IMPORTANŢA PREDĂRII ISTORIEI LOCALE

Prof. Vasile Cătălina

Liceul Teoretic”Paul Georgescu„ Țăndărei

Plecând de la afirmaţia lui N.Iorga: ”un popor care nu îşi cunoaşte istoria e ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii”, putem înţelege rolul important pe care îl are istoria locală şi predarea acesteia.

Prin predarea istoriei locale sunt aduse informaţii noi, fiind importantă transmiterea mai departe a istoriei strămoşilor, a tradiţiei. Cercetarea comunităților locale poate fi o activitate motivantă și stimulantă pentru elevi.

Cunoscând istoria locală ne este mai uşor să facem conexiunile cu evenimentele petrecute în istoria naţională şi universală. Studierea istoriei locale se poate face prin: lecţii, propunere de CDŞ-uri, prin activităţi extracurriculare.

Prin proiectarea lecţiilor de istorie, profesorul are posibilitatea de a integra în conţinutul acestora evenimente, informaţii care fac referire la localitatea natală. B. P. Haşdeu îl numea „uvrier” pe acest dascăl şi artist care „el singur strânge” materialul necesar „şi apoi tot el, singur, edifică” domeniul specialităţii sale, oră de oră, cu tact şi răbdare.

Integrarea elementelor de istorie locală în procesul instructiv-educativ, implică și utilizarea atât a unor mijloace de învățământ precum: obiecte istorice, etnografice, fotografii, mijloace tehnice audio-vizuale cât și a unor metode de învățământ precum: expunerea narativă, demonstrația, investigația, conversația, învățarea prin descoperire, comparația, problematizarea.

Metoda este un ansamblu de operații mentale practicate de profesor și elevi, o modalitate de direcționare a activității elevilor, prin intervenția stimulativă a profesorului, însoțită de un control sistematic al rezultatelor parțiale înregistrate, de evaluarea acestora și de necontenită adaptare a mersului mai departe a ciclului instructiv.

Conversația reprezintă o metodă pentru stimularea elevilor la ora de istorie, ce se bazează pe dialogul dintre profesor-elev, dar și dintre elev-elev. Cu ajutorul acesteia se pot clarifica anumite aspecte controversate atât din istoria locală cât și din istoria națională. Forma cea mai des folosită este cea a conversației euristice, ce are drept scop dobândirea de către elevi a unor noi cunoștințe. De exemplu, la tema Școala în perioada comunistă, elevii sub îndrumarea profesorului vor întocmi un chestionar pe care să îl folosească în discuțiile ce le vor avea ulterior cu părinții sau bunicii despre acea perioadă.

Problematizarea este o metodă didactică interogativă pentru că ea creează situații-problemă, prin care profesorul instigă curiozitatea elevilor. O situație-problemă în studiul istoriei locale poate fi: De unde vine numele localității?

Demonstrația este o metodă de explorare indirect, prin care profesorul dovedește o realitate, un fenomen, proces. A demonstra înseamnă a arăta elevilor obiecte și fenomene reale, pentru cunoașterea realității istorice și explicarea ei. Demonstrația se poate realiza prin mai multe mijloace:

· a obiectelor- la Muzeul Județean de istorie;

· a materialelor grafice: fotografii, grafice;

· a documentelor istorice: Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Ialomița;

· a mijloacelor audio-vizuale: filme.

Învățarea prin descoperire reprezintă o altă metodă folosită în predarea istoriei locale. Se bazează pe investigația proprie a elevului, cu scopul de a dobândi cunoștințe noi, de a descoperi cauzele, evoluțiile și consecințele evenimentelor istorice. Ea se poate folosi sub toate formele de organizare a activității didactice: individual, frontal, pe grupe. Dezvoltă competențe precum: observarea, cercetarea, aprecierea, analiza.

De exemplu, elevii primesc spre analiză un document ce face referire la un aspect din istoria locală. Lucrând pe grupe, elevii folosesec informațiile deja dobândite în orele anterioare, urmând să răspundă cerințelor, apoi să le prezinte.

