EVOLUŢIA FAMILIEI ÎN ROMÂNIA

                                   Prof. Neacşu Ionica-Ramona,

Liceul „Nicolae Bălcescu”, Voluntari, jud. Ilfov 

         Articolul urmărește evoluția instituției familiei, cu precădere după anii 1990. Ca orice instituție a avut și continuă să aibă un destin sinuos. Deși s-au înregistrat unele progrese, esența percepției asupra membrilor  familiei a rămas neschimbată.

          La 20 de ani după căderea comunismului, familia tipică din România se află încă în procesul deprinderii noilor cerinţe ale capitalismului. Drumul de la „statul ne îngijeşte pe toţi" la responsabilitatea autoadministrării este îngreunat de capcanele modelului capitalist. Familia românească trebuie să înveţe din mers să se protejeze şi să prospere.

          Cred că nu este o noutate pentru nimeni faptul că familia este recunoscută atât de Biserică cât şi de diferitele instanţe şi organizaţii publice ca una din instituţiile care a avut de suferit în urma schimbărilor, a transformărilor pe care societatea şi cultura le-au experimentat în ultima vreme, adică în ultimi decenii. Şi aceste schimbări nu au rămas fără ecou la noi. Exortarea „Familiaris Consortio” începe tocmai cu această constatare şi descriere a situaţiei familiei astăzi ca un joc de lumini şi umbre.

          Familia îşi are originea în căsătorie fiind alcătuită din soţ, soţie şi copiii născuţi din unirea lor sau adoptaţi, cărora i se pot adăuga şi alte rude, pe care îi unesc drepturi şi obligaţii.

         Specialiştii spun că schimbările petrecute în lumea contemporană au făcut să crească, în acelaşi timp, anxietatea, insecuritatea şi instabilitatea vieţii de famile. Termenul de familie a început să fie înţeles într-un sens mai larg, nu neapărat ca fiind format din copii şi părinţii lor.

         Am putea spune că omenirea s-a împărţit în două moduri de a gândi: pe de o parte se spune că familia şi căsătoria sunt lucruri care aparţin trecutului, că nu mai au nici un motiv de a exista. Cealaltă tendinţă afirmă că familia trebuie să îndeplinească în continuare funcţiile de bază pe care le are şi le-a avut dintotdeauna în viaţa şi în societate.

         În aşa numita societate dezvoltată se accelerează refuzul căsătoriei şi creşte practica legăturilor libere. Astăzi se înmulţesc exemple triste de familii fărâmate, de conflicte conjugale, de eşec, divorţuri şi procese judiciare pentru custodia copiilor, de copii cu conduite antisociale, cu probleme psihologice, dependenţa de droguri şi zeci de mii de familii monoparentale.

         În ceea ce priveşte cauzele, se vorbeşte de pierderea progresivă a valorilor morale şi spirituale, de lipsa unei orientări şi pregătiri adecvate cu vedere la căsătorie şi la paternitate, de presiuni sociale, de abandonul educaţiei religioase… Dar, pe lângă acestea, se constată şi o mişcare pozitivă: s-a trezit o imensă necesitate de a lucra în favoarea familiilor. Au fost create mişcări de terapie familiară, instituţii publice şi particulare dedicate să apere interesele familiilor.

         Statul român a luat din toate timpurile măsuri pentru ocrotirea familiei. Familia a fost considerată celula de bază a societăţii. În dreptul familiei, ocrotirea familiei a mai fost denumită şi “dreptul la căsătorie” sau dreptul persoanei de a întemeia o familie. Legiuitorul enumeră cateva principii pe care le consideră esenţiale pentru înjghebarea celei mai simple, numeric vorbind, celule sociale : familia. Aceste principii sunt: consimţământul la căsătorie exprimat în mod liber, egalitatea între soţi, dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor, egalitatea în faţa legii a copiilor din afara căsătoriei cu cei rezultaţi din căsătorie, prioritatea din punct de vedere al formalităţilor a căsătoriei civile faţă de cea religioasă, stabilirea prin lege a condiţiilor de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei.

         Tinerii români sunt astăzi împarţiţi între două modele de viaţă în comun. Pe de o parte, sunt susţinătorii cuplului tradiţional bazat pe principii conservatoare, larg răspândite în România şi, pe de altă parte, sunt susţinătorii cuplului occidental, mai liber în gândire si acţiune.

         Asadar, există două modele paralele : unul vine din Occident şi se dezvoltă în marile oraşe. El este vehiculat de filmele americane în care romantismul este singurul motor al cuplului, dar şi de românii care se întorc din străinătate. Celălalt model pe care îl cunoaştem deja  este cel care consideră că mariajul este un adevărat suport al comunităţii. Acest model continuă să fie foarte prezent în mediul rural.

