CONCEPTE PEDAGOGICE ALTERNATIVE – FILOSOFIA WALDORF ŞI MONTESSORI

Prof. Alexandru Colţan

Şcoala Gimnazială Săcălaz, jud. Timiş

Conceptele şcolii Waldorf şi Montessori au apărut în România odată cu liberalizarea pieţei educaţionale şi îşi câştigă, în prezent, o vizibilitate tot mai mare în acest spaţiu. În ciuda criticilor şi a diferenţelor specifice ( ex. sistemul Waldorf abordează educaţia antroposofic-spirituală a elevului, şcoala Montessori îi acordă o mare libertate ), ambele orientări posedă merite incontestabile în privinţa metodelor, mijloacelor şi a viziunii de ansamblu asupra procesului educativ.

Cuvinte cheie: Waldorf, Montessori, sistem educativ, R. Steiner, abordare integrată, explorare

Apărute la noi în ţară după crearea pieţei educaţionale de după 1990, alternativele educaţionale la învăţământul clasic ( şcolile Waldorf, Montessori, învăţământul Step by Step, Freinet, ş.a.) alcătuiesc astăzi o prezenţă tot mai numeroasă în tabloul naţional, prezenţă care impune şi ridică semne de întrebare. Criticate constant ( prea "liberale" ? "obscurantiste" ? ) sau elogiate fără măsură, fiecare dintre ele posedă avantaje şi dezavantaje, a căror cunoaştere nu ar putea decât îmbogăţi şi stimula perspective educaţionale originale.

1. Şcoala Waldorf – o educaţie a "omului complet"?

Conceptul educativ Waldorf a fost dezvoltat de R. Steiner în perioada premergătoare primului război mondial din dorinţa "responsabilizării copiilor în faţa destinului personal", obţinerii cunoaşterii şi evitării, pe cât era posibil, a modelelor cultural- tehnologice alienante ale epocii industriale. O educaţie sănătoasă, era de părere R. Steiner, nu se poate rezuma la tehnică, ci trebuie să se adreseze deopotrivă trupului ( produs al legilor eredităţii ), sufletului ( condus de apele destinului ) şi spiritului ( aflat în legătură cu determinismul reîncarnării ) - "orientarea procesului educativ este simultan estetică, morală şi religioasă", spunea el ( 1, p. 14 ). În acest context, profesorul are şi nobila misiune de "tămăduitor cultural", el trebuie să le dea ocazia copiilor să îşi recunoască "identitatea" naturală şi spirituală şi să le maximizeze, fiecăruia, şansele de reuşită pe toate planurile existenţiale.

Sistemul educativ Waldorf este organizat pe epoci ( 1-7 ani, 7-14 ani, 14-21 ani ), şi se derulează după cadenţe - ritmuri specifice de reamintire- familiarizare–consolidare a cunoştinţelor. De altfel, încă din fragedă copilărie, copiii învaţă că viaţa este compusă dintr- o serie de ritmuri (Eurythmia ) fiziologice, naturale, cosmice şi educaţionale de care trebuie să ţină seama. Ei învaţă, spre pildă, că scrierea urmează ritmul natural al picturii, care este unul şi acelaşi cu cel al muzicii ; cititul, ca şi gramatica, au legătură cu fantezia şi artele, etc.

Înzestrat cu propriul univers de nevoi şi interese, elevul ocupă locul principal în pedagogia Waldorf ; el este privit ca entelehia ( fiinţă înzestrată cu scop în sine ) - "sufletul altuia este un sanctuar care trebuie respectat ca gândire şi sentiment", considera R. Steiner ( 1, p. 14 ). Uimirea şi entuziasmul descoperirii, curiozitatea, creativitatea şi pasiunea pentru învăţare îi sunt constant stimulate. În lipsa manualelor, a notelor sau calificativelor, activităţile şcolare se desfăşoară relaxat, integrat, prin uzul metodelor atractive şi provocatoare ; de multe ori, elevii sunt îndemnaţi să îşi rezolve sarcinile şcolare prin problematizare şi investigaţie personală, cu ajutorul informaţiilor desprinse din mai multe surse. Cu timpul, participarea la activităţile şcolare cotidiene îi creează elevului oportunitatea de a-şi descoperi adevărata chemare, pe care învaţă, ulterior, să şi-o cultive cu predilecţie.

Învăţarea constituie un exerciţiu de explorare continuă a Armoniei şi Frumuseţii lumii, în consecinţă o mare parte din atenţia elevului este direcţionată asupra naturii înconjurătoare, în scopul respectării şi a comunicării cu ea ; copiii învaţă să observe, să imite şi să aibă o relaţie pozitivă cu mediul natural înconjurător ; clasele au ferestre largi, folosesc mobilier şi material didactic din lemn, profesorii apelează la jocuri, activităţi de învăţare în aer liber, excursii, cât mai multe exerciţii fizice ; sunt încurajate în mod deosebit activităţile practice şi cele artistice, într-o paletă cât variată – muzică, arte plastice, dans şi dramaturgie.

2. Montessori – o cale a libertăţii ?

Sistemul pedagogic Montessori a fost conceput de doctorul italian cu acelaşi nume, ca aplicaţie a studiilor şi practicilor de psihiatrie infantilă. În urma lor, medicul Maria Montessori a detectat, în fiecare copil, un impuls natural de dezvoltare, care se manifestă constant şi etapizat în dezvoltarea psiho-fizică a acestuia, sub forma nevoilor, permanente şi succesive. Fiecare stadiu al maturizării copilului se caracterizează printr-un set de nevoi care trebuie satisfăcute prioritar. Omul este, în special, un produs al mediului, iar diferenţele dintre copii sunt generate de diferenţele de mediu socio- cultural în care ei activează ; prin urmare, este necesar ca profesorul să creeze condiţii pentru satisfacerea nevoilor copiilor, să îi expună unui mediu bine organizat, bogat în stimuli, potrivit şi atrăgător, din care elevul poate singur şi spontan să îşi absoarbă necesarul educaţional ( 1, p. 18 ); se consideră, prin urmare, că elevul poate să îşi aleagă singur calea evoluţiei – iar cadrul didactic trebuie, mai ales, să observe, să provoace şi să îi asigure acestuia o cât mai mare libertate de manifestare. Un concept important în filosofia Montessori îl constituie cel de "minte absorbantă"( in) conştientă, potrivit căruia omul manifestă nativ tendinţa de explorare şi asimilare a informaţiilor şi experienţei în virtutea adaptării la mediu ; În acest context, elevii sunt încurajaţi să îşi urmeze propriul lor ritm de învăţare, să respecte munca, mediul şi valorile pietăţii ; la vârste fragede, ei folosesc jucării speciale confecţionate, truse de lucru ( Montessori ) şi sunt ajutaţi, uneori, de elevii mai mari, care joacă rolul de modele. Profesorul evită criticile, comparaţiile, ierarhiile, potenţial generatoare de sentimente negative ; copiii sunt trataţi cu respect, răbdare, toleranţă şi căldură, dar şi cu fermitate : cadrul didactic trebuie să "oprească orice raport greşit faţă de mediu" (4 ). Pentru că munca dezvoltă inteligenţa ( 1, p. 20 ) şi duce la formarea abilităţilor sociale ( 1, p. 22 ), copilul este de mic direcţionat să îşi aleagă singur ocupaţia şi să depună efort, în acest sens.

Printre meritele acestui sistem original, pedagogia contemporană i-a recunoscut aportul în direcţia drepturilor şi libertăţilor copilului şi a respectării specificităţii de vârstă a acestora ( 1, p. 22 ).

Aşa după cum se poate remarca, ambele alternative descrise pun un accent deosebit pe munca individuală, în vederea descoperirii de sine / a potenţialului copilului. Ele accentuează rolul formativ al şcolii, latura practică, fizică a activităţilor şi abordarea integrată, provocatoare şi stimulativă a predării. Evaluarea didactică are loc într-o manieră relaxată, în raport cu progresul fiecărui elev. Prin astfel de viziuni, copilul, subiect al propriei sale educaţii, află că se poate integra într-un mediu dinamic, pe care îl descoperă ca fiind interesant, incitant, pozitiv, încurajator. Asemenea achiziţii ideatice pot fi, în ciuda tuturor acuzelor, selectate şi transformate inteligent de către profesorul la catedră într-un posibil avantaj concurenţial.

Bibliografie

1.Ion Albulescu, "Alternative educaţionale. Syllabus- ID", http : //www.xa.yimg.com

2.Laura Lewis Brown, "Comparing Preschool Philosophies : Montessori, Waldorf and More", http : //www.pbs.org

3.Diana Frîncu, "Pedagogii alternative, ultima inovaţie în educaţie. Ce e mai bine pentru copilul tău între Step by Step, Montessori şi Waldorf", http : //www.adevarul.ro

4.http : //www.copiiimontessori.ro

5.http : //www.cuiburi-cu-soare.ro