Comparația ca metodă didactică poate fi folosită pentru a demonstra asemănările și deosebirile dintre evenimentele locale cu cele naționale. Prin această metodă, elevii vor explica trecutul comparând diferite evenimente istorice. Comparația poate fi concomitentă și succesivă. Comparaţia concomitentă constă în compararea unor evenimente istorice din aceeaşi perioadă cu condiţii diferite. Comparaţia succesivă constă în compararea etapelor unui proces, eveniment istoric sau a unor noţiuni istorice.

Valorificarea elementelor de istorie locală în cadrul lecțiilor de istorie, dar și folosirea unor activități extracurriculare, duc la formarea sentimentelor patriotice la elevi.

În ceea ce priveşte CDŞ-ul, ar trebui să existe în fiecare şcoală un opţional de istorie locală, unde pe lângă informațiile pe care le aduce profesorul pentru temele stabilite, un rol important îl au și informațiile aduse, culese de elevi din diferite surse. Un CDȘ de istorie locală îi poate familiariza pe elevi cu istoria orală.

Istoria orală este o metodă complexă de învățare, bazată pe pregătirea și realizarea de către elevi a unor interviuri și valorificarea acestora la clasă în scopuri de instruire. Este o povestire/ rememorizare a unor evenimente istorice făcută de o singură persoană. Rolul istoriei orale este de a face cunoscută aceea parte care nu apare în manuale, respectiv în cărțile de istorie. Implicarea elevilor în diverse proiecte de istorie orală duce la o cunoaștere mai bună a propriilor familii, la descoperirea unor aspecte neștiute despre localitatea natală.

În ceea ce priveşte activităţile extracurriculare, pot fi organizate excursii tematice, vizite la muzeu, vizionări de filme, realizări de interviuri şi întâlniri cu persoanele-martor din comunitate şi cu membrii marcanţi ai acesteia.

În cadrul unei excursii tematice se pot vizita locuri încărcate de istorie: primele școli din localitate, monumente istorice, lăcașuri de cult. Scopul unei excursii tematice este de a cunoaște elemente de istorie și geografie locală, în vederea dezvoltării interesului față de locurile natale și a patriotismului local. De asemenea, pot fi stabilite o serie de obiective precum: culegerea de date în legătură cu obiective vizitate, stabilirea relației dintre monumentele istorice și evenimentele cu ocazia cărora au fost construite, aprecierea valorii acestor vestigii.

În cadrul unei vizite la muzeu, elevii pot interacționa cu obiectele istorice ce au fost amintite în cadrul orelor dar și altele expuse. O astfel de activitate poate avea drept obiective: importanța păstrării, protejării patrimoniului cultural, stimularea capacității de observare, învățare.

O altă activitate extracurriculară desfășurată în cadrul studierii istoriei locale poate fi vizionarea de filme. Filmul este doar o parte a metodei audiovizuale, elevii putând prin intermediul acesteia să își creeze o imagine mentală asupra subiectului unei lecții. Filmul încurajează și determină conversații, discuții atât după o anumită secvență cât și la finalul acestuia.

De asemenea, se pot realiza realizări interviuri şi întâlniri cu persoanele-martor din comunitate şi cu membrii marcanţi ai acesteia. În cadrul unui astfel de demers, elevul cercetează un subiect, intervievează persoane, realizezază fotografii, portofolii.

Folosirea interviului în contexte diferite, dezvoltă la elevi o serie de competențe precum: gândirea critică, formularea de întrebări, ascultarea activă, organizare și lucru în echipă, sinteză, evaluare.

Rolul istorie locale este acela de sensibilizare, de înţelegere a fenomenelor istorice, de formare a unor atitudini civice, de respect faţă de valorile materiale şi spiritualitate moştenite, de fundamentare ştiinţifică a lecţiilor de istorie.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1. Nicoale Postolache, Didactica istorie, Ed. Fundației”România de Mâine”, București, 2008;

2. Gabriela Gruber, Didactica istorie și formarea de competențe, Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2006;

3. Măria Elize Dulamă, Strategii didactice, Clusium, Cluj Napoca, 2000;

4. Ștefan Păun, Didactica istoriei, Ed.Corint, București,2007;

5. Rădulescu Eleonora, Tîrcă Anca, Adaptarea curriculum-ului la contextul rural, Ed. Educația 2000+, București, 2005.