Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Destramarea obstilor satesti din zona Campulung Muscel
Sâmbătă, 07 August 2010 20:08

DESTRĂMAREA OBŞTILOR SĂTEŞTI

DIN ZONA CÂMPULUNG-MUSCEL

 

Prof. Gabriel TUDOSE

Şcoala „Petre Tudose” Mălureni, Argeş

 

 

Obştea sătească – unitate de bază structurală şi funcţională a societăţii româneşti din Preistorie până spre contemporaneitate – reprezintă, în pofida organizării şi structurii sale simpliste, un excelent exemplu de solidaritate socială, de unitate, de păstrare nealterată a tradiţiilor şi a particularităţilor zonale de natură istorică, etnografică, lingvistică, religioasă, valori pe care societatea românească contemporană le-a pierdut în bună măsură.

Studiul de faţă oferă o modalitate de analiză şi de prezentare, cu exemple concrete, a cauzelor şi a modurilor prin care celula milenară a societăţii muscelene (de altfel, a întregii societăţi româneşti) – obştea sătească – s-a dezagregat, de-a lungul perioadei medievale şi a modernităţii istorice româneşti, rămăşiţe ale acesteia persistând până în secolul al XX-lea.

Prezentul studiu îşi propune elucidarea principalelor cauze ale destrămării obştilor la români – aplecându-se în mod concret asupra cazului reprezentat de obştile moşneneşti din zona Câmpulung-Muscel – şi elementele implicate în acest proces, ce debutează odată cu apariţia feudalismului în Ţările Române (aprox. secolul al X-lea) şi evoluează lent, dar din ce în ce mai virulent, până spre secolul trecut.

Astfel, în pofida rezistenţei îndârjite a moşnenilor musceleni, apariţia relaţiei marfă-bani, diferenţierile sociale şi financiare dezvoltate în sânul obştii, individualizarea proprietăţii, infiltrarea unor elemente străine ş.a. reprezintă premise principale ale aservirii şi dezagregării obştilor.

Cuvinte-cheie: istorie românească, obşte sătească, Câmpulung-Muscel.

 

 

Apariţia feudalismului în Ţările Române marchează debutul destrămării obştilor săteşti; astfel, din rândul lor se desprinde, prin îmbogăţire, o clasă de stăpâni ce acaparează satele, adică rentele în natură şi în muncă de la ţărani. Această acaparare datează dinainte de formarea statelor feudale româneşti şi de pătrunderea feudalilor maghiari în Transilvania[1]. În ceea ce priveşte destrămarea obştilor moşnenilor din zona Câmpulung-Muscel, aceasta a urmat procesul firesc al dezagregării obştilor săteşti din întreg spaţiul românesc extracarpatic. La fel ca şi celelalte obşti, şi acestea îşi au originea, cu transformările ivite de-a lungul timpului, în comuna primitivă[2].

Obştea a reprezentat mereu un mijloc de apărare a libertăţilor ţăranilor în perioada feudală, şi anume prin solidaritatea ei. Trebuie remarcat că România este una dintre puţinele ţări europene care a păstrat forma stăpânirii devălmaşe până în secolul al XX-lea, ceea ce arată că satele de ţărani liberi constituiţi în obşti n-au putut fi total aservite, cu toată goana boierilor după braţe de muncă, reuşind să rămână libere[3].

În privinţa rolului jucat de obştile săteşti de-a lungul istoriei noastre, edificatoare este darea de seamă din 1903 a lui Ion Anastasescu Ghica, preşedintele comitetului de administraţie al obştii moşnenilor câmpulungeni la începutul secolului al XX-lea: „acolo unde se mai conservă instituţia moşnenilor, acolo mai există un rest din vechea vitejie şi virtute românească, acolo se mai aude plăcutul grai românesc, se poartă cu drag costumul naţional, se conservă mai cu îndărătnicie obiceiurile şi datinile, acolo viaţa şi traiul sunt mai uşoare, buna stare materială mai înflorită. În tot restul ţării, unde moşnenii şi răzeşii au dispărut, au dispărut şi s-au alterat şi obiceiurile, şi datinile, şi portul românesc, au dispărut ca prin farmec toate aceste însuşiri de ospitalitate, de cinste, omenie, virtute şi vitejie care făceau fala şi mândria românilor[4].