         Cu toate acestea, modelul occidental, mai individualist, influenţează din ce în ce mai mult societatea românescă. Pentru unii specialişti, modelul tradiţionalist şi paternalist va suferi schimbări. Dar, astazi, nimeni nu se regăseşte cu adevărat, nici în primul model şi nici în cel de-al doilea.

         După un studiu al fundaţiei Şoros din 2008, peste 70 % dintre români consideră că persoanele căsătorite sunt mai fericite decât cele care nu sunt căsătorite. De altfel, peste 84 % dintre români estimează că o relaţie stabilă este o condiţie a fericirii.

         Cuplul este o valoare fundamentală la noi. Majoritatea cuplurilor răman încă împreună indiferent ce necazuri, ce neîmpliniri au sau chiar dacă nu mai există dragoste între parteneri. Este vorba despre o situaţie foarte conservatoare. Cuplul a evoluat în interior, dar, în exterior, imaginea vieţii în doi a rămas la fel şi presiunea societăţii, a anturajului, a familiei pentru căsătorie este şi astăzi la fel de puternică.

         Trecerea la economia de piaţă a pus familia românească în faţa unor situaţii noi, între care cele mai grele sunt cele legate de şomaj şi sărăcie, şi poate aşa se explică scăderea continuă a natalităţii, dacă ţinem cont de faptul că şi lipsa locuinţelor îngreunează situaţia tinerilor de a-şi întemeia o familie şi afectează în mod direct calitatea vieţii şi comportamentul nostru demografic.

         Importul unor modele considerate occidentale au dus la apariţia, în ultima vreme, a unei mari diversităţi de modele familiale şi stiluri de viaţa noi, deşi încă reduse faţă de modelul nostru tradiţional, românesc, de nucleu familial. Aceste noi stiluri de viaţă subminează stabilitatea familiei însăşi..

         Statul român încurajează şi azi această schemă tradiţională a vieţii în doi. Numai căsătoria este recunoscută ca uniune între bărbat şi femeie. Totuşi, după studiul fundaţiei Şoros realizat în 2008, mai puţin de 6 % dintre cuplurile din România au mărturisit că trăiesc în “uniune consensuală”. Uniunea consensuală nu are prea mulţi adepţi. Societatea nu vede cu ochi bun acest tip de convieţuire şi conservatorii sunt opozanţii cei mai înrăiţi. Aceştia nu consideră în niciun caz că uniunea consensuală ar fi un semn de emancipare.

         Pe ansamblul uniunilor consensuale însă, persoanele care coabitează nu sunt foarte diferite de cele căsătorite. Coabitarea reprezintă o opţiune tranzitorie (peste trei sferturi intenţionează să se căsătorească în viitor), o modalitate de adaptare la o situaţie problematică şi mai puţin o opţiune care să conserve caracteristicile unei orientări postmoderne de viaţă, fondată pe nevoi ale libertăţii şi autorealizării. Modelul clasic de familie este valorizat chiar şi de majoritatea celor care trăiesc în uniune consensuală în România.

         Şi rolul femeii în societate s-a schimbat de-a lungul timpului. Şi totuşi, nu toţi bărbaţii acceptă femeia ca partener de dialog. Problemele bărbaţilor sunt tot timpul mai importante şi femeile trebuie să se ocupe de tot în gospodărie. Femeile sunt foarte muncitoare şi profesional ele sunt foarte emancipate. Femeile se implică în sfera decizională mult mai puternic, iar existenţa unui copil nu le împiedică să-şi formeze o carieră, mai ales cand activitatea prestată, condiţiile de muncă şi de salarizare sunt deosebite.

         Un portret al femeii actuale din România, potrivit unui studiu realizat de Institutul Metro Media Transilvania, prezintă o persoană ce spală, calcă, plăteşte întreţinerea şi face curat, dar râvneşte la avansare şi afirmare la serviciu. Necăsătorită, uneori cu un copil, chiar dacă este total de acord că, pentru a creşte fericit, un urmaş are nevoie şi de un tată. Şi, nu în cele din urmă, religioasă, dar independentă.

        Evoluţia rolurilor parentale a înregistrat mari schimbări. Are loc o estompare a diferenţelor între cei doi părinţi, fiecare putând lua, după caz, locul celuilalt. Nu sunt puţine cazurile în care mama stă la serviciu mai mult timp, câştigă mai mult iar tatăl se ocupă de copii. Numărul de copii dintr-o familie a scăzut, în acelaşi timp însă au crescut investiţiile părinţilor în vederea creşterii şi educării copilului. Practicile educaţionale s-au modificat, observându-se o largă deschidere a familiei spre sprijin extern, familia nu mai are monopolul educării tinerei generaţii. Pe de altă parte s-au modificat şi relaţiile cu şcoala, tot mai mulţi părinţi înţelegând importanţa implicării în viaîa şcolară a copilului.

