Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Educatia religioasa dimensiune speciala a educatiei generale
Scris de mihaiela lazar   
Duminică, 08 Iulie 2018 00:00

EDUCAŢIA RELIGIOASĂ - DIMENSIUNE SPECIALĂ A EDUCAŢIEI GENERALE

Prof. Pătrăşcanu Melania Emanuela,

Colegiul Naţional Al.I.Cuza, Focşani

"Dacă dezvoltăm numai forţele fizice ale unui copil, facem dintr-însul un atlet sau un sălbatic; de cultivăm numai forţele morale, facem un entuziast sau un maniac; dacă dezvoltăm numai forţele intelectuale, vom avea un om original sau poate un monstru. Dacă voim un om complet, trebuie să ne îngrijim ca o armonie perfectă să existe în dezvoltarea ce o dăm acestor forţe." (S. Smiles)

Şcoala constituie un spaţiu social de transmitere şi asimilare de informaţii, dar şi de modelare a personalităţii. De asemenea, are un rol important în educarea şi formarea copiilor.

Educaţia este una dintre cele mai nobile şi mai complexe activităţi umane. Ea se realizează în perspectiva unui ideal de personalitate umană, acordat la repere culturale şi istorice bine determinate. Educaţia este absolut necesară omului, existând în acesta dorinţa, înclinaţia, dar şi capacitatea de a răspândi zestrea înţelepciunii şi învăţăturii sale, de a se perpetua spiritualiceşte, dincolo de timpul şi spaţiul ce i-au fost hărăzite. Prin educaţie, omenirea durează şi dăinuie. Din această perspectivă, o cultură importantă trebuie să dispună şi de un învăţământ pe măsură. Prin el, îşi construieşte elementele dăinuirii sale. Acest lucru se întâmplă dacă ţinem cont de cele două mari scopuri ale educaţiei; primul este “să dăm copilului cunoştinţe generale de care, bineînţeles, va avea nevoie să se servească: aceasta este instrucţia. Celălalt e să pregătim în copilul de azi pe omul de mâine şi aceasta este educaţia.”[1] Nu achiziţia în sine este valoroasă, ci cum, când şi ce se actualizează atunci când trebuie.

"Cel dintâi scop al unei şcoli ar trebui să fie educaţia umană, adică înălţarea, mobilizarea firii omeneşti; înălţare înseamnă că omul trece de la frică la curaj, de la lene la muncă, de la furie la stăpânirea de sine, de la minciună la adevăr." (Nicolae Moisescu)

Este de asemenea important să se pună accent pe o educaţie moral – religioasă, “primul pas spre înţelepciune este frica de Dumnezeu”.

Cultivarea sentimentului religios în sufletului elevului duce la o transformare interioară capabilă să schimbe obiceiuri sau atitudini.

Obiectivul general al disciplinei Religie – cultul ortodox constă în formarea personalităţii, în concordanţă cu valorile creştine, prin integrarea cunoştinţelor religioase în structurarea de atitudini moral-creştine şi prin aplicarea învăţăturii de credinţă în viaţa proprie şi a comunităţii. Prin cunoştinţele, atitudinile şi valorile promovate, disciplina Religie contribuie la formarea competenţelor cheie stabilite la nivelul Comisiei Europene, cu precădere la formarea celor care vizează domeniile: a învăţa să înveţi, competenţe interpersonale, interculturale, sociale şi civice şi „sensibilitate la cultură”.[2]

În toate epocile istorice, Religia a avut rol de „educatoare a omenirii”. Religia nu lipseşte din nici unul dintre marile sisteme pedagogice ale popoarelor civilizate şi creştine.

În epoca patristică, educaţia se făcea în vederea vieţii de aici, în sensul şi în măsura în care această viaţă devenea un instrument pentru câştigarea vieţii celeilalte. Deci, orientarea ei era: prin lumea aceasta spre viaţa veşnică. Educaţia profană pregătea şi pregăteşte pentru existenţa de aici, pentru a deveni un om de real folos societăţii printr-o viaţă de aleasă creştere şi printr-o temeinică pregătire intelectuală şi profesională. Educaţia din epoca patristică urmărea câştigarea virtuţii şi a desăvârşirii ca trepte care duc la mântuire. Virtutea şi desăvârşirea preconizate de autorii patristici nu erau de natură laică sau exclusiv morale, ci erau de natură eminamente religioasă. Educaţia avea ca scop ultim mântuirea. Suma eforturilor educative ale Sfinţilor Părinţi urmărea mântuirea celor educaţi. Elaborau, deci, o educaţie soteriologică . Această educaţie avea la bază, în centrul şi în vârful ei pe Hristos. Ea se străduia să facă un Hristos din fiecare persoană care se supunea procesului acesta de educaţie.