Una dintre cauzele care au contribuit cel mai mult la destrămarea obştilor în Ţările Române, începând cu secolul al XVII-lea, a fost accentuarea relaţiilor economice de marfă-bani pentru produsele domeniilor. Relaţiile de schimb au adus după ele diferenţieri de avere în interiorul obştilor, precum şi acapararea masivă a satelor moşneneşti de către boieri şi mânăstiri[5].

Obştea sătească nu a putut rezista fenomenului reprezentat de dezvoltarea relaţiilor de marfă-bani. Obştea nu putea rezista lărgirii pieţei, formării legăturilor comerciale interne, creşterii producţiei, a meşteşugurilor, diferenţierii muncii. Fiind o comunitate închisă economic, obştea îşi pierde rostul într-o societate în care munca individuală este diferenţiată şi în care autarhia economică face loc schimbului de mărfuri. Astfel, stăpânirea pământului în obşte se transformă în stăpânire individuală, iar acapararea obştilor libere de către feudali prin cumpărare şi cotropire ia forme masive. Faptul că în Ţările Române obştea a durat mai multă vreme şi a fost mai puternică decât în cele mai multe ţări europene se datorează slabei dezvoltări a oraşelor româneşti, principalul factor al creării pieţei interne[6].

Lupta feudalilor pentru acapararea pământului şi a braţelor de muncă, lovindu-se de împotrivirea obştilor, a dus la dezagregarea lor. Pe lângă presiunea din afară exercitată asupra obştilor, dezagregarea treptată a acestora a fost provocată şi de evoluţia internă a proprietăţii private în obşte, precum şi de diferenţierea treptată dintre membrii ei, ca urmare a evoluţiei economice a societăţii[7].

Dezagregarea stăpânirii devălmaşe a pământului în cadrul obştii a trecut prin mai multe faze: prima stăpânire individuală a fost casa, cu gospodăria ei, pe când tot restul pământului era stăpânit în comun. A doua fază a fost stăpânirea individuală a parcelelor agricole, pe timp limitat, prin tragere la sorţi, de către familii, iar a treia prin stăpânirea ereditară a acestor parcele, rămânând, totuşi, pădurea, apele, păşunea, în stăpânire colectivă. Chiar în interiorul acestor faze generale întâlnim diferite trepte care duc la o lentă dezagregare a stăpânirii comune în stăpânire individuală. Împărţirea definitivă a elementelor obştii se face târziu, iar stăpânirea pădurilor şi a păşunilor rămâne comună până aproape de secolul al XX-lea[8].

Aşadar, dezagregarea se produce din interior prin crearea diferenţierii de avere în sânul ţărănimii. În forma ei cea mai simplă, biologică, ea este rezultatul înmulţirii naturale a locuitorilor satelor. Una dintre cauzele diferenţierii de avere este diferenţierea muncii. Apar, astfel, meşteşugarii săteşti, care se pot îmbogăţi şi diferenţia de ceilalţi. În satele libere întâlnim, de exemplu, o meserie sătească foarte răspândită – cea a brutarilor[9]. Una dintre ocupaţiile fireşti ale moşnenilor de la poalele Făgăraşului era şi cea de măcelar, datorită abundenţei vitelor în zona Muscel, creşterea lor fiind favorizată de geografia deluroasă şi montană bogată în păşuni. Referitor la altă ocupaţie specifică zonei, atât de bogată în cornute, la 22 octombrie 1695, Constantin Brâncoveanu pomeneşte de „nişte măcelari de la Câmpulungu i de la Rucăr i Dragoslavele[10].

Olarii sunt şi ei amintiţi în documente. Astfel, la 27 mai 1786, printr-un pitac domnesc sunt luaţi din Câmpulung 11 olari pentru a fi duşi la Chitila, unde să lucreze „chiupuri” pentru cişmelele din Bucureşti: „Orânduim pe sluga domniei mele... să meargă la sud Muşcel şi să ia dă acolo... 11 olari cu toate ergaliile lor şi să-i ducă la Chitila”. Documentele îi atestă şi pe dogari, croitori, tăbăcari, cojocari, lăutari, fierari etc[11].