         În îngrijirea copilului ambii părinţi au roluri la fel de importante şi ar trebui să se implice în mod egal. Sunt familii în care s-a înţeles acest lucru, iar tatăl participă inclusiv la naşterea copilului. În cadrul familiei moderne se încearcă stabilirea unui parteneriat între membrii acesteia, care sunt cu toţii colaboratori şi parteneri, spre deosebire de familia tradiţională în care, toate acţiunile sunt centrate şi subordonate creşterii şi educării copilului. Se spune chiar că azi are loc o "detronare" a copilului.

         Fără a fi o instituţie în criză, familia continuă să reprezinte, ca şi în trecut, reperul cel mai important în viaţa românilor. Cele mai importante probleme cu care s-a confruntat familia au fost mai degrabă cele de ordin economic, principalii perdanţi fiind copiii, cu prea puţine resurse pentru dezvoltare, şi societatea în ansamblul ei, cu tot mai puţini copii. Valorile familiale ale românilor, deşi în schimbare, rămân mai degrabă de tip conservator. Modelul familiei clasice este puternic valorizat, chiar de către cei care trăiesc în modele alternative de familie. 

         Modelul familial cel mai răspîndit este cel al cuplurilor căsătorite cu un copil. Scăderea nivelului de trai a făcut ca părinţii să-şi concentreze resursele pentru a îngriji un singur copil. Natalitatea este una dintre cele mai scăzute din Europa, iar tendinţele de redresare sunt slabe. Declinul dramatic al fertilităţii e o consecinţă directă a transformărilor socio-economice de după 1990, dar şi rezultatul unei tendinţe pe termen lung, instalată încă din perioada socialistă, şi care are la bază schimbări valorice. Deşi sînt invocate preponderent motivaţii economice precum lipsa banilor, a locuinţei, a facilităţilor pentru îngrijirea copilului, motivaţiile culturale, chiar dacă mai puţin declarate, sunt la fel de importante. Potrivit Federaţiei Române de Psihologie, majoritatea femeilor care au deja un copil nu mai doresc un altul din cauza nesiguranţei zilei de mâine, a modificării percepţiei faţă de instituţia familiei, precum şi din cauza mişcării de emancipare a femeii. Femeia pierde din ce în ce mai mult din feminitate şi, în consecinţă, din maternitate, pentru ca ea caută acum poziţii cat mai înalte în politică sau în firmă.

         Modelul românesc larg împărtăşit este cel al familiei restrânse.

         Eu aş spune că femeile ar trebui să se cunoască şi să înveţe să fie ele însele. Să înveţe să iubească. Şi să înveţe cum să scape de imaginea pe care bărbaţii au aşezat-o asupra lor, de milenii. Probabil că ele, femeile care ar face asta, ar fi foarte buni conducători la locul lor de muncă. Şi probabil ar putea conduce aceasta lume mai bine – cred că ar fi mai multă bucurie, pace, armonie.

          Mai trebuie menţionat că în  România, familia este sprijinită atât material, cât si spiritual de efortul comun al diverselor instituţii înfiinţate în acest sens, prin acordarea unei serii de facilităţi: alocaţia de stat pentru copii, alocaţiile complementare si de susţinere, asistenţă socială, egalitate de sanse, încalzirea locuinţei, incluziune socială, inspecţie în domeniul asisţenţei sociale. De asemenea, cuplurile care s-au căsătorit dupa 1 ianuarie 2007 şi care erau la prima căsătorie au primit din partea statului un "cadou de nuntă" de 200 de euro conform Legii 396/2006.        

         Aşadar, trebuie să respectăm, să protejăm şi să încurajăm formarea de noi familii deoarece familia reprezintă un factor de stabilitate şi sănătate în viaţa noastră, dar şi a societăţii în general.

Bibliografie:

1)      Ecaterina Vrasmaş - „Intervenţia socioeducaţională ca sprijin pentru părinţi”, Ed. Aramis, Bucureşti, 2008

2)      „Regard”, magazine francophone de Roumanie, numéro 44, martie 2010

3)      Constituţia României

4)      Cristian Ionescu  - „Drept constituţional şi instituţii politice”, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997

5)      Mihaela Cristina Mostavi  - „Familia in România, noi abordări”, www.info-sănătate.ro