Această dimensiune a educaţiei s-a păstrat până în zilele noastre, îmbogăţindu-se în ceea ce priveşte formele de realizare. Educaţia religioasă creştină este o acţiune specific umană, desfăşurată în mai multe contexte: familie, biserică, şcoală, societate. Este o lucrare susţinută de iubire, de încredere, de libertate şi de harul lui Dumnezeu. În afară de om, în calitate de educator, educaţia religioasă presupune şi prezenţa dimensiunii transcendente a unui factor informant mai presus de om şi de lume. Principiul colaborării libere şi active între harul dumnezeiesc şi strădania creştinului în scopul desăvârşirii acestuia din urmă, numit şi principiul sinergismului, stă şi astăzi la baza educaţiei religioase creştin-ortodoxe.

Aşa cum mântuirea în şi prin Hristos este posibilă, şi educaţia creştină – ca acţiune premergătoare mântuirii omului, acţiune de perfecţionare continuă – este posibilă. Căci ea constituie premisa esenţială a mântuirii sufleteşti, fiind necesară în îndrumarea sufletească a creştinului către Dumnezeu, în dezvoltarea puterilor sale morale către ajungerea scopului ultim: realizarea asemănării cu Dumnezeu.

În viaţa credincioşilor, educaţia religioasă deţine un rol important, deoarece prin ea se asigură un sens vieţii, o direcţie şi un mod de a exista, o altă perspectivă decât cea pur materială. Prin acest tip de educaţie se realizează legătura omului cu Dumnezeu, comuniunea fiinţei limitate cu fiinţa infinită. Omul este îndrumat către o viaţă curată, este invitat la o permanentă purificare de patimi şi o creştere în virtute care să-i permită implicarea responsabilă în viaţa activă şi în social.

Rolul fundamental al educaţiei religioase este evidenţiat de Vasile Băncilă într-un mod foarte succint, numind această educaţie “consolidarea Botezului, un fel de Botez prelungit”. Dacă prin Botez pruncul se naşte la o nouă viaţă, viaţa veşnică, prin educaţia religioasă el continuă acest Botez, asigură creşterea duhovnicească..

Putem considera educaţia religioasă drept un prilej de cercetare a sinelui, de cunoaştere a propriilor idealuri, prilej de fortificare interioară, orientare a omului spre lumea valorilor absolute şi o cale de perfecţionare a persoanei atât din punct de vedere religios, cât şi intelectual, moral, estetic, civic, fizic. Cunoscându-ne pe noi înşine, îi cunoaştem mai bine pe cei din jur, ne cunoaştem aproapele, îi înţelegem credinţa şi ne deschidem cu mai multă dăruire pentru a duce o viaţă de comuniune creştină.

În general, activitatea religioasă din şcoală are puncte comune cu alte discipline în ceea ce priveşte principiile didactice după care se călăuzeşte, metodele şi procedeele utilizate. Apar şi aspecte specifice, care vor fi orientate de către educator conform unui plan şi unor metode bine precizate. Educaţia, în general, este posibilă în toate perioadele vieţii omeneşti. De asemenea, şi educaţia religioasă. Omul mereu poate fi supus modelării prin educaţie, poate fi condus spre cele bune. De aceea, un aspect important, cu implicaţii în dezvoltarea ulterioară a elevului şi, în acelaşi timp, în realizarea cu succes a educaţiei religioase în şcoală, este respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale ale elevilor.

În sens biblic, teologic, a educa un suflet, a-l forma şi a-l convinge pentru un anumit fel de viaţă, nu înseamnă numai a-l instrui cu reguli de memorizat, a-l face să memoreze preceptele noii învăţături, ci, mai mult, a-i forma toate facultăţile sale sufleteşti pentru a-şi atinge scopul final, mântuirea. Deci, ţinta prioritară a educaţiei religioase este formarea caracterului şi a personalităţii desăvârşite.

Ca orice tip de educaţie în general, şi educaţia religioasă are un dublu scop: unul informativ, în sensul că disciplina Religie pune la dispoziţia elevilor o sumă de cunoştinţe specifice, cu caracter teologic, dogmatic, liturgic, de istorie şi filozofie a religiilor, şi necesare pentru o cultură generală, dar şi unul formativ, de interiorizare şi traducere în fapte de viaţă a normelor religioase. La întrebarea:”Ce se urmăreşte prin educaţia religioasă ?”, părintele Dumitru Călugăr propune următorul răspuns: caracterul religios moral-creştin.