Şi comerţul făcut de săteni în afara hotarelor satelor aducea o diferenţiere a averii. Astfel, în 1505, într-un act al lui Radu cel Mare, se statua: „lotrenii care vor fi negustori şi vor purta cumpărături din ţara domniei mele sau de la unguri să plătească vamă”. În acest context, Câmpulungul, fiind aşezat la intersecţia unor drumuri comerciale principale, a avut o poziţie favorabilă pentru dezvoltarea schimburilor de produse, atât cu satele din zonă, cât şi cu oraşele mai îndepărtate. În condiţiile în care oraşul a început să producă şi pentru nevoile schimbului, ceea ce a determinat o dezvoltare a meşteşugurilor, o creştere a producţiei şi o diferenţiere a muncii, obştea a început să se destrame, la început mai lent, şi, începând cu secolul al XVII-lea, din ce în ce mai rapid[12].

La fel şi cărăuşia, după cum scrie Paul de Alep, la mijlocul secolului al XVII-lea, era o ocupaţie rentabilă: „chiria ce o iau pentru transport aceşti căruţaşi este foarte mare, în adevăr exagerată”. Moşnenii câmpulungeni făceau şi ei cărăuşie, având în acest sens împuterniciri din partea domniei[13].

În privinţa oraşului Câmpulung, acesta era aşezat pe un important drum comercial. Negustorii erau încurajaţi şi prin privilegii domneşti sau tratate comerciale încheiate de domnii Ţării Româneşti cu negustorii din Transilvania. În dezvoltarea comerţului la Sud de Carpaţi, începând din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, un rol important l-au avut târgurile periodice, unde participau şi negustori străini. Un astfel de târg se organiza şi la Câmpulung, anual, între 17 şi 27 iulie[14].

Faptul că oraşul Câmpulung era situat pe un drum care lega Ţara Românească de Transilvania a influenţat dezvoltarea comerţului, a relaţiilor de marfă-bani în cadrul obştii, care se vor reflecta prin transformarea stăpânirii devălmaşe a pământului în stăpânire individuală. Stăpânirea obştii a fost subminată inclusiv de aşezămintele religioase, căci domeniul mânăstiresc a început să se mărească prin cotropiri de locuri, danii sau zălogiri, din domeniul obştii, în detrimentul moşnenilor[15].

Ca urmare a diferenţierii de avere, se formează în sate o sărăcime, căreia i s-au redus părţile prin succesive subîmpărţiri, prin greutăţile ce au căzut asupra lor la biruri, la războaie, la secete, boli etc. De exemplu, în secolul XVII apare expresia de „colibaşi”, pentru oamenii săraci din sate, care locuiau nu în case, ci în colibe, formând sărăcimea satului[16].

Cum era de aşteptat, satul nu mai poate alcătui o unitate din punct de vedere social, ci se stratifică în diverse pături sociale. Dezagregarea stăpânirii pământului obştii în stăpâniri individuale se face în chip inegal pe suprafaţa Ţărilor Române. Unele sate rămân până târziu cu forme de stăpânire comună, altele se împart de timpuriu pe locuri. Chiar şi în secolul al XIV-lea întâlnim, în Ţara Românească, „bucăţi de ocină[17]. O bună parte de timp, în sânul proprietăţii obştii stăpânirile delimitate, individuale, au coexistat cu părţile de stăpânire în devălmăşie. Astfel, în 1597, în satul Groşii, Serbu, Stoian, Anca şi alţii stăpâneau părţile lor, deci în devălmăşie, iar în schimb, Felea, Valente, Radu şi alţii au locuri cumpărate sau de zestre[18].

O cauză a dezagregării este şi pătrunderea elementelor străine în obşte, forma cea mai frecventă în secolele al XVI-lea–al XVII-lea fiind cumpărarea de către boieri a unei părţi a pământului obştii, prin care aceştia devin, teoretic, membri ai obştii. Boierii pun mâna pe un petic de pământ, iar apoi îl lărgesc progresiv, acest sistem de acaparare progresivă a pământului unui sat aplicându-se pe scara largă[19].

