CONSILIEREA - ACTIVITATE DE FORMARE A ELEVULUI

Profesor Maxim Elisabeta

Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 2 Botosani

Schimbãrile care s-au produs la nivelul societãtii în general au determinat aparitia unor tendinte noi în orientarea scolarã si profesionalã. Întrucât în procesul orientãrii elevii trebuie pregãtiti pentru adoptarea unor decizii în plan scolar si profesional, este evident cã aceastã activitate are o bazã psihopedagogicã. Astfel în perioada actualã orientarea nu mai este o simplã activitate de psihodiagnostic si de selectie profesionalã, ci ea presupune structurarea ca proces educativ îndelungat care urmãreste dezvoltarea personalitãtii tinerilor în vederea optiunilor scolare si profesionale si a viitoarei lor integrãri scolare si profesionale.

Orientarea scolarã si profesionalã presupune un ansamblu de etape si tehnici care se structureazã într-un sistem. Componentele acestui sistem sunt: cunoasterea personalitãtii elevului, educarea elevului în vederea alegerii carierei, cunoasterea retelei scolare si a lumii profesiunilor, consilierea si îndrumarea efectivã a elevului.

Divizarea continutului procesului de consiliere si orientare în cele patru directii de actiune este conventionalã, ea fiind fãcutã de necesitatea metodicã a unei analize sistematice. În practica consilierii si orientãrii, cunoasterea, informarea si educarea elevilor se întrepãtrund si se interconditioneazã, iar consilierea sau îndrumarea se constituie ca un corolar, ca o rezultantã a întregului proces.

Cuvinte cheie: orientare scolarã si profesionalã, consiliere

Consilierea si orientarea carierei elevilor reprezintã un proces complex de pregãtire si îndrumare a acestora spre anumite forme de activitate scolarã si academicã, studii care sã le permitã apoi alegerea unor domenii profesionale si ocupatii distincte care sã concorde cu aptitudinile si interesele lor. Aceastã subordonare a orientãrii fatã de educatie confirmã faptul cã atât educatia, cât si orientarea au scopuri care se suprapun, si anume dezvoltarea personalitãtii. Dacã educatia are în vedere dezvoltarea în conformitate cu idealul educativ, orientarea urmãreste o finalitate practicã, si anume dezvoltarea acelor componente ale personalitãtii care sã-i permitã elevului o cât mai bunã integrare în societate.

Pentru ca acest tip de consiliere si orientare sã fie eficace, el trebuie sã includã o gamã largã de activitãti, care pornesc de la abordarea problemelor specifice individului si continuã cu problemele conexe scolii, familiei si comunitãtii sociale respective. Într-o asemenea perspectivã, consilierea si orientarea carierei elevului se întemeiazã pe patru actiuni fundamentale:

I. Cunoasterea personalitãtii elevului.

II. Educarea elevului în vederea alegerii carierei.

III. Cunoasterea retelei scolare si a lumii profesionale.

IV. Consilierea si îndrumarea efectivã a elevului.

I. Cunoasterea personalitãtii elevului

Cunoasterea elevului presupune o activitate complexã, care constã în culegerea datelor despre elev, din diverse medii (familie, scoalã, grupuri de prieteni etc.), utilizarea unor metode specifice de investigare a personalitãtii. Aceastã activitate constituie o conditie fundamentalã a organizãrii si desfãsurãrii eficiente a procesului de educatie, dar si o componentã esentialã a procesului de consiliere si orientare scolarã.

Cunoasterea personalitãtii elevilor nu se realizeazã usor si nici într-o perioadã scurtã de timp. Ea necesitã parcurgerea unor etape ierarhice, observarea continuã a cresterii si dezvoltãrii individului precum si a atitudinilor sale, în urma unor evenimente apãrute sau provocate. Cu alte cuvinte, este vorba de adoptarea unei viziuni longitudinale, care constã în observarea si examinarea evolutiei aptitudinilor, capacitãtilor si performantelor elevilor de-a lungul scolaritãtii. Profesorul, dirigintele si îndeosebi consilierul pot folosi o gamã largã de metode si tehnici de cunoastere psihologicã a elevilor. Ele pot fi grupate în douã categorii principale:

- Metode de cunoastere a individualitãtii elevilor.

- Metode de investigare a grupurilor scolare.

Au fost enumerate doar câteva dintre ele, considerate a fi mai accesibile si în acelasi timp mai eficiente în practica orientãrii scolare si profesionale.

1. Metode de cunoastere a individualitãtii elevilor: observatia, analiza rezultatelor activitãtii elevilor, convorbirea, chestionarul, analiza datelor biografice, autocaracterizarea, metoda testelor.

2. Metode de investigare a grupurilor scolare: metoda aprecierii obiective a personalitãtii, proba “Ghici cine?”, tehnicile sociometrice.

II. Educarea elevilor în vederea alegerii carierei presupune însusirea unui ansamblu de cunostinte cu privire la diversele domenii ale realitãtii, dezvoltarea unor interese multilaterale si a unor interese profesionale dominante, dezvoltarea aptitudinilor generale si speciale, educarea preferintelor si aspiratiilor elevilor în directia satisfacerii cerintelor sociale de fortã de muncã, dezvoltarea unei motivatii superioare si a idealului profesional etc.

În cadrul procesului educational, principalele modalitãti si mijloace prin care se realizeazã pregãtirea elevilor în vederea alegerii studiilor si profesiunii corespunzãtoare sunt:

Ø continutul obiectelor de studiu;

Ø lectia – ca principalã formã de organizare a activitãtii didactice;

Ø stabilirea unei legãturi permanente între procesul de învãtãmânt si activitatea social-productivã;

Ø metodele de instruire;

Ø activitatea individualã cu elevii;

Ø influenta personalitãtii profesorului.

III. Cunoasterea retelei scolare si a lumii profesiunilor

Pentru a se ajunge la efectuarea unor optiuni scolare si profesionale corecte si realiste este necesarã informarea elevilor cu privire la tipurile si profilurile de studii pe care le pot urma, la posibilitãtile si formele de calificare profesionalã, la lumea profesiunilor si dinamica ei specificã, la perspectivele dezvoltãrii social-economice si oferta socialã de muncã.

În practica orientãrii sunt utilizate urmãtoarele metode si mijloace de informare: academice sau orale, concrete, audio-vizuale, scrise. Dintre toate metodele si mijloacele de informare ce pot fi utilizate în practica orientãrii elevilor, cele mai eficiente sunt considerate activitãtile practice care-i pun pe elevi în contact direct cu munca productivã si cu principalele profesiuni din industrie si agriculturã. O eficientã ridicatã mai pot avea desigur, vizitele în unitãtile productive, consultatiile date de specialistii din diverse domenii de activitate, filmele si documentarea independentã a elevilor pe baza mijloacelor scrise.

În urma diverselor contate cu surse de informare si în urma discutiilor purtate cu consilierul scolar, elevul se va decide asupra unui domeniu de activitate sau chiar asupra unei profesiuni date. Alegerea trebuie sã-i apartinã în totalitate, consilierul doar asistându-l în evaluarea propriilor decizii. Rolul consilierului este de a-l învãta pe elev cum sã obtinã informatii utile, cum sã le utilizeze eficient, sã le coreleze si raporteze corect la posibilitãtile sale. Pe parcursul procesului de orientare, consilierul trebuie sã-l sprijine si sã-l încurajeze pe elev în diversele directii posibile, cum ar fi: sã actioneze în vederea luãrii unei decizii, sã adopte un program specific de pregãtire, sã-si reevalueze periodic alegerile fãcute.

IV. Consilierea si îndrumarea efectivã a elevului

Îndrumarea elevilor spre anumite tipuri de scoli sau grupuri de profesiuni constituie actiunea cu care se încheie procesul de orientare. Ea presupune acordarea unui sfat de orientare cu caracter facultativ constând în informatii si indicatii cu privire la profilul de studii si ramura de activitate profesionalã în care elevul are cele mai mari sanse de dezvoltare si afirmare.

Metodologia elaborãrii sfatului de orientare constã în douã metode principale de actiune:

a) Esenta primei metode constã în faptul cã “trecutul determinã viitorul” – elementele care s-au dovedit stabile, constante în evolutia anterioarã a personalitãtii elevului au sanse de a se manifesta si în planul evolutiei sale viitoare.

b) Cea de-a doua porneste de la ideea cã “viitorul determinã prezentul” – educatorul trebuie sã stie nu atât ce este elevul în cauzã, cât ceea ce va putea el sã fie. Optiunile exprimate de elevi îi angajeazã pe acestia pentru un anumit timp si determinã anumite comportamente specifice.

Ambele metode sunt accesibile atât consilierului cât si tuturor cadrelor didactice, indiferent de specialitatea pe care o predau în scoalã. În aparentã, ele ni se înfãtiseazã ca fiind diferite sau chiar opuse. Deosebirea sau opozitia dintre ele este de suprafatã si deci artificialã. Acordarea sfatului de orientare pentru fiecare elev în parte presupune depãsirea de cãtre consilier a acestor deosebiri neesentiale si false contradictii si adoptarea unei atitudini pragmatice. Ca urmare, el nu trebuie sã se limiteze la nici una dintre cele douã metode, ci mai degrabã sã încerce combinarea lor. Astfel, pornind de le cunoasterea personalitãtii elevilor, într-o manierã longitudinalã, prin intermediul metodelor si tehnicilor descrise mai sus si prin utilizarea fisei psihopedagogice, pot fi întrezãrite, cu destulã certitudine, tendintele si directiile de evolutie ale personalitãtii elevilor. Cu alte cuvinte, stiind ceea ce a fost elevul si apreciind ceea ce ar putea sã fie, consilierul poate sã punã un diagnostic de adaptabilitate.

Metodologia consilierii si orientãrii elevilor constituie o variabilã cauzalã deosebit de importantã, care este rãspunzãtoare, într-o mare mãsurã, de rezultatele concrete ale acestei activitãti. De aceea, cunoasterea si utilizarea ei corespunzãtoare de cãtre consilier, diriginte sau alte cadre didactice, reprezintã o conditie fundamentalã pentru desfãsurarea unei activitãti de consiliere si orientare stiintifice si eficiente.

Fãrã îndoialã, divizarea continutului procesului de consiliere si orientare în cele patru componente structurale sau directii de actiune (cunoasterea, educarea, informarea si îndrumarea elevilor) este conventionalã, ea fiind fãcutã de necesitatea metodicã a unei analize sistematice. În practica consilierii si orientãrii, cunoasterea, informarea si educarea elevilor se întrepãtrund si se interconditioneazã, iar consilierea sau îndrumarea se constituie ca un corolar, ca o rezultantã a întregului proces. Într-o asemenea perspectivã diversele categorii de metode si tehnici ale consilierii si orientãrii se contureazã ca subsisteme polifunctionale care, la rândul lor, se interconditioneazã si se completeazã reciproc.

Bibliografie:

Bãlan, A., Consiliere educationalã – ghid metodologic pentru orele de dirigentie si consiliere, Editura Ardealul, Cluj-Napoca, 2001

Butnaru, D. (coord.), Consiliere si orientare scolarã, Editura Spiru Haret, Iasi, 1999

Ghica, V., Ghid de consiliere si orientare scolarã pentru orele de dirigentie, Editura Polirom, Iasi, 1998

Neamtu, C., Orientarea scolarã si profesionalã în Psihopedagogie pentru examenul de definitivat si gradul didactic II, Editura Spiru Haret, Iasi, 1995

Tomsa, Gh., Orientarea si dezvoltarea carierei la elevi, Casa de Editurã si Presã „Viata Româneascã”, Bucuresti, 2001