De la o epocă la alta, educaţia şi-a perfecţionat metodele, şi-a îmbogăţit conţinutul, însă şi-a păstrat scopul: formarea de caractere umane. Marii pedagogi din perioada modernă, majoritatea dintre ei oameni profund credincioşi, îşi întemeiază atât principiile, cât şi metodele şi mijloacele educaţiei pe criterii exclusiv moral-creştine. Astfel, pentru pedagogul ceh Jan Amos Comenius (1592-1670), scopul educaţiei este pregătirea oamenilor pentru viaţa viitoare. Formarea omului presupune, după părerea sa, dobândirea culturii, a virtuţii şi a pietăţii. Pentru filozoful şi pedagogul german I. Kant (1714-1804), scopul educaţiei este formarea caracterului moral. Fr. Herbart (1776-1841), un alt mare pedagog german, căruia pedagogia modernă îi datorează formularea “treptelor formale”, propune la vremea sa concentrarea tuturor materiilor de învăţământ pe baze morale. I. Pestalozzi (1749-1832), pedagog elveţian şi unul dintre cei mai mari ai lumii, deosebit de ataşat Sfintelor Evanghelii, nominalizează credinţa şi iubirea drept valori pedagogice ideale. Cu alte cuvinte, idealul educaţiei se concretizează în omul profund credincios, care-şi dovedeşte credinţa prin iubire.

Educaţia este un proces evolutiv şi complex, desfăşurat pe parcursul mai multor etape şi vizând în esenţă o anume finalitate, care are în vedere formarea şi dezvoltarea însuşirilor intelectuale, morale şi fizice ale copiilor şi ale tineretului, ale oamenilor şi ale societăţii..

Prin educaţia religioasă desfăşurată în şcoală se urmăreşte explicarea obiectului, a scopului şi a împrejurărilor unei fapte, pentru ca elevii să poată distinge fapta morală de fapta imorală. Când tânărului pe care-l educăm îi cultivăm conştiinţa binelui şi răului, îl ajutăm să distingă fapta bună de fapta rea, el devine conştient că are de respectat nişte norme morale şi îndatoriri faţă de semenii săi. Omul este liber să acţioneze într-o societate liberă, dar educat în spiritul cuvântului Evangheliei şi al învăţăturii lui Hristos îşi va putea manifesta personalitatea sa în conformitate cu preceptele biblice.
Lecţiile de religie îmbină educaţia individuală cu cea de grup. Domnul Dumnezeu a zis : “Nu este bine să fie omul singur: să-i facem ajutor potrivit pentru el”(Facerea 2, 18).

Omul a fost creat să trăiască în colectivitate, profilul său moral conturându-se, dezvoltându-se şi manifestându-se în societate. Omul nu se poate manifesta în izolare individuală, iar acest lucru trebuie cultivat de profesorul de religie. Calităţile de fiinţă socială nu se pot dezvolta decât prin educaţia şi activitatea în grup.

Iubirea de aproapele, ajutorul reciproc, milostenia, bunătatea, mila, blândeţea, recunoştinţa, cinstea, dreptatea sunt însuşiri pe care le capătă în colectivitate. Educarea grupului în spiritul unor calităţi deosebite nu se poate finaliza dacă nu se efectuează în comun: obiectivul comun al grupului (clasei de elevi) este mântuirea sufletului.

Educaţia religioasă, ca dat originar, începe o dată cu omul, aşa  cum spune şi Mircea Eliade în Istoria credinţelor şi ideilor religioase: “A fi sau mai degrabă a deveni om înseamnă a fi religios. Acest fapt este ilustrat şi în Sfânta Scriptură prin cuvintele: “Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Facere 1, 26).

Pentru că religia s-a născut odată cu apariţia omului, “istoria ei, începând cu istoria omului”, educaţia religioasă este o componentă fundamentală a procesului de învăţământ.

Scopul orei de Religie este formarea omului cu un comportament moral, cu o conştiinţă morală, omul care năzuieşte spre iubirea de Dumnezeu şi a aproapelui. Ora de Religie tinde să-l facă pe elev mai bun, mai drept, mai frumos sufleteşte şi cu o cultură generală mai bogată.

Educaţia religioasă înseamnă educaţia omului în comunitate, prin comunitate şi pentru comunitate. Reperele axiologice ale educaţiei religioase sunt: iubirea, încrederea şi libertatea.

Religia în şcoală nu vrea să facă un om de ştiinţă sau un savant în tâlcuirea Sfintei Scripturi, ci vrea să formeze un Om. Un om care să vrea să facă Binele, care să caute Adevărul, Cinstea şi Dreptatea, să iubească pe semeni, să lupte împotriva păcatelor şi ispitelor, să fie doritor de pace. Acesta este omul care îl iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele său ca pe sine însuşi.