În legătură cu acapararea de către străini a obştii moşnenilor din Arefu, secretarul acesteia, Gheorghe Gh. Dobrin, afirma: „au venit hoţii cei mari şi, cu şiretlicuri şi acte false, au pus mâna pe aurul verde al moşnenilor. Şi sute de ani s-au ţinut procesele lanţ, cu cotropitorii de tot felul şi oamenii au ajuns mereu săraci, dar au luptat, până la sacrificiul vieţii, şi nu am timp să descriu câte necazuri au adus străinii în vatra străbună. Mă opresc doar în ziua de 2 august 1861, când, cu preţul a 12 701 galbeni, ,,Munţii Arefului”, proprietatea casei răposatului Iordache Filipescu, au fost cumpăraţi de Mihail Hagiu Ştefan, care devenea locuitor în satul Căpăţâneni şi acesta a pus pietre de hotar pe coama Măgurelei. Şi fiul său, George Ştefănescu, căruia i s-a pus statuie în curtea casei, în ziua de 2 aprilie 1882, a făcut un act de pace, prin care a dăruit moşnenilor 750 hectare de la pietrele de hotar, până la Valea Rea, iar restul munţilor a fost cumpărat, în schimbul unei lăzi de un metru pătrat, plină cu bani, de neamţul Emil Lesel, venit tocmai din Hamburg, Germania[20].

Pe lângă boieri, şi alte elemente străine reuşesc să pătrundă în obşte. Un număr de negustori îmbogăţiţi îşi plasează banii în pământ. La 1597, Mihai din Târgşor cumpără ocină de la o serie de moşneni din Popeşti, devenind proprietar feudal în acest sat[21].

Un fenomen specific pentru secolul al XVII-lea, mai ales pentru Ţările Române, este pătrunderea cetelor militare (roşii, dărăbani, călăraşi) pe pământul obştii, atunci când acesta era de prisos. În timp de pace, din porunca domnitorului, aceşti soldaţi se aşezau pe pământul obştii şi se îndeletniceau cu agricultura şi cu creşterea vitelor[22].

Aşadar, la sfârşitul secolului al XVII-lea s-a produs o masivă pătrundere pe diferite căi a elementelor străine pe pământurile obştii, grăbind dizolvarea lor, la care a contribuit şi destrămarea internă sub forma diferenţierii de avere în sânul obştii. Ca un fapt interesant este aşezarea pe pământurile obştii a etnicilor romi, sursă de conflict între aceştia şi săteni. Astfel, acest fenomen continuă şi astăzi, aşa cum ne prezintă, de exemplu, un ziar muscelean: aşezarea etnicilor din Cetăţeni şi Valea Mare Pravăţ pe pământurile Mânăstirii „Cetăţuia Negru Vodă”, respectiv ale Obştii Moşnenilor Nămăeşti, a produs numeroase dispute în zonă. Acestea au fost deseori tranşate în instanţă, unde proprietarii au avut câştig de cauză, urmarea firească fiind eliberarea terenurilor de bordeiele rudarilor din cele două localităţi[23].

Iată cum prezenta I.A. Ghica fenomenul de infiltrare a elementelor străine pe pământurile obştii: „Elemente străine de toate neamurile şi de toate religiile au putut uşor să se introducă în mijlocul clăcaşilor şi negustorilor, să le schimbe obiceiurile şi datinile, n-au putut însă deloc sau foarte greu să se introducă în mijlocul moşnenilor, aceşti fii falnici ai Carpaţilor, care, întocmai ca iluştrii lor strămoşi, romanii, ori i-au respins cu energie din viaţa lor comună, ori i-au făcut pe toţi o apă şi un pământ, cum zice Eminescu. Aceste obşti au fost în decursul secolelor de invazie forţa de rezistenţă a neamului, braţul de apărare al ţării şi element de propăşire economică a tuturor ducatelor şi principatelor româneşti[24].

În legătură cu obştea moşnenilor câmpulungeni, acelaşi I. Ghica afirma: „În special moşnenii câmpulungeni au mers din ce în ce mai rău, mai ales de când s-au infiltrat printre ei străini veniţi de peste Dunăre, în timpul regimului fanariot, de când nu s-a mai ţinut socoteală de prescripţiile hrisoavelor domneşti, care opreau în mod absolut înstrăinarea avutului obştesc de către persoane străine de obşte, fie aceştia români sau străini, dregători sau particulari, clerici sau mireni[25].

În secolul al XVI-lea apare fenomenul numit zălog, adică ipoteca pe pământ. În cazul unui împrumut, dacă datornicul nu-şi putea plăti datoria, pământul zălogit rămânea al creditorului. Această instituţie poate fi socotită ca premergătoare arendării, care apare în secolul al XVIII-lea. Putem data începerea destrămării obştii săteşti în legătură, dar şi ca urmare a apariţiei mai accentuate a relaţiilor de marfă-bani, adică de la sfârşitul secolului al XVI-lea şi din secolul al XVII-lea. Au existat semne ale acestui proces, precum apariţia cametei şi devalorizarea monedei[26].

În cele de mai sus s-a încercat prezentarea succintă a cauzelor, a elementelor şi a modalităţilor prin care această instituţie străveche – obştea sătească – a dispărut treptat din istorie, destrămându-se şi dizolvându-se în forme de civilizaţie care, deşi moderne, sunt inferioare axiologic obştilor săteşti.

Deşi lipsit de importanţă practică în actualitate, merită amintit îndemnul emis la începutul secolului trecut de către I.A. Ghica, în contradicţie cu timpul său şi cu evoluţia omenirii: „Preocuparea de căpetenie a tuturor moşnenilor şi  autorităţilor este şi trebuie să fie pe de o parte împiedicarea cu orice preţ şi cu orice sacrificiu a oricărei uzurpări viitoare, a oricărei neregularităţi în exploatarea pădurilor şi a oricărei ştirbiri a drepturilor obşteşti, iar pe de alta reîntoarcerea la avutul obştesc a tuturor uzurpărilor şi cotropirilor săvârşite, a tuturor pagubelor cauzate până azi[27].

Din cele mai vechi timpuri şi până spre secolul al XX-lea, obştea sătească a reprezentat unitatea de bază structurală şi funcţională a societăţii. În prezent, în condiţiile evoluţiei societăţii contemporane, pervertită moral şi condusă de un din ce în ce mai acut simţ al proprietăţii individuale, de un individualism distructiv, de o lipsă de solidaritate faţă de semeni, studierea modului de organizare, de lucru, de convieţuire şi de mentalitate a oamenilor în cadrul obştilor săteşti reprezintă unul din multitudinea elementelor moralizatoare pe care ni-l oferă istoria. Obştea sătească reprezintă un excelent exemplu de solidaritate socială, de perpetuare a tradiţiilor locale şi a particularităţilor naţionale, valori inestimabile pe care, în contextul actual al europenismului/globalizării, o mare parte a conaţionalilor noştri le-a cam uitat.

 

BIBLIOGRAFIE:

1. Anastasescu, Ion, Obştea moştenilor câmpulungeni. Trecutul şi presentul ei, Tipografia, legătoria şi librăria Gh.N. Vlădescu, Câmpulung, 1909.

2. Caramelea, Vasile V., Satul Berevoieşti (Muscel), Vol. 1: Obştea moşnenilor, S.n., Câmpulung-Muscel, 1946.

3. Gîlcă, Mircea, Aspecte ale destrămării obştilor din judeţul Muscel, S.n., Piteşti, 1980, Extras din „Studii şi comunicări”(V).

4. Panaitescu, Petre P., Obştea ţărănească în Ţara Romînească şi Moldova. Orînduirea feudală, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1964.

6. Trâmbaciu, Ştefan, Câmpulungul medieval în cinzeci de documente 1368-1800, Editura Semne, Bucureşti, 1998.

5. Trâmbaciu, Ştefan, Istoricul obştii câmpulungenilor musceleni în Evul Mediu şi prima jumătate a secolului al XIX-lea, Editura Semne, Bucureşti, 1997.

7. Documente privind istoria României, A, XVI, Vol. 2.

8. http://injustitie.nervure.com/Numer/2003/05/6-7.htm.

9. http://www.evenimentulmuscelean.ro/social.

 

.



[1] Petre P. Panaitescu, Obştea ţărănească în Ţara Romînească şi Moldova. Orînduirea feudală, Bucureşti, 1964, p. 267.

[2] Ştefan Trâmbaciu, Istoricul obştii câmpulungenilor musceleni în Evul Mediu şi prima jumătate a secolului al XIX-lea, Bucureşti, p. 59.

[3] Ibidem, p. 268.

[4] Ion Anastasescu Ghica, Obştea moştenilor câmpulungeni. Trecutul şi presentul ei, Câmpulung, p. 5.

[5] Mircea Gîlcă, Aspecte ale destrămării obştilor din judeţul Muscel, Piteşti, 1980, extras din „Studii şi comunicări”(V), p. 372.

[6] Ibidem, p. 235.

[7] Petre P. Panaitescu, op. cit., p.235.

[8] Vasile V. Caramelea, Satul Berevoieşti (Muscel), Vol. 1: Obştea moşnenilor, Câmpulung-Muscel, 1946, p. 82.

[9] Documente privind istoria României, A, XVI, Vol. 2, p. 153.

[10] Ştefan Trâmbaciu, op. cit, p. 74.

[11] Idem, Câmpulungul medieval în cinzeci de documente 1368-1800, Bucureşti, 1998, p. 108.

[12] Idem, Istoricul obştii câmpulungenilor...,  p. 76.

[13] Ibidem, p. 78.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem, p. 72.

[16] Documente privind istoria României, A, Vol. 1, p. 295.

[17] Petre P. Panaitescu, op. cit., p. 242.

[18] Documente privind istoria României, B, XVI, Vol. 2, p. 233.

[19] Petre P. Panaitescu, op. cit., p. 242.

[20] http://injustitie.nervure.com/Numer/2003/05/6-7.htm.

[21] Petre P. Panaitescu, op. cit., p. 242.

[22] Ibidem, p. 249.

[23] http://www.evenimentulmuscelean.ro/social.

[24] Ion Anastasescu Ghica, op. cit., p. 5.

[25] Ibidem.

[26] Petre P. Panaitescu, op. cit., p. 251.

[27] Ion Anastasescu Ghica, op. cit., p. 60.

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

O experienta unica! Honeywell Educators …

O experienta unica! Honeywell Educators @ Space Academy

O experientã unicã! Honeywell Educators @ Space Academy (27 iunie - 2 iulie 2009) U.S. Space&Rocket Center, Huntsville – Alabama – U.S.A.       Mã numesc Lidia Mînzã si sunt profesor de chimie la Colegiul...

Read more

Dintre proiectele noastre

Dintre proiectele noastre

Dintre proiectele noastre ... Liceul de Arta "Ioan Sima" Zalau   "O alimentatie sanatoasa" Profesor Cosma Camelia

Read more

La traduction poetique

LA TRADUCTION POETIQUE   Prof. Florescu Paula Cristina, Liceul Tehnologic Constantin Brâncuşi Piteşti   Acest articol se opreşte asupra actului de traducere poetică care este capital pentru dialogul între culturi şi mai ales între...

Read more

Criterii generale de admitere in invatam…

Ordin privind aprobarea Criteriilor generale de admitere in invatamantul postliceal

Read more

Utilizarea filmelor in cadrul orelor de …

UTILIZAREA FILMELOR ÎN CADRUL ORELOR DE ISTORIE Eva Fenechiu - profesor de istorie Colegiul Tehnic Anghel Saligny, Cluj Napoca Predarea şi învăţarea istoriei presupun eforturi mari uneori din...

Read more

Metamorfozele logicii lui Titu Maiorescu

 METAMORFOZELE „LOGICII” LUI TITU MAIORESCU   Prof. drd. GABRIELA IONESCU Colegiul Tehnic Nr. 2, Târgu-Jiu, jud. Gorj     Rezumat: Manualul de Logică elaborat de Titu Maiorescu a contribuit substanţial la înfiinţarea şcolii româneşti de filosofie...

Read more

Factorii care influenteaza dezvoltarea c…

FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ DEZVOLTAREA COPILULUI Prof. înv. preşc. Tăut Andreea Maria Grădiniţa cu P.P Nr. 13 Rezumat Factorii instituţionali ai educaţiei sunt şcoala, familia, biserica, armata, ş.a. Familia exercită o influenţă...

Read more

Cadrele didactice titularizabile in ulti…

Cadrele didactice titularizabile in ultimii 6 ani pot ocupa un post pe perioada nedeterminata   Guvernul Romaniei a aprobat, miercuri - 9 aprilie 2014, modificarile la Legea Educatiei Nationale prin care cadrele...

Read more