefate pe elementul creator în sensul integrãrii lor într-o conceptie proprie. Iatã de exemplu “Cântecul haiducesc” de la mos Gheorghe Oprea din satul Plescioara, comuna Chiojdu:

„Of, frunzã verde si-un dudãu,

Of, Buzãu, Buzãu, Buzãu!

Surpati-s-ar malul tãu,

Sã creascã iarba dudãu,

Sã pascã si murgul meu.

Of, Buzãu, Buzãu, Buzãu!

Face-s-ar un pod mereu,

Sã treacã si bun si rãu

Sã treacã si-un frate-al meu,

Cãlare pe-un mândru’ leu.

Pe urmã sã trec si eu

Sã mai ies colo pe vale

Ca sã mã asez în cale.

În calea ciocoilor

În trecerea oilor.

Of, Buzãu, Buzãu, Buzãu!

Ce vii umflat ca un zmeu

Asupra capului meu?

ªi eu stau pe cal mereu,

Ciudã mare, rãu ce-mi pare

C-a venit Buzãul mare.

De nu-l pot trece cãlare.

Tot cu mâna pe pistoale

ªi cu ochii tot pe vale.

Of, Buzãu, Buzãu, Buzãu!

i-ai venit bolovãnos,

Nici cãlare nici pe jos

Nu pot trece apa ta

Buzãule, apa rea.

Dacã vãzui si vãzui

Fãcui saua luntrisoarã,

Iebincile vâslisoare

ªi trecui Buzãul mare.”

Creatia popularã chiojdeanã a coexistat în interiorul creatiei populare buzoiene cu amprentele ei specifice pe care le-a conferit-o oamenii, locurile si evenimentele social istorice locale.

Într-un studiu consacrat folclorului nostru, profesorul prahovean Gheorghe C. Ionescu afirma: “Nãscut din suferintã de dor, din bucurie si sperantã, din luptã si ideal, plãmãdit, în arsita câmpului, la umbra stejarului sau în desisul codrului, folclorul prezintã tot ceea ce are mai ales, mai intim, un popor, toatã bogatia sufletului si simtãmintele lui” :

“Frunzulita bobului

În muchea Chiojdului

Rotii ochisorii roatã

ªi privii comuna toatã

Vãzui puiul nu m-asteaptã’’.

sau

“Floricicã flori mãrunte,

Vine badea de la munte,

Cãlare pe-un cal roscat,

Vine la mândruta-n sat,

Din muntii Siriului,

În Bâsca Chiojdului.

Murgu sade si necheazã,

Badea bea si se distreazã.

Murgule, cãlut de munte,

Du-mã la Chiojd mai iute,

La mândruta în Brãdet,

Cu dorul cuprins în piept,

Cã m-asteaptã, în pridvor,

ªi nu mai poate de dor”.

Tot în zona folcloricã a Chiojdului au circulat douã variante ale Mioritei. În prima, care trebuie sã fi circulat intens în aceste locuri cu zeci si sute de ani în urmã se spune:

“ – Ritã, mioritã

Cu lânã plãvitã.”

Nu apare cunoscutul decor montan în care are loc transhumantã si nu apar direct nici cei doi ciobani, cel ungurean si cel vrâncean. Ciobanul amenintat cu moartea nu ni se spune dacã este moldovean sau muntean. Pare mai degrabã muntean si autorul anonim îl numeste “feciorasul crunt”:

“Feciorasul tãu

Fuse la greu

Feciorasul crunt

Pus e la pãmânt”.

A doua variantã este consideratã a fi de data mai recentã si ea relevã brodarea unor noi elemente pe fondul traditional:

“Cei trei ciobãnei” cântã cu foc de dragul unei “dalbe mândrute”:

“Mândrã la privit

Dragã la iubit;

Ruptã ca din soare,

Dragã la oricare.”

Unul dintre ei:

“Ãl mai tinerel

ªi mai frumusel”

este

“De lume - ndrãgit

De fete iubit”

si mai ales

“De mândra din vale

Cu dragoste mare”.

Oamenii vechi ai acestor meleaguri s-au ocupat din cele mai vechi timpuri cu tãiatul lemnelor, cresterea vitelor, pãstoritul, cu tesutul borangicului, încrustând pe rabojul anilor o existentã îndelungatã prinsã în cremenea acestui pãmânt.

Tãlãngile pe plaiuri, doinele ce se risipesc în toate zãrile, lãtratul câinilor ce musca din linistea noptii la care se adaugã zvonul cântecului, vârtejul îndrãcit al jocului, precum si costumul popular, îndeosebi cel de la Poenite, care pãstrezã liniile specifice ale trandafirilor, cioarecii purtati de bãtrâni dupã croiala strãbunã dau, acestei zone un pitoresc deosebit.

Oamenii – frumosi la chip si la suflet, harnici si cu credinta în Dumnezeu au gãsit în muncã nu numai împlinirea unui ritual sfânt, ci si bucuria de a trãi.

Bucuria oamenilor se manifestã prin cântec si joc:

În zona Chiojdului sunt dansuri care diferã de la sat la sat. Unul dintre cele mai frumoase si mai des întâlnite dansuri este “Ciobanasul”. Se danseazã în perechi care sunt asezate în cerc. Specifice acestui dans sunt strigãturile bãietilor însotite de chiuiturile fetelor:

Bãietii Fetele

- Ciobãnas la oi am fost, Iu, hu!

- Oile nu mã cunosc! Iu, hu!

- Mã cunosc bãcitele, Iu, hu!

- Cã le tuc guritele! Iu, hu!

- De când n-am mai fost la oi, Iu, hu!

- N-am mai purtat cioareci noi! Iu, hu!

- De când n-am mai fost la stânã, Iu, hu!

- N-am mai mâncat brânzã bunã! Iu, hu!

Dansul continuã în cerc strigându-se:

- Frunzã verde de cicoare, Iu, hu!

- Ciobãnasul – hora mare! Iu, hu!

- Frunzã verde ca alunul, Iu, hu!

- Ciobãnasul câte unul. Iu, hu!

Pasii specifici sunt: doi pasi înainte cu stângul, doi cu dreptul peste stângul si patru pasi înapoi.

Printre alte dansuri ce se gãsesc în zona Chiojdului se numarã: “Mândrulita”, “Brâuletul”, “Sârba” (îndeosebi cea de la Poenitele care se joacã spre stânga), “Rata” si “Hora-mare”.

Mândrulita – este un dans popular care se joacã în perechi. Acestea sunt asezate sub formã de cerc.

Bãietii schimbã fetele dupã fiecare strigãturã:

„Fugi fetitã de la mine,

Cã nu fac casã cu tine!

Foaie verde de cucutã,

Fugi de-aci cã esti uratã!

Frunzã verde foaie latã,

Fugi de-aci fetitã-naltã!

Foaie verde si-o sipicã,

Fugi de-aci fetitã micã!

Frunzã verde trei smicele,

Fugi de-aci cã n-ai mãrgele!

Frunzã verde, foi de tei,

Fugi de-aci cã n-ai cercei!

ªi sã fugi, fetitã, fugi,

Cã te iau la buturugi!

ªi dã-i drumul si, …!”

Când revine perechea initialã se strigã:

„Frunzulitã si-o lalea,

Na pe-a ta si dã-mi pe-a mea!”

Perechile fac doi pasi cu stângul si doi cu dreptul (în timpul dansului) – mergând înainte sub formã de cerc.

“Brâuletul “ – este un dans bãtrânesc care se danseazã tot în cerc – bãieti si fete. Se face un dans la dreapta, unul la stânga si trei pasi – pe la spate – spre dreapta. În timpul dansului bãietii spun strigãturi si fetele rãspund prin chiuituri.

Bãietii: Fetele:

- I-auzi brâul! Iu, hu!

- Trece râul! Iu, hu!

- ªi mândruta potecuta, Iu, hu!

- Potecuta! Iu, hu!

- Cine s-o lãsa de brâu, Iu, hu!

- Sã dea vadra cu rachiu! Iu, hu!

- Iara ci-nu s-o lãsa, Iu, hu!

- Sã dea numai cinci oca! Iu, hu!

Ritmul acestui dans este vioi, iar oamenii prinsi în vârtejul îndracit al jocului îsi exprimã forta, vitalitatea si bucuria de a trãi.

Unul dintre cele mai vechi dansuri populare întâlnite pe aceste meleaguri este – “Rata’’. El este întâlnit în satele Cãtiasu si Poienitele. Acest dans se joacã tinând mâinile pe umãr, în cerc. Se fac câte trei pasi spre stânga si trei pasi spre dreapta. Ritmul este vioi. În timp ce se danseazã, bãrbatii spun urmãtoarele strigãturi, iar fetele rãspund cu chiuituri:

Bãietii: Fetele:

- Trece rata Dunãrea Iu, hu!

- ªi rãtoiul dupa ea! Iu, hu!

- ªi-un boboc a mai rãmas, Iu, hu!

- Eu cu stângul nu mã las! Iu, hu!

- Un, doi, trei! Iu, hu!

Se bat pe loc, cu stângul trei bãtãi.

- ªi cu dreptul alte trei! Iu, hu!

Se repetã cu dreptul aceleasi bãtãi.

- ªi-un genunchi! Iu, hu!

Se înclinã genunchiul drept spre pãmânt.

„- ªi-un papuc. Iu, hu!

- ªi dã-i drumul sã mã duc! Iu, hu!”

Se ridicã piciorul drept în fatã.

Strigãturile se pot repeta de douã, trei ori în timpul dansului.

Aceste jocuri populare se danseazã dupã melodia interpretatã la fluier sau vioarã acompaniatã de tambal mai mult pe la nunti unde participã majoritatea locuitorilor.

“Nea ªtefan clanaragiul’’ – (din Chiojdu) era prezent la horele duminicale distrând tineretul cu hori si sârbe specifice aceste bogate zone folclorice, melodiile fiind executate cu clarinetul sãu, purtat la brâul rosu cu care se încingea peste fusta-i plisatã si cioarecii albi de aba. Cu fluierul, dar si cu vocea tremuralã de tenor, rapsodul septagenar cânta cu foc si inimã balade populare “Corbea” sau “Radu mamii”, “Gheorghelas” si alte cântece ale folclorului nostru românesc.