Educaţia religioasă este importantă întrucât în lumea modernă există tendinţa de a considera viaţa morală independentă de exigenţele religiei. În trăirea religioasă îşi au originea influenţe adânci, care pot determina pe om la fapte morale, în conformitate cu imperativele divinităţii. Educaţia religioasă este temelia educaţiei morale; preceptele moralei creştine nu sunt produsul raţiunii omeneşti, ca în etica filosofică, ci sunt revelate.

Nu putem izola tinerii de violenţa promovată de către toţi furnizorii de media (presă, televiziune, internet) însă putem să îi conştientizăm că faptele lor au o proiecţie în viitor, atât în viaţa aceasta, cât mai ales în viaţa veşnică.

În orele de religie, mijloacele de învăţământ au nu numai o funcţie pur informativă de facilitare a transmiterii unor cunoştinţe, dar şi funcţie formativă; sprijină operaţiile gândirii, sensibilizează sufletul tânărului, îi cultivă simţul echilibrului şi al frumosului.

Educaţia moral-religioasă este o misiune deosebit de grea. În fiecare zi trebuie să ne gândim că sămânţa pe care o sădim în sufletele tinerilor trebuie să încolţească, pentru a deveni mai buni, mai iubitori faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele lor.

Profesorului îi revine această nobilă misiune de a fi lucrător împreună cu Dumnezeu pentru formarea sufletelor elevilor. Un sacrificiu mare, dar care merită efortul, pentru că scoate la iveală frumuseţea sufletului.

În consecinţă, în cadrul procesului de învăţământ, religia trebuie să ocupe un rol important alături de celelalte discipline.

 

BIBLIOGRAFIE:

Dumitru Călugăr - Hristos în școală. Manualul catehetului ortodox pentru școala primară, vol. I, Ed. I, Sibiu, 1934

Cucoş Constantin - Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1996

Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1982.

 



[1] Cucoş Constantin, Pedagogie, Ed. Polirom, Iaşi, 1996, pag. 28

[2] NOTA DE FUNDAMENTARE privind elaborarea programelor şcolare pentru clasele a IX-a - a XII –a RELIGIE

 

Revista cu ISSN

Programul Scoala Altfel 2014

Programul Şcoala Altfel 2014   Vezi Programul "Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!" 2014, anexă la Ordinul nr. 3.818 din 3 iunie 2013 privind structura anului şcolar 2013-2014,...

Read more

Ambalajele ecologice incotro

AMBALAJELE ECOLOGICE – ÎNCOTRO? Prof. Pavel Surlaru Adriana - Cristina Colegiul Economic Buzău În ultima perioadă de timp au crescut foarte mult preocupările organismelor guvernamentale...

Read more

Limbajul in perioada scolara mica

              LIMBAJUL ÎN PERIOADA ŞCOLARĂ MICĂ   Prof. Octavian Horia MINDA Şcoala cu clasele I-VIII, Sînandrei, Judeţul Timiş               Perioada şcolară mică (6/7-10/11 ani), de la intrarea copilului în şcoală şi terminarea ciclului primar,...

Read more

Calendarul admiterii in invatamantul lic…

 Calendarul admiterii în învăţământul liceal de stat 2014   Iată calendarul admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2014-2015, respectiv anexa nr. 1 la ordinul MEN nr. 4925/ 29.08.2013, privind organizarea şi...

Read more

Calculatorul si importanta lui in predar…

CALCULATORUL ŞI IMPORTANŢA LUI ÎN PREDAREA BIOLOGIEI   Profesor Ilinca Ion Şcoala Generală Samarineşti,  judeţul Gorj               Rezumat: În învăţământul românesc, informatizarea a devenit o strategie naţională. Calculatorul este un mijloc tot mai folosit...

Read more

Influenta statului socio economic si ati…

INFLUENŢA STATUTULUI SOCIO-ECONOMIC ŞI ATITUDINII FAŢĂ DE EDUCAŢIE A FAMILIEI ÎN REUŞITA ŞCOLARĂ   Şeptelean Florina Elvira, doctorand Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca     Reuşita şcolară este influenţată de o multitudine de factori, cei mai importanţi...

Read more

Trupa de teatru ca metoda de intarire a …

Trupa de teatru ca metodă de întărire a relaţiei profesor-elev Profesor Sultan Cristina Colegiul „Anghel Saligny” Tulcea Rezumat: Articolul propune o modalitate sporire a încrederii elevilor şi a părinţilor în profesori...

Read more

Cuvinte dominante in limbajul poetic al …

CUVINTE DOMINANTE ÎN LIMBAJUL POETIC AL LUI VASILE VOICULESCU   Prof. Simona Crainic, Liceul De Arte Plastice, Timişoara   Lucrarea de faţă îşi propune un studiu statistic al vocabularului poetic al lui V.Voiculescu....

Read more