ANALIZĂ TRANZITORIE PE FORME HIBRIDE DE DELICVENȚĂ JUVENILĂ

SECȚIUNE ARGUMENTATIVĂ

Prof. educator Mureșan-Chira Gabriel

Școala Gimnazială Specială Centru de Resurse

și Documentare privind Educația Incluzivă/ Integrată, Cluj- Napoca

Rezumat: Contracararea subculturii prin cultură, gestionarea comportamentelor agresive și sancționarea imediată a acestora, managementul situațiilor agresive, implicarea elevilor care prezintă un grad ridicat de absenteism școlar în activități de consiliere și terapie, personalizarea sedințelor cu părinții în sensul unei structuri combinate de dialog și diplomație în soluționarea anumitor probleme a copiilor acestora, prezența periodică a unui reprezentant al structurilor de poliție specializat pe problematica delicvenței juvenile, perfecționarea cadrelor didactice și în sensul intervenției cognitiv- comportamentale minimale în vederea diminuării comportamentelor de risc, inițierea la nivelul fiecărei instituții de învățământ a unei proceduri mult mai amănunțite de prevenire, intervenție și de gestionare post- conflict a comportamentelor agresive, pot constitui un ansamblu de reguli minime în managementul conduitelor negative și a prevenției acestora. Desigur că există norme interne care delimitează clar sensul acestor acțiuni, însă acestea trebuie personalizate inclusiv pe grupuri vulnerabile, personalizând și simplificând procedurile de lucru, trecând de la impactul pe individ la impactul pe grup, pe identificarea liderilor, consilierea acestora, extinderea ariei de intervenție atât la membrii care sunt implicați cât mai ales la identificarea categoriei de elevi cu posibil risc de aderare și profilaxia acestora.

Cuvinte cheie: forme hibride de agresivitate, medii subculturale, management organizațional, planuri cadru de prevenție, tulburare de comportament, factori de risc și protectivi

a. Tendințe de hibridizare a conduitelor ostile la copii.

Apariția cadrului legislativ în ceea ce privește analiza conduitelor reprobabile sancționate de legiuitor, a cauzat în rândul opiniei publice naționale și internaționale diferite reacții, plasând această atitudine sub spectrul opoziționismului atât față de legislație ca atare, cât mai ales față de propunătorii regulilor. Pe de o parte, contextul fiind destul de grav, reactivitatea societății în ansamblul ei este rapidă, iar pe de altă parte, atitudinea sancționatorie a fost deseori eronat interpretată. În aceste condiții, de-a lungul timpului, salba de teorii rezultate pre și post legislative, sunt dintre cele mai diverse.

În România, aceste reacții s- au concretizat în apariția a numeroase studii, cu toate că, și acestea nu pornesc decât rareori de la geneza ostilității, de la fundamente, ci mai ales, se axează pe efecte. Deplasând centru de greutate a cauzalității multiplu determinate spre o exacerbare a studierii efectelor, studiile de specialitate s- au împărțit pe mai multe direcții disciplinare, unele fiind subordonate legiuitorului, altora psihologilor, altele sociologilor, și nu în ultimul rând medicilor și psihiatrilor, asistenților sociali, generând o polemică științifică și un aspect pozitivist post- lombrosian, psihopatologic.

Aceată viziune psihopatologică pare a fi una destul de decentă, deoarece include un ansamblu de teorii psihologice, sociologice, medicale, cît și unele carcerale, custodiale, de sănătate mintală și profilaxie a conduitelor de risc. În aceast context, fenomenologia delictului se poate interpreta mult mai cuprinzător.

Declinări. Actul agresiv- pasiv derivă dintr- un hipercontext ce nu poate fi analizat decât unitar, integrat, un context marcat de frustrări individuale, de microgrup, grup și societal, un parcurs impulsiv, multiplu carențial și care deține rolul de activant al ostilității. Carențele complexe alimentează permanent conduita, iar în lipsa unor factori educaționali, aceste conduite devin absolut halucinante cu toate că, și în prezența acestora, conduitele deviază de pe cursorul echilibrului psihosocial adaptativ.

Plasată într- un con de umbră, conduita deviantă este deținătoarea unui aspect din punct de vedere al conținutului inclusiv contaminativ. Contagiunea cu aceste elemente firești pentru propunători și aberante pentru spectatori, sunt remarcate în mediile subculturale, slab stimulate, gregare și precare din toate punctele de vedere. Existența și amplificarea elementelor de subcultură sunt incluse în spectrul conduitelor contaminative, comportamente ce includ gesturi, posturi, mimică și limbaj, o serie de aspecte ce se remarcă printr- un specific aparte. Devierea de la traseul amabilității general- sociale și societale se realiează în timp, este coordonată de indivizi cu experiență, este încurajată de curente subculturale, de medii formale, non- formale și deseori informale, de surse media, ce se regăsesc în principiile promovate de aceste elemente inadaptate.

Școala, ca entitate educațională, culturală, de formare a noilor generații de adulți, ce trebuie că conducă valorile socio- morale perpetuu, este surprinsă în postura de a fi temporar incapabilă de a anihila această invazie subculturală, pe fondul unei inadaptări în sens protectiv și de sănătate mintală față de acești factori de risc. Adevărat atentat la educație, educabili, educator și educați, consistența tradei comunitate- școală- familie este supusă unei permenente presiuni, atât inter-organizațional cât mai ales extra- organizațional, aceasta fiind pusă în postura de a riposta „cultural”, prin modificările curriculare necesare, prin intensificarea parteneriatelor școlare, organizaționale, cu organizații și asociații literare, ansambluri culturale și nu în ultimul rând protejând beneficiarii de educație de atacurile subculturale din partea unor structuri media, sau selectând mult mai atent personalul din subordinea managerului instituției.

b. Adaptare și inadaptare, sau cum se poziționează copilul față de mediile substimulative

“Raporturile persoanei cu ceilalți sau cu lumea sunt esențiale, iar de natura și modalitatea lor de realizare depind într- o măsură considerabilă echilibrul sufletesc intern al individului, precum și acordul extern al acestuia cu lumea. În ambele situații vorbim de adaptare. Adaptarea este rezultatul raportului individului cu lumea“ (cit. în Enăchescu, pag. 90, 2004). Cu alte cuvinte flexibilitatea individului depinde de adaptarea în sine și adaptarea externalizată, la ceea ce consideră individul ca fiind corespondentul său, cum se raportează la evenimente, cum rezonează cu locuri, lucruri, persone, anturaje, loc de muncă, medii de socializare, ce depind mai mult sau mai puțin de educație. Teama de nou sau acceptarea necondiționată a acesteia fără analiza în sine a problematicii (ori din incapacitatea cognitivă, ori dintr- o neputință, ori refuzând clar acest lucru- fără argumentare) plasează individul, în special copilul minor, într- o relație de tensiune ce compune decupaje din istoricul personal, rezonarea la mediu, educația de la familie, cerc de prieteni, alți aparținători și, nu în ultimul rând, depinde de educația oficializată în instituții de profil. Frustrarea și deseori conflictul, această interferență negativă psiho-emoțională, se distinge de alte forme de tensiune emoțională prin faptul că, deși este de scurtă durată este caracterizată printr- o stare extrem de violentă, o stare ce rezonează și cu starea altor copii, o contaminează emoțional, produce o fierbere interioară care va elibera frustrarea cu o viteză ridicată și alcătuită din majoritatea acumulărilor carențiale longitudinale cu care, sau față de care, individul rezonează în sinea lui (carențe social- adaptative, familiale și de afecțiune, financiare, educaționale, etc, sau deseori combinate cu și pe diverse procentaje).

Inadaptarea se manifestă diferit. Ea debutează la vârste școlare mici sau în copilăria mică, fiind în acest caz un efect imediat al lipsei de preocupare socială dedicată copilului sau/ și se poate combina cu efecte didactogene pe parcursul educabilității. De cele mai multe ori inadaptarea este doar o secțiune dintr- un întreg marcat de o rigiditate în gândire, inflexibilitate și insociabilitate, efecte ce pot perturba semnificativ parcursul școlar chiar din ciclul primar. În timp, efectele acestui context deplasează conduita spre o anxietate puternică, o frică de nou, o stare caracteristică ce favorizează apariția efectelor didactogene, a eșecului școlar, a dificultăților de învățare și de aici apariția formelor evitante de genul: absenteismului școlar, timidității excesive, a conduitelor sexuale precoce sau tardivitatea acestora post- adolescentine târzii, o retragere socio- profesională ce cauzează grave deficite de integrare la vârsta adultă.

Câteva întrebări majore care se ridică în acest context și anume: a. Când discutăm despre delicvență juvenilă? b. Se poate presupune existența unei forme hibride de delicvență juvenilă? c. Există o formă agravantă a ostilității derivate din mediul școlar? d. Cât și cum amenințările la adresa climatului organizațional- școlar se declină spre cadrele didactice sau elevi, și cum se realizează impactul mediului subcultural extern raportat la dinamica organizațională internă? e. Sunt eficiente planurile cadru de diminuare a conduitelor agresiv- hibride din posesia instituției de învățământ? f. Cum putem combate manifestările subculturale în școli?

În cele ce urmeză, cât mai ales pe parcursul temei de analiză, vom încerca să punem în corespondență delicvența juvenilă cu câte un element psihosociologic, încercând să explicăm derivatele rezultate din hibridizarea deviantă a unor elemente constitutive a conduitei agresive active și pasive.

c. Delicvența juvenilă și cauzalitatea acesteia

Din motive ce țin de natura designului temei, vom evidenția câteva aspecte care concură la această fenomenologie care, de ce să nu recunoaștem, este din ce în ce mai evidentă. Astfel: delicvența juvenilă reprezintă una din fațetele complexe a criminalității care implică minori și tineri, și care, în opinia legiuitorului necesită o protecție specială, atât din punct de vedere legislativ cât mai ales din punct de vedere protectiv al factorilor de risc, “copii care se rup de protecția adultului și acționează singuri sau împreună cu alți copii cu vârste apropiate (...)” (cit. în Analiză privind sistemul de justiție pentru copii din România, pag. 22, 2010), copii caracterizați printr- o precocitate a teribilismului vârstei, minori cu probleme inclusiv de scris- citit- învățare, absenteism școlar ridicat, minori implicați în conduite deviant- agresive, aparținători ai unor grupuri marginale, anturaje deviante, infracționale și preinfracționale, minori ai căror conduite se caracterizează prin precocitate sexuală și sexual- deviantă, în general minori ai căror atitudini, posturi, gesturi, comportamente sunt antisociale, anti- pesoană, anti- intimitate personală, anti- proprietate și al căror mod de viață este unul deviant, haotic, marginal, gregar, dependent de substanțe psihotrope, alcoolice, persoane cu adicții.

Raporturile delicvenței juvenile cu violența au fost probate în numeroase studii și raportări naționale și internaționale (Rețeaua Europeană de Formare Judiciară, rapoarte și colaborări ale Institutului Național al Magistraturii, seminarii, programe de formare continuă, fundații, tratate de drept internațional, studii ale Ministerului Justiției din Romania, studii ale unor angajați ai Administrației Penitenciarelor din România, alte organizații, etc).

Unele din aceste studii au remarcat câteva elemente definitorii, dintre care amintim: personalitatea, starea fizică și mentală a copilului, antecedentele socio- medicale și educaționale ale copilului, familia, repetitivitatea conduitelor agresive, asimetria puterii adultului și conduitele opoziționismului provocator ca răspuns aberant din partea copilului, percepția față de o persoană și impactul atentatului asupra intimității altei persoane, consecințele unor acțiuni agresive/ neanticiparea corecță a consecințelor, discernământul diminuat, impactul mediului de proveniență, rolul social al copilului, relațiile de atașament în familie, abuzurile emoționale sau sexuale în familie, hiperprotejarea copilului sau neglijarea acestuia, extinderea și prevalența comportamentelor agresive, adaptarea la mediu, cât și alte elemente subdirectorii care au concurat la contextul deformat al copilului vis a vis de altă persoană sau bunuri materiale.

O altă dimensiune a delicvenței juvenile este sesizată în faza de debut printr- o serie de conduite imitative manipulatorii ce apar în procesul de ordonare a stilului de viață, în planificarea unor activități rutiniere, prin interferarea unor elemente de impact manipulator (grupuri/ microgrupuri și indivizi antisociali). În aceste condiții, conduita infracțională este indusă, atât prin presiuni emoționale, fizice, cât și prin planificarea de către o altă persoană a actului antisocial și implicarea inocentă a altei persoane, prin plasarea voită a acesteia în contextul infracțional. Delicvența juvenilă exploatează vârsta tânără a copilului ce manifestă în general o imaturitate emoțională atașată unui complex de inferioritate deseori remarcat.

Instituțiile de învățământ în special preuniversitare sesizează conduitele de tip antisocial ca forme ce dezvoltă agresivitatea și violența. Deseori sunt puse în posturi din ce în ce mai atipice în a le diminua frecvența, durata și intensitatea, prin înfințarea comisiilor de disciplină, prin crearea unor programe de monitorizare a elevilor violenți, a celor asupra cărora planează suspiciunea de a fi implicați în situații de o violență gregară, sau caută și sprijină aceste situații, profitând de aceste în scopuri personale; adică depind de acestea în scopul de a atinge unele scopuri care, fără aceste conduite violente sau atipice, nu le- ar putea atinge. Instinctul combativ ca luptă- competiție poate deveni rapid o conduită exacerbată, mai mult decât o confruntare agresivă de durată și intensitate cel mult medie. Injuriile, absenteismul ridicat, verbiajul obscen, fuga de la ore, fumatul, consumul de alcool, aderarea la grupuri de suport preinfracțional și infracțional, se constituie în prima fază a recunoașterii de către unitatea de învățământ a conduitelor antisociale de tip hibrid cu tendință de dezvoltare pe termen scurt (asta în absența factorilor protectivi și de sănătate mintală corespunzători). Însă, asupra acestei fenomenologii complexe ne vom opri în viitoarea secțiune a cercetării.

Bibliografie:

1. Asociația Alternative Sociale, Asociația Magistraților din Iași, Unicef. Analiză privind sistemul de justiție pentru copii din România, Editura Terra Nostra, Iași, 2010.

2. Constantin Enăchescu. Tratat de igienă mintală, Editura Polirom, Iași, 2004

3. Gabriel, Mureșan- Chira. Conduite de risc în detenție, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj- Napoca, 2008

4. Nicolae, Jurcău (coord). Penitenciarul. Mediu psihosocial distinct, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj- Napoca, 2008

5. Romiță, B., Iucu. Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională, Editura Polirom, Iași, 2006.