INFLUENŢA STATUTULUI SOCIO-ECONOMIC ŞI ATITUDINII FAŢĂ DE EDUCAŢIE A FAMILIEI ÎN REUŞITA ŞCOLARĂ

Şeptelean Florina Elvira,

doctorand Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

Reuşita şcolară este influenţată de o multitudine de factori, cei mai importanţi fiind,  poate, situaţia economică a familiei şi nivelul cultural al părinţilor prin prisma atitudinii lor vis-a-vis de educaţie. Pe de o parte, situaţia economică precară a familiei determină traseul şcolar al elevului în condiţiile în care multe familii, mai ales cele din nivelul rural, nu au capacitatea de a suporta cheltuielile de şcolarizare ale copilului, adică rechizite, îmbrăcăminte, transport, finalitatea fiind, de cele mai multe ori, întreruperea şcolarizării. În cel mai fericit caz, abandonul şcolar are loc după finalizarea şcolarităţii obligatorie.

Pe de altă parte, numeroşi autori susţin că reuşita şcolară depinde într-o mai mare măsură de factorii culturali sau de nivelul de pregătire al părinţilor. Este subliniată influenţa nivelului de aspiraţie al părinţilor, atitudinea lor faţă de educaţie, dar mai ales bagajul cultural propriu-zis, exprimat in limbajul utilizat in familie şi în practicile culturale ale acesteia (lectura cărţilor, discuţii pe diferite teme, vizionarea de spectacole, vizitarea de muzee, expoziţii).

            Reuşită şcolară, educaţie, rolul familiei, statut social, clasă socială, nivel cultural

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române defineşte „succesul” ca fiind „rezultatul favorabil, pozitiv al unei acţiuni”. Succesul poate fi privit drept ţinta, scopul pe care doreşti să-l atingi folosind toate mijloacele şi cunoştinţele de care dispui. Pentru atingerea obiectivelor pe care o persoană şi le defineşte şi doreşte să le atingă, trebuie, în primul rând, ca acestea să fie definite, fixate, şi mai apoi, prin educaţie continuă, să le ducă la îndeplinire. Succesul are şi o componentă externă, socială, adică să fii o persoană a cărei realizări sunt recunoscute în mediul social, în acest fel beneficiind de un statut social şi economic potrivit cu aşteptările şi aspiraţiile sale.

Dezvoltarea şi succesul individual are la bază are la bază câţiva factori dintre care familia şi şcoala sunt poate cei mai importanţi, dat fiind faptul că, dreptul la educaţie este inclus în constituţiile tuturor statelor, aceasta fiind principalul mijloc de a obţine generaţii de cetăţeni loiali şi în stare să-şi aducă aportul propăşirea ţărilor.

Succesul şcolar a devenit, în cele mai multe cazuri, un garant al reuşitei ulterioare a individului în viaţă, baza care asigură realizarea socio-economică a persoanei. Performanţele, rezultatele elevului marchează traiectoria sa ulterioară, interesul pentru acestea nefiind întâmplător din acest punct de vedere. În primă fază, notele obţinute, rezultatele la examene influenţează poziţia elevului în familie şi în grupul de prieteni, dar şi prestigiul familiei, percepţia socială a acesteia. Mai mult, şcoala este evaluată de comunitate în funcţie de rezultatele obţinute de elevii săi, iar dorinţa părinţilor să fie depăşiţi de copiii lor în ceea ce priveşte statutul social şi economic este absolut normal.

Cu toate că principiul egalităţii de şanse, al dreptului la educaţie şi ideologia educaţiei de masa susţin ideea că toţi indivizii pot concura, pe picior de egalitate, din punctul de vedere al şanselor de succes şi că succesul depinde exclusiv de meritele individului, iar diferenţele dintre clasele sociale în ceea ce priveşte succesul şcolar şi ulterior, al reuşitei sociale, nu există, cercetările şi rezultatele în domeniul ştiinţelor sociale, precum şi realitatea socială demonstrează relaţia reală dintre reuşita şcolară şi clasele sociale. Din acest punct de vedere, copii cu aptitudini egale, dar provenind medii sociale, clase sociale diferite pot obţine performanţe sociale diferite care le influenţează în mod diferit parcursul ulterior în viaţă, clasa socială fiind definită ca ” formă socială determinată economic, care cuprinde indivizi ce deţin aproximativ aceleaşi tipuri şi cantităţi de capital economic şi uman; o grupare de indivizi care împărtăşesc resurse economice comune ce influenţează puternic stilul de viaţă pe care au posibilitatea să îl ducă (Giddens, 2001)”. În general, societatea este considerată a fi structurată în clasa superioară a cărei condiţie materială depăşeşte net media şi minoritară din punt de vedere numeric, mijlocie şi inferioară, fiind evident că membrii clasei inferioare dispun de cele mai reduse resurse şi au identitatea cea mai puţin valorizată din punct de vedere social.

