FAMILIA - FACTOR STIMULATIV

AL POTENŢIALULUI CREATIV AL COPILULUI

Cojocaru Anişoara, profesor în învăţământul primar

Colegiul Naţional ,,Roman – Vodă”, Roman

Rezumat

Din experienţa mea de peste treizeci de ani la catedră, pot spune cu certitudine că familia a jucat un rol important în viaţa copilului, mai mult, astăzi ea trebuie să-şi menţină rolul de sprijin, protector şi susţinător al vieţii propriilor copii.

Multe cercetări au evidenţiat existenţa unei corelaţii semnificative între atitudinea familiei faţă de activitatea copilului şi manifestările creative ale acesteia exprimate prin adoptarea a trei tipuri de comportamente: comportament autoritar, de dominare, comportament implicat şi comportament participativ, manifestate cu precădere la vârsta şcolarităţii.

Este şi motivul pentru care, ani de zile am urmărit cu atenţie evoluţia potenţialului creativ al elevilor în diverse situaţii, factorii care stimulează creativitatea dar şi cei inhibatori, pentru a determina acţiunile potrivite dezvoltării personalităţii elevilor.

La intrarea în şcoală, elevul vine cu ,,bagajul” de acasă, din familia care i-a fost model si sprijin. Conduita familială este diversă, se bazează pe principii proprii, de aceea şi manifestările elevilor diferite în faţa aceleiaşi situaţii. De aceea trebuie analizată cu atenţie conduita pe care o adoptă fiecare familie în parte.

Conduita autoritară corelează cu diminuarea manifestărilor creative, autoritarismul părintelui generează supunere, timiditate, împiedicându-l pe copil să se abată de la reguli, să caute ineditul, noutatea, neobişnuitul, originalul.

Comportamentul participativ stimulează, generând în copil încredere, iniţiativă, securitate, stabilitate, curiozitate.

Al treilea tip de comportament- neimplicat- diminuează manifestările creative, creează impresia unei false independenţe, lipsită de emoţionalitatea pozitivă a relaţiei cu părinţii. Acest comportament nu deteriorează echilibrul afectiv al copilului şi nu inhibă potenţialul creativ al acestuia.

Acţiunile părinţilor trebuie îndreptate spre înlăturarea acelor atitudini care blochează manifestările creative, care pot inhiba potenţialul creativ şi dezvoltarea unui climat încurajator, stimulativ, în care copilul să se manifeste creator, să-şi pună în valoare eventualele capacităţi de creaţie.

Ana Stoica-Constantin identifica câteva reguli care conduc la stimularea creativităţii la copil de către părinţi:

Libertatea- care presupune evitarea comportamentului autoritar, a excesului de protecţie prin crearea unei stări de teamă şi insecuritate copilului în condiţiile în care acesta îşi, manifestă curiozitatea.

Valori, nu reguli-transmiterea de reguli morale, a unor principii sănătoase de un. comportament interpersonal şi social pe care copilul le învaţă prin imitaţie nu prin impunerea sub forma de reguli al căror conţinut îi este străin.

Respectul-tratarea copilului cu respect va induce acestuia o stare de valorizare a propriei persoane şi îi va determina să răspundă la fel.

Relaţia afectivă-echilibrul este cea mai indicată măsură în care se creează copilului o stare de dependenţă dar nici lipsa totală a acesteia ,care îi poate crea un dezechilibru emoţional.

Evaluarea - priveşte stabilirea unor criterii comparative cu evoluţia acestuia şi nu cu copiii de aceeaşi vârstă sau cu un prototip de copil ideal. Este ştiut faptul că şi gemenii au niveluri de evoluţie diferită, dar copiii care nu au în comun decât vârsta, nu pot fi comparaţi şi etichetaţi, fapt care poate perturba imaginea de sine, fie prin aprecieri negative, fie pozitive exagerat.

Atitudini - evitarea unor comportamente compromiţătoare ale părinţilor faţă de alte persoane care ar putea aduce atingere demnităţii acestora.

Modele de rol, idol - fiecare copil are nevoie de un model de urmat pe care îl admiră, de aceea părinţii prin rolul lor în viaţa copilului să manifeste creativitate, implicare, flexibilitate.

Joaca - este o necesitate pentru copil şi un mod de a se exprima, când se joacă cu copiii, părinţii să adopte un comportament de copil, nu va impune reguli proprii pe care copiii nu le înţeleg, ci vor negocia regulile.

Jucăriile - cele mai apreciate de copiii creativi sunt acele jucării care le permit folosirea imaginaţiei, care oferă posibilităţi multiple de asamblare sau construcţie.

Evitarea presiunilor sau conformismul; orice copil trăieşte într-un mediu social în care vrea să fie valorizat, să fie apreciat şi să aibă prieteni, însă nu este necesar ca acest lucru să devină un scop în sine, o ţintă pentru copil sau adult.

Recompensele - sunt absolut necesare, întăririle pozitive dezvoltă motivaţia, întăresc imaginea de sine. Trebuie evitate întăririle materiale care pot devia motivaţia intrinsecă a copilului şi folosite întăriri de genul laudei în faţă altor copii, lucrările realizate expuse la vedere, aprecieri în faţă unor adulţi, popularizarea creaţiei într-o revista etc.

Deprinderile creative - constau în realizarea unui lucru obişnuit prin mai multe metode şi încurajarea copilului de către părinţi de a face acest lucru.

Deciziile - de regulă copiii se supun deciziilor luate de părinţi. Este foarte important ca şi copiii să fie încurajaţi să ia decizii pe care să le respecte.

Formele creative ale imaginaţiei şcolarului mic sunt stimulate de joc şi fabulaţie, de povestire şi compunere, de activităţile practice şi muzicale, de contactul cu natura şi de activităţile de munca. În perioada micii şcolarităţi, imaginaţia se afla în plin progres, atât sub raportul conţinutului cât şi al formei. Comparativ cu vârsta preşcolară, ea devine însă mai critică, se apropie mai mult de realitate, copilul însuşi adoptând acum faţă de propria imaginaţie o atitudine mai circumspectă, de autocontrol.

Pe parcursul şcolii primare, şi apoi al gimnaziului, dezvoltarea psihică cunoaşte cel mai intens ritm al său, fiind însoţită de conflicte, tensiuni, dizarmonii, unele funcţii psihice dezvoltându-se exagerat de mult, altele, dimpotrivă, rămânând mult în urmă. Nevoia de originalitate va deveni cu atât de mare cu cât copilul se apropie de preadolescenţă.

În ultimele trei decenii, cercetările de creativitate au căpătat un caracter preponderent experimental şi o amploare fără precedent, exprimată atât în numărul mare de studii, cât şi în varietatea de aspecte abordate; mulţi autori sunt obligaţi să recunoască însă că noţiunea de creativitate este încă insuficient definită. Aceasta situaţie se explică prin complexitatea procesului creativ, cât şi prin diversitatea domeniilor în care se realizează creaţia.

De aceea, menirea noastră ca dascăli este deosebit de importantă, de a aduce la şcoală părinţii, a-i implica în viaţa şcolară, a-i sprijini în munca susţinută de stimulare a creativităţii propriilor copii.

Bibliografie

Rosca, Al. (1981) Creativitatea generala si specifica, Ed. Academiei, Bucureşti

Rosca, Al. (1972) Creativitatea, Ed. Enciclopedică română, Bucureşti

Stoica, A. (1983) Creativitatea elevilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

Stoica – Constantin, A., Caluschi, M. (2005) Evaluarea creativităţii, Ghid practic, Editura Performantica, Iaşi