Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768

Jocul didactic matematic la ciclul primar
Joi, 08 Aprilie 2010 00:00

 JOCULUI DIDACTIC MATEMATIC LA CICLUL PRIMAR

 

Prof. Marşeu Rodica Lavinia

Şcoala cu clasele I – VIII Dudeştii Noi, jud Timiş

 

 

 

Adaptarea copilului la munca şcolară se realizează dând caracter de joc multor activităţi didactice desfăşurate în primele săptămâni de şcoală. În felul acesta conţinutul învăţământului apare în forme atractive iar dobândirea deprinderilor constituie pentru copil izvor de satisfacţii reale. Utilizarea jocurilor matematice contribuie la însuşirea mai rapidă, mai accesibilă şi mai plăcută a unor cunoştinţe legate de mulţimi, elemente simple de logică matematică, numeraţie, operaţii cu mulţimi, propoziţii logice şi numerice.

 

Mica şcolaritate este perioada când se modifică substanţial regimul de muncă şi de viaţă a şcolarului mic. Mediul şcolar, în care copilul de 6 – 7 ani este primit,este complet diferit de cel familial, el fiind creat nu pentru a distribui satisfacţii afective, ci pentru o muncă disciplinată continuă, organizată. Şcoala constituie un mediu care, în locul unui grup restrâns (ce de joacă), oferă copilului o colectivitate şi un loc de muncă, cu numeroase întrepătrunderi- mentale, afective, morale, care se constituie ca un important resort al dezvoltării lui psihice.

Învăţarea la vârsta şcolară mică este un gen de activitate şi totodată o formă de cultură care solicită intens operările în plan presupus convenţional, simbolic, bazat pe norme de substituţie şi mediere, de transfer şi transformare, de corespondenţă. Obiectele şi situaţiile reale sunt înlocuite în mare măsură prin semne , reprezentări grafice, simboluri, care cel puţin în cazul unor obiecte fundamentale – matematica şi citit-scrisul, devin, pentru şcolarul din clasa I, materia nemijlocită a percepţiilor şi instrument al demersurilor cognitive. Desprins de cercul mirific, practic – acţional al jocului şi al povestirilor, copilul se vede deodată proiectat pe orbita construcţiilor formale, abstracte, adesea aride, care îmbrăca forma informaţiilor şi a cunoştinţelor ce se transmit cu regularitate prin lecţie şi care apoi trebuie însuşite, reproduse, demonstrate de către copil în faţa învăţătorului care apreciază nivelul performanţei şcolare. Învăţarea de tip şcolar îşi are rădăcinile în formele de experienţă spontană ale vârstei preşcolare, care se împletesc când cu manipularea obiectelor, când cu jocul, când cu unele forme elementare de muncă.

Adaptarea la şcoală, la ocupaţiile şi relaţiile şcolare tresupune o oarecare maturitate din partea copilului, care să-i insufle capacitatea de a se lipsi de afectivitatea din mediul familial şi de interesele imediate ale jocului, pentru a pătrunde într-un univers de legături sociale şi a-şi asuma îndatoriri. Studiile de specialitate înregistrează dificultăţi multiple de adaptare generate fie de o bază psihofiziologică precară (instabilitate neuropsihică), fie de fixaţiile şi conflictele afective de sorginte sociofamilială (încăpăţânare, negativism), fie de însuşi mediul şcolar (sarcini copleşitoare, educatori dificili, clase suprapopulate care impieteză asupra obţinerii stării de atenţie şi a disciplinei necesare bunei desfăşurări a lecţiei). De aici comportamentele de retragere în sine, compensare prin mijloace nedorite.

Mutaţiile bruşte care acompaniază noua vârstă în desfăşurarea copilăriei, mutaţii ce se petrec sub acţiunea sistematică a mediului şcolar, care aduce cu sine noi cunoştinţe, noi tehnici intelectuale, noi exigenţe şi îndatoriri, i-au determinat pe specialişti să vorbească despre „şocul şcolarizării”. Noul mediu social, obositor dar şi de temut, provoacă nu rareori baiatului sau fetiţei de şase, şapte ani o frică paralizantă. De aici importanţa deosebită a socializării prin frecventarea grădiniţei, care, interpusă între familie şi şcoală, contribuie la atenuarea şocului începutului de şcoală. Ea îl obişnuieşte pe copil cu viaţa socială în afara căminului familial. Greşesc enorm acei părinţi care fie din neglijenţă, fie din nepricepere, fie din neputinţă nu-şi trimit copiii la grădiniţă, măcar la grupa mare şi pregătitoare.

Adaptarea copiilor la viaţa şi activitatea şcolară nu este uşoară. Odată cu intrarea în şcoală (la 6 – 7 ani), copilul nu renunţă cu uşurinţă la comportamentul ludic ce i-a intrat în obişnuinţă în anii preşcolarităţii. E drept, acum el este apt să practice conştient şi cu suficientă motivaţie activităţi de altă natură decât jocul, cum sunt învăţătura, munca şi creaţia, prima dintre ele fiindu-i cu totul specifică. Aşa cum preşcolarul se află la vârsta jocului, şcolarul de clasa I se află la primul contact autentic cu învăţarea organizată şi sistematică. El are imaginea acestei realităţi, în anumite limite se complace în ea, în sensul că e prea mare tendinţa de a învăţa să citeşti, să scri, să socoteşti, să te avânţi în cunoaştere pe calea cititului şi pe calea explorării organizate a realităţii cotidiene, ca să poţi renunţa cu uşurinţă la asemenea ocupaţii şi să rămâi la simpla practicare a jocului. Dar, la această vârstă, e încă prea puternică motivaţia jocului, mai ales la şcolarul de clasa I. Ar trebui ca activitatea de învăţare organizată – cea realizată în principal sub forma lecţiilor – să fie cu mult mai tentantă şi atractivă decât jocul, pentru ca elevul să se îndepărteze de acesta.În realitate, cu excepţia primelor zile şi săptămâni de şcoală, copilul de 6 – 7 ani, fără să mai vorbim de acela care se află la sfârşitul micii şcolarităţi, simte mare discrepanţă între activitatea de iniţiere în învăţare, specifică grădiniţei de copii şi cea realizată în şcoală. Ceea ce simte el în această privinţă este o realitate total schimbată. Şcoala este altfel concepută decât grădiniţa de copii în sensul că ţine prea puţin seama de mobilurile interne care determină şi corelează diferitele conduite ale copilului. Acesta este şi motivul pentru care, odată cu păşirea pragului şcolii, micul şcolar pune din ce în ce mai puţine întrebări, priveşte cu rezervă – uneori cu indiferenţă, ceea ce i se cere să facă în clasă, în afara ei şi în afara şcolii, îndeplineşte formal sarcinile şcolare şi se refugiază, pe ascuns sau făţiş, în lumea care îi convine, lumea jocului.

Ce se poate face în această privinţă?

Analizându-se nereuşita la învăţătură, mai ales în clasa I, a copiilor normal dezvoltaţi, s-a constatat că aceasta se datorează, între altele, necultivării atente a intereselor elevilor, în vederea achiziţionării noilor cunoştinţe. Cu alte cuvinte, progresul în procesul de învăţământ este condiţionat într-o măsură covârşitoare de o motivaţie superioară din partea elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit faţă de problemele ce i se oferă, prin plăcerea de a cunoaşte şi explora necunoscutul, prin satisfacţiile ce le are în urma eforturilor sale.

Prin urmare, strategia didactică trebuie să includă în coordonatele sale şi această preocupare a educatorului pentru captarea şi menţinerea, în permanenţă în condiţii „de înaltă tensiune” a atenţiei şi interesului elevului.

Una din căile de realizare a acestui obiectiv o reprezintă jocul didactic, punte ce poate uni şcoala cu viaţa, activitate aparent facilă, totdeauna atractivă, care pune în funcţie toate forţele intelectuale ale copiilor, precum şi trăirile afective. Asemenea mijloc instructiv – educativ are valori formative cu atât mai profunde cu cât decurg mai firesc din trebuinţele, atracţiile elevilor şi crează climatul afectiv şi intelectual propice dezvoltării independente, originale şi în acelaşi timp, a exprimării verbale.

La clasa I, jocul didactic matematic, alături de celelalte jocuri, poate da un randament sporit faţă de alte modalităţi de lucru, folosite în activitatea de învăţare, deoarece el face parte din preocupările preferate ale copiilor.

Valoarea principală a jocului didactic rezidă în faptul că face elevii, participanţii nemijlociţi, direct interesaţi la propria lor formare. Jocul didactic matematic reprezintă o modalitate de asigurare a continuităţii între grădiniţă şi şcoală, de uşurare a procesului adaptării copiilor la specificul muncii şcolare, de învăţare.

Rezolvarea unei sarcini didactice matematice, fie că respectă anumite reguli, fie că îmbracă forma unor exerciţii, este mai puţin resimţită în planul efortului intelectual depus de copii, dacă se desfăşoară ludic. Lecţiile de matematică pot fi îndrăgite de către copii dacă se derulează în sprijinul jocului. La clasa I, chiar dacă ponderea elementului joc diferă de la o formă de activitate matematică la alta, acesta nu trebuie să lipsească în nici un caz.

 

Bibliografie:

Anucuţa, P. Poveşti şi jocuri matematice distractive, Editura Excelsior, Timişoara, 1998

Şchiopu, U. Dezvoltarea operativităţii gândirii copilului de la 7 – 11 ani, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966

Popovici, E. Culegere de jocuri didactice pentru clasele I – IV, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971

 

 

Ultima actualizare în Miercuri, 07 Aprilie 2010 22:18
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Calitatea in educatie

CALITATEA IN EDUCATIE   Conform Cadrului National de Calificari Profesionale, calitatea reprezinta nivelul de satisfactie pe care il ofera eficacitatea ofertei educationale din domeniul invatamantului si formarii profesionale, stabilit prin atingerea unor...

Read more

Ordinul 5817 din 2012

Ordinul 5817 din 25 septembrie 2012 (Ordinul 5817/2012)   Ordin pentru modificarea anexei nr. 4 la Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului, al ministrului administratiei si internelor si al ministrului finantelor...

Read more

Educatia si softul educational

EDUCAŢIA ŞI SOFTUL EDUCAŢIONAL             Profesor Păduraru Constantin Eugen Şcoala gimnazială nr. 1 Slănic Moldova, judeţul Bacău            Rezumat:          Articolul de specialitate propus prezintă impactul deosebit pe care îl are softul...

Read more

TEHNICI DE DISCUTIE CARE CONTRIBUIE LA …

TEHNICI DE DISCUtIE CARE CONTRIBUIE LA DEZVOLTAREA GÂNDIRII CRITICE Dimitriu Alina, profesor de geografie Grup Şcolar Tehnic Drãgãnesti-Vlasca, Teleorman     În acest articol voi prezenta douã tehnici de dezvoltare a gândirii critice: investigatia...

Read more

Les etapes de la comprehension orale

LES ETAPES DE LA COMPRÉHENSION ORALE   Ilie MINESCU Universitatea de Vest TIMIŞOARA     La pré-écoute Lors d’une activité de compréhension orale, les élèves comprennent en général: les mots qu'ils connaissent déjà; les mots transparents ; les mots dont...

Read more

Premise si cerinte in formarea personali…

PREMISE ŞI CERINŢE ÎN FORMAREA PERSONALITĂŢII ELEVULUI Prof. înv. primar OLAR CAMELIA-MARIA Şcoala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” Orăştie ...

Read more

Utilizarea presei scrise in educatie

UTILIZAREA PRESEI SCRISE ÎN EDUCAŢIE   Prof. Chiţac Mihaela Şcoala ,,Constantin Brâncoveanu” Constanţa     Tema în discuţie ,,Utilizarea presei scrise în educaţie” cautǎ  sǎ surprindǎ în linii mari aspectele pe care elevii trebuie sǎ...

Read more

Rolul scolii in formarea morala a elevil…

ROLUL ŞCOLII ÎN FORMAREA MORALĂ A ELEVILOR   Prof. înv. primar Vaida Ioana-Alina Şcoala Gimnazială Fodora, com. Gâlgău   Inima copilului este un pământ ce nu poate fi lăsat necultivat. Familia, școala și alte...

Read more