În relaţia dintre stratificarea socială şi performanţa şcolară, cercetările efectuate de-a lungul timpului au demonstrat că elevii care provin din clasele mai puţin avantajate socio-economic au, în general, rezultate şcolare mai modeste. De asemenea, abandonul şcolar este mai ridicat, la fel şi absenteismul şi îşi continuă studiile în proporţie mai mică (liceu, studii superioare de scurtă şi lungă durată) din cauza faptului că au aspiraţii şcolare mai scăzute, dar şi pentru că nu văd legătura dintre activitatea şcolară susţinută şi realizarea ulterioară pe plan profesional, economic şi social ca fiind una determinantă (Neculau  şi Boncu, 1998).

În cazul claselor sociale de mijloc şi inferioară, părinţii nu dispun de un capital economic, material pe care să-l transmită copiilor, singura modalitate de a-i ajuta fiind acela de a face eforturi pentru a investi în educaţia acestora pentru a le oferi şansa se a reuşi să-şi depăşească situaţia socială şi economică prin studii care să le deschidă orizontul în evoluţia profesională. Cu toate că statul oferă gratuit accesul la educaţie, acesta presupune eforturi financiare, câteodată substanţiale, din partea familiei. Este bine cunoscut faptul că pentru familiile din medii defavorizate până şi achiziţionarea de rechizite şi de îmbrăcăminte reprezint un efort pe care nu şi-l pot permite. De asemenea, cu cât se înaintează pe scara nivelului de pregătire, cheltuielile aferente şcolarizării implică eforturi şi mai mari. În momentul în care elevul definitivează ciclul gimnazial şi urmează să-şi continue studiile în cadrul unui liceu sau al unei şcoli profesionale, se pune problema cheltuielilor legate de cazare, mâncare şi întreţinerea zilnică, transport, dar şi cea a creşterii acelor cheltuieli legate de îmbrăcăminte pentru ca elevul să se integreze în colectivul şi, de obicei, mediu urban cu „exigenţele” sale, întrucât instituţiile de învăţământ secundar care asigură o pregătire de perspectivă sunt preponderent la oraş. Problema devine şi mai stringentă în cazul în care se continuă studiile în domeniul universitar, cheltuielile de şcolarizare crescând în concordanţă cu acesta, locurile subvenţionate de stat fiind din ce în ce mai puţine, iar bursele de studiu sau cele sociale neputând acoperi cheltuielile. De asemenea, nu trebuie să excludem faptul că şi resursele educaţionale precum manuale, rechizite, alte materiale didactice pot fi costisitoare.

În ultimii ani, în contextual transformărilor economice prin care a trecut România (privatizări soldate cu disponibilizări masive de personal, falimentul a numeroase unităţi economice, lipsa de iniţiativă antreprenorială şi investiţii, etc.), dar şi a crizei economice mondiale a căror consecinţe le resimţim direct, se înregistrează o rată mai ridicată a abandonului şcolar, cauzată de situaţia economică a familiei. Spre deosebire de ţările dezvoltate unde abandonul şcolar are loc după finalizarea învăţământului obligatoriu finanţat de stat, în cazul ţărilor mai puţin dezvoltate, aşa cum este şi cazul României, acesta se produse înainte de finalizarea şcolarităţii obligatorii. Explicaţia este că posibilităţile materiale ale familiilor nu sunt suficiente nici măcar pentru a asigura hranei zilnice, a îmbrăcămintei şi încălţămintei, iar lipsa condiţiile locative necesare studiului scad şansele copilului pentru continuarea studiilor. Copiii care trăiesc in familii sărace au şanse mai mici de a-şi însuşi o educaţie şcolară completă, iar cheltuielile pe care le presupune şcolaritatea, îndeosebi şcolaritatea de lungă durată, face ca multe familii să se orienteze spre filiere şcolare de scurtă întindere şi spre profesii solicitate imediat pe piaţa forţei de muncă.

Aşadar, diferenţele care ţin de nivelul resurselor materiale ale familiilor din care provin elevii, de investiţiile mai scăzute pe care cei din clasele mai puţin prospere le pot face în educaţia copiilor lor sunt evidente, însă acestea îşi manifestă influenţa până la un anumit punct, deosebit de importantă fiind atitudinea părinţilor faţă de educaţie şi ce aspiraţii au pentru copiii lor, dovedit fiind faptul că există multe familii cu venituri modeste care reuşesc să susţină cu succes activitatea de învăţare a copiilor.

Din acest punct de vedere, părinţii sunt conştienţi de faptul că, nedeţinând resurse materiale la un nivel foarte ridicat, este necesară susţinerea activităţilor intelectuale şi culturale în familie, compensarea prin mobilizarea în vederea reuşitei şcolare deoarece aceasta este văzută ca principala modalitate de construire a identităţii copilului în termeni de categorie socio-profesională, imagine de sine şi publică (Stănciulescu, 1997). Indiferent de clasa socială căreia îi aparţin, părinţii sunt conştienţi şi recunosc că succesul şcolar sunt cheia ascensiunii sociale şi a atingerii unui nivel pozitiv al realizării materiale şi recunoaşterii sociale, problema părinţilor din categoriile cu statut socio-economic scăzut este însă materializarea susţinerii instruirii şcolare.

Un alt factor determinant al diferenţelor în reuşita şcolară îl reprezintă educarea pe care familia este capabilă să o ofere copiilor în perioada preşcolară. Copiii proveniţi din familii cu un nivel economic mai ridicat, construit la rândul lor pe baza unei educaţii eficiente, reuşesc să pregătească mai bine copilul pentru şcolarizare, sunt capabili să-i explice cauzalităţi, îl încurajează să socializeze şi să interacţioneze cu oameni diferişi în contexe diferite, îi ghidează şi direcţionează atenţia copiilor spre detaliile relevante ale problemei, îi încurajează să găsească soluţii pentru rezolvarea problemelor, adică stimulează copilul să se dezvolte cognitiv. Mai mult, prin interacţiunea copiii lor, părinţii reuşesc să le dezvolte limbajul care este esenţial în asimilarea noţiunilor, modelarea stilului cognitiv şi formarea deprinderilor antrenate în rezolvarea de probleme, influenţând practic toate aspectele activităţii şcolare, copilul învăţând să folosească limbajul nu numai pentru comunicare, dar şi ca instrument al gândirii. Pe de altă parte, copiii din clasele sociale dezavantajate cresc de mici într-un mediu mai puţin stimulativ şi nu au posibilitatea asimilării de cunoştinţe la acelaşi nivel, transmiterea de capital cultural nefiind egal şi ducând la diferenţele de la nivelul reuşitei şcolare. Aşadar, elevii care provin dintr-un mediu familial favorizant beneficiază de la începutul şcolarităţii de un bagaj cultural foarte apropiat de cultura pe care şcoală o promovează, fapt ce-i oferă un avantaj net pentru succesul şcolar şi, ulterior, cel profesional. În acelaşi timp, copilul care este stimulat să frecventeze diferite instituţii culturale şi să participe la realizarea unor activităţi culturale în cadrul familiei are un start clar avantajat în comparaţie cu cei din familiile dintr-un mediu defavorizant care nu pot să asigure copiilor referinţele culturale minime, necesare pentru a valorifica eficient oferta şcolară.

Concluzionând, putem afirma că, alături de şcoală, familia reprezintă instrumentul prin care copilul îşi reglează şi defineşte legăturile mediul, aceasta fiind unul din factorii hotărâtori care contribuie la formarea personalităţii acestuia, pregătindu-l pentru viaţă şi susţinându-l în drumul său de căutare a locului în societate. Situaţia concretă în care se dezvoltă copilul, adică situaţia familiei şi atitudinea acesteia faţă de valorile educative ale şcolii este cea care determină gradul de reuşită şcolară a elevului şi realizarea sa pe plan profesional şi social.

Bibliografie:

1. Băncilă Gabriela., Zamfir Gheorghe., Algoritmul succesului, Ed. Polirom, Iaşi, 1999;

2. Coaşan Aurelia, Vasilescu Anton, Adaptarea şcolară, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1998;

3. Gal Denizia, Educaţia şi mizele ei sociale, Cluj – Napoca, Ed. Dacia, 2002;

4. Jigău Mihaela, Factorii reuşitei şcolare, Ed. Grafoart, Bucureşti, 1998;

5. Neculau Adrian, Boncu Ştefan, Perspective psiho-sociale în educaţie – Cooperare şi competiţie, 1998, în Cosmovici A., Iacob L., Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 1998;

5. Popescu, V.V., Succesul şi insuccesul şcolar, Revista de pedagogie nr. 12/1991;

6. Stănciulescu Elisabeta, Sociologia educaţiei familiale, vol I, II, Iaşi, Ed. Polirom, 1997;

7. Zdrehuş Cristina, Succesul şi insuccesul şcolar, Note de curs, Universitatea din Oradea